Se afișează postările cu eticheta șezătoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta șezătoare. Afișați toate postările

24.01.2015

LECTURILE COPILĂRIEI ÎNTRE CARTE ȘI CALCULATOR

Este un proiect de atragere şi promovare a lecturii în mediul adolescenţilor, iniţiat de Biblioteca Liceului Teoretic „Liviu Deleanu”. Graţie relaţiei de parteneriat între biblioteca liceului şi biblioteca noastră, reuşim să implicăm şi membrii echipei „Alba Iulia” în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi literar-cultural-informaţionale în cadrul proiectului. De exemplu, recent, a avut loc o șezătoare literar-artistică, în cadrul căreia cei mai activi liceeni-cititori ai ambelor biblioteci din clasele a VII-a – a VIII-a şi-au propus să „dea viață” unor
personaje, întâlnite în cărţile pe care le-au citit anterior sau, mai bine zis, eroilor celor mai interesante şi captivante lecturi individuale. Ca temă a şezătorii a fost selectată drama „Casa mare” de Ion Druţă. În cadrul activităţii s-a pus accentul şi pe reînvierea/promovarea tradițiilor şi obiceiurilor populare autohtone. Participanţii şi-au pregătit costume naţionale, repertoriu de „cântece din bătrâni” și reţete de bucate culinare naţionale. În perioada pregătirilor către şezătoare s-au implicat activ şi mamele, bunicile care au pregătit bucate ca la „mama casă”: plăcinte cu brânză, varză, mere și cu dovleac, ca se redăm, întocmai, şezătorile de odinioară.

Sala de lectură a bibliotecii liceului a fost decorată ca şi „Casa mare” din drama lui Ion Druţă: cu covor moldovenesc, laiţă acoperită cu lăicere moldoveneşti, cu perne moi, cu ulcioare şi căni din lut, cu coşuri împletite din lozie ş.a. Participanţii la şezătoare şi-au pregătit cele necesare pentru a broda, şi croşeta, a scărmăna lîină, a depăna gheme etc. Concomitent, deoarece o şezătoare literară pune pe prim plan lectura, au citit, recitat, povestit, discutat din cele citite în copilărie şi mai târziu: poezii, povestiri, snoave, proverbe, au înscenat un fragment din drama lui Ion Druţă, „Casa mare”, moment în care elevii şi-au demonstrat capacităţile în arta interpretării scenice. Pentru ca să nu se plictisească, cei adunaţi în şezătoare, au interpretat cântece popuilare, au  dansat hore şi bătute, s-au amuzat cu ghicitori și întrebări hazlii, jocuri de cuvinte.
Repetițiile pentru pregătirea acestei activități s-au desfășurat la biblioteca liceului pentru a fi mai aproape de cărțile necesare din colecţia bibliotecii liceului şi a Filialei „Alba Iulia”. 
Şezătorea, de fapt, a urmărit scopul de a educa în fiecare participant o atitudine pozitivă faţă de prezentul pe care îl trăim, dar şi faţă de trecutul istoric, de tradiţiile şi obiceiurilor lăsate de strămoşii noştri ca testament documentar, precum şi dezvoltarea capacităţilor creative ale elevilor. O privire aruncată din când în când spre trecut ne face să ne cunoaștem și să ne preţuim rădăcinile. Participanţii au trăit emoții deosebite, reușind să le învingă și să demonstreze, colegilor şi dascălilor săi capacităţile de artiști, implicându-se în acţiuni și amuzându-se, pe seama personajelor interpretate de ei înşişi. Împreună cu aceşti elevii talentaţi, am avut parte de o zi frumoasă, distractivă și consistentă, deoarece şezătoarea literară este o formă complexă de activitate instructivă, educativă, atractivă şi distractivă.
Viorica ŢURCAN, bibliotecar


17.01.2015

LA SFATUL OPINCUŢELOR

În 16 ianuarie curent, ne-am adunat în sala de la parter a bibliotecii, împreună cu un grup de tineri – membri ai Fundaţiei „Vasiliada”, Chişinău, tineri ascorişti, bibliotecari şi cititori ai bibliotecii. Ne-am adunat în scopul unei dezbateri despre costumul popular, profitând de prezenţa Elenei Tamazlâcaru în echipa bibliotecii noastre, fostă prezentatoare TV şi cunoscătoare a mai multor meşteri populari, creatori de costume naţionale. Am organizat şi o expoziţie de carte la tema discuţiilor. Prezentându-şi discursul, doamna E. Tamazlâcaru a cedat „microfonul” tinerilor ascorişti, dornici de a cunoaşte mai multe informaţii despre evoluţia şi tradiţia costumului popular, nume de personalităţi din domeniu. În cadrul discuţiilor am aflat despre iniţiativa unui grup de tinere care vor să-şi coase singure ii, altiţe şi chiar opinci. Iniţiativa s-a dovedit destul de serioasă, încât, admirând şi unele lucrări ale fetelor, am descoperit adevărate comori – talente. Printre fetele prezente s-au dovedit a fi şi autoare de ii ale unor interprete de muzică populară, lucrate foarte inspirat şi profesionist. Discuţiile au durat până după orele de program ale bibliotecii. Într-un final, tinerele au venit cu ideea inaugurării unui Club de creaţie, pe care l-am intitulat „La sfatul opincuţelor”, care va cuprinde un şir de şezători şi întâlniri cu meşteri populari, şi care vor avea loc sistematic, în incinta bibliotecii, cât şi la sediul Fundaţiei „Vasiliada”. Astfel, şi colegele noastre, participând la şezători vor cunoaşte personalităţi şi meşteri populari autohtoni, lucrând, concomitent la propria ie, altiţă etc.