28.03.2015

EVENIMENT DE COMEMORARE CONSACRAT MEMBRILOR SFATULUI ŢĂRII, CARE AU VOTAT UNIREA BASARABIEI CU ŢARA-MAMĂ LA 27 MARTIE 1918

Dacă consultăm Wikipedia, constatăm că prima ședință a Sfatului Țării a avut loc la 21 noiembrie/4 decembrie 1917, şedinţă la care Ion Inculeț a fost ales președinte.  În decursul existenței sale, Sfatul Țării s-a întrunit în două sesiuni (cu 83 de ședințe plenare și două ședințe particulare). Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Țării și s-a desfășurat în perioada 21 noiembrie 1917 - 28 mai 1918, iar cea de-a doua sesiune, a fost convocată prin Înalt Decret Regal, ținându-și lucrările între 25-27 noiembrie 1918. În 2 aprilie 1918, Ion Inculeț și-a dat demisia din conducerea Sfatului Țării, fiind numit ca ministru fără portofoliu pentru Basarabia, iar președinte al Sfatului Țării a fost numit omul politic Constantin Stere (2 aprilie 1918 - 25 noiembrie 1918) și apoi Pantelimon Halippa (25-27 noiembrie 1918). La data de 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării s-a
autodizolvat… Citind, în continuare, materialul, ve-ţi afla şi alte detalii interesante. Noi vă informăm că memoria acestor pesonalităţi şi evenimente istorice ale poporului nostru trebuie cunoscute, apreciate, promovate pentru a rămâne vii în memoria generaţiilor care vin după noi. În acest context mai multe instituţii basarabene consemnează la finele lunii martie amintirea celor care au votat Unirea la 27 martie 1918. Echipa bibliotecii noastre, în calitate de co-parteneri, a participat şi în acest an la manifestarea din 25 martie curent, dedicată memoriei membrilor Sfatului Ţării, care au votat Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, organizată de către Fundaţia „Vasiliada” şi Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din sectorul Buiucani, şi ASCOR, Chişinău, cu o expoziţie de carte la tema respectivă. În această zi, după oficierea Sfintei Liturgii, a avut loic un parastas la care au participat peste 200 persoane, printre care istorici, foşti deputaţi în primul Parlament din R. Moldova (1990-1994), jurnalişti, scriitori, descendenţidin familiile membrilor Sfatului Ţarii etc. Voi nominaliza aici câţiva din cei prezenţi: ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca,  Alexandru Moşanu, Nadejda Brânzan, Ion Ungureanu, Nicolae Dabija, Nicolae Rusu,

Ninela Caranfil, Claudia Slutu-Grama, Ion Negrei, Iurie Guţu, membru al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretudindeni, filiala Chişinău, Mihai Severovan şi alţii. Începând cu orele 14.00, în biserica de la subsol a parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a avut loc parastasul de pomenire a înaintaşilor noştri, susţinut de un sobor de preoţi, în frunte cu protoiereul Petru Buburuz. După slujba de pomenire părintele Viorel Cojocaru, preşedinte al Fundaţia „Vasiliada” a prezentat publicului adunat oaspeţii de onoare, a vorbit succint despre necesitatea şi valoarea acestei acţiuni, apoi, pe rând, a anunţat vorbitorii: ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, istoricul Ion Negrei, studenta Doina Fleştor şi alţii, care s-au referit la rolul Sfatului Ţării pentru Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) de atunci, populaţia căreia era constrânsă de lipsuri materiale şi financiare, aşteptând cu nerăbdare zile mai bune...
S-a menţionat rolul acestor personalităţi care au contribuit esenţial şi au votat actul Unirii, la consecinţele la recunoaşterea internaţională a unirii, la devotamentul şi riscul personal al unora dintre membrii Sfatului Ţării, la aspiraţiile şi perspectiva populaţiei dintre Prut şi Nistru, dar şi despre necesitatea neuitării istoriei neamuluiromânesc, a celor care au luptat pentru unificarea ţării, despre transmiterea continuă generaţiilor tinere a mesajului-testament al membrilor Sfatului Ţării...

Elena CALDARE

Niciun comentariu: