05.03.2015

GRIGORE VIERU – POET AL NEAMULUI

Grigore Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”. Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.
Unitatea neamului, frăția dintre popoare și evocarea unei istorii adevărate în detrimentul celei imposibile, au fost temele care Grigore Vieru nu s-a sfiit să le expună în opera sa.  Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una dintre ”stelele” literaturii române este și va rămâne un erou național, ce a avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost supus el și poporul său.
Bâlici Andrian, cl. a XII-a ”A”,
Liceul Teoretic cu Profil Sportiv nr.2


Niciun comentariu: