13.07.2011

Copii Chinăului citesc o carte " Floarea iubirii" de C. Partole


Pe data de 6 iulie 2011, curent la biblioteca „Alba Iulia” s-a desfaşurat o oră de lectură cu tematica „ Floarea Iubirii” de Claudia Partole, cu cititorii fideli ai bibliotecii şi foştii participanţi ai taberei de lectură şi agrement desfaşurat anterior tot în incinta bibliotecii „ Alba Iulia”. Copii au fost foarte entuziasmaţi de această carte. Ei au fost plăcut surprinşi de inovaţia care le-a adus lectura acestei cărţi.Copii au remarcat că în aceasta lucrare se împleteşte realul cu fantasticul. În cadrul discuţiei pe marginea acestei cărţi, ei s-au împarţit în doua echipe pentru a face o dezbatere asupra elementelor ce constituie aceasta carte.
Unii au fost entuziasmaţi mai mult de real, adică problematica cu care se ciocnesc oamenii zi de zi, adică problemele cu vecinii din cauza inundării lor. Alţii însa mai abstracţi în gîndire au fost plăcut surprinşi de fantasticul ce le-a adus autoarea. Totuşi cheia succesului acestei cărţi dupa cum au stabilit ambele echipe a fost împletirea realului cu fantasticul.
Copii au avut unele sugestii pentru autoare , unii au fost de părere că lucrarea e prea scurtă alţii că conflictul ar fi trebuit să fie ameliorat pe cale paşnică. Dar majoritatea au fost satisfăcuţi de această lucrare bilingvă deosebită. În concluzie participanţii mulţumesc autoarei Claudia Partole pentru lucrarea inovativă, şi aşteptă noi lucrări nu mai puţin interesante şi captivante.

10.07.2011

Adio Tabără de lectură şi agrement a bibliotecii "Alba Iulia"

Astăzi, 29 iunie este ultima zi la tabăra de lectură şi agrement a bibliotecii “Alba Iulia”. Este o zi foarte importantă pentru noi copiii, deoarece vom primi diplome pentru participarea activă în cadrul taberei. Dar în acelaşi timp este o zi tristă, fiindcă ne vom despărţi de colegii noştri cu care ne întîlneam în fiecare zi şi cu care ne distram de minune, şi nu în ultimul rînd de bibliotecarele noastre care ne îndrum-au zi de zi în activităţile pe care trebuia-m să le facem.Pentru ca această zi să fie una deosebită, noi am pregătit multe surprize, concursuri, glume, cîntece. În legătură cu apropierea zilei de 2 iulie a comemorării lui Ştefan cel Mare, Ecaterina ne-a prezentat unele cărţi despre Ştefan cel Mare, Ilie a venit cu informaţie suplimentară foarte captivantă.Daniel a alcătuit un rebus, pe verticală am obţinut numele Ştefan cel Mare. Dupa aceea pentru a ne relaxa un pic, Ecaterina ne-a propus să facem din hîrtie nişte şoricei foarte drăguţi. Adrian şi Siluan a organizat un concurs despre oraşul Chişinău cu întrebări foarte interesante.Laura ne-a intrpretat la pian două cîntecele foarte frumoase. Iar la finile activităţii noi am prezentat spectacolul cu păpuşi „ Bobocelul cel urît ”de H.C. Andersen. În pofida faptului că a fost o zi posomorîtă cu puţin soare noi ne-a distrat din plin. Suntem foarte nerăbdători să ne mai întîlnim cu toţii la această minunată tabără.

05.07.2011

Întîlniri cu scriitori

Într-o zi frumoasă de 23 iunie, la biblioteca “Alba Iulia” l-am avut invitat pe scriitorul Ianoş Ţurcanu, care a venit la tabăra noastră, cu mult drag pentru copii. Am avut drept invitaţi cititorii de la Tabăra Liceului Teoretic „Liviu Deleanu”, copiii de la gradinița nr.186 și copiii din cartier. Sciitorul Ianoş Ţurcanu ne-a povestit ce făcea el cînd era mic. Ne-a citit poezii, iar noi cei de la bibliotecă am recitat versuri de-ale autorului şi am înscenat cu ajutorul jucăriilor poeziile “ Doi lei”,” Povestea lui Murdărilă”, “Lectura”, şi “La concert”. Împreună ne-am gîndit și am alcătuit un rebus ca pe verticală să se primească numele şi prenumele scriitorului. Ceea ce la bucurat foate mult. Cu toţii am aflat că Ianoş Ţurcanu a scris şi pentru cei mici-mici, şi pentru copii mai măricei. El a dăruit la cîțiva dintre noi cărţi de ale lui. Am aflat lucruri interesante: de ce părinţii i-au pus prenumele Ianoş şi ce legătură este între denumirea satului de baştină, Pelenia, şi marele fotbalist Pele.Scriitorul ne-a recitat din poeziile sale, a răspuns la multe dintre întrebările noastre, ne-a povestit cum îşi scrie de obicei cărţile: cu multă trudă, străduință şi răbdare. Ne-a povestit despre copilăria sa. I-a plăcut dintotdeauna să citească și lectura bine de la vârsta de cinci ani, iar la şapte ani, în urma lecturilor, era îndrăgostit de eroina principală a romanului „Călăreţul fără cap” de Main Reid.Ne-a invitat şi pe noi, în repetate rânduri, să ne molipsim de plăcerea lecturii, să ne petrecem vacanţa însoţiţi de cărţile lui Mark Twain, Jules Verne, unde vom găsi multă aventură, distracţie imaginară.Spre sfârşit, fiecare din noi am primit cîte un autograf de la scriitor pe un semn de carte pregatit din timp, împreuna l-am felicitat cu ocazia apropierii zilei sale de naştere, când va împlini 60 de ani, i-am cântat MULŢI ANI TRĂIASCĂ, i-am dăruit o Diplomă-felicitare cu urări de sănătate. Poetul ne-a oferit o donaţie de carte, căci aşa obişnuieşte dumnealui să vină la copii, dăruind bucurie, cunoştinţe şi satisfacţia comunicării pe viu, ceea ce este foarte interesant pentru toţi.