Se afișează postările cu eticheta excursii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta excursii. Afișați toate postările

28.06.2015

ADIO, TABĂRĂ DE LECTURĂ!

Astăzi, 26 iunie, este ziua în care copiii din Tabăra de lectură şi agrement vor demonstra ce au avut de câştigat, frecventând tabăra bibliotecii pe parcursul lunii iunie. S-au înscris la tabără peste 35 persoane. În primele două săptămâni au frecventat tabăra zilnic câte 23-26 copii. În zilele următoare numărul lor a scăzut, din cauza că o parte au plecat la bunici, alţii la mare, la munte cu părinţii, iar în locul lor au venit alţi copii care nu reuşiseră din timp să se înregistreze la tabără. 16 persoane dintre aceştea au frecventat zilnic tabăra fără să lipsească vre-o zi – Iraida şi Damian Graur, Maria Cujbă, Andreea şi Sofia Bolea, Timur
Iusupov, Vlad şi Sabrina Vanica, Sofia Șofranschi, Marina Conovca și alții. Pe parcursul lunii iunie copiii care au frecventat tabăra de lectură s-au bucurat de o vacanță deosebită, o vacanţă presurată cu lecturi pentru destindere, jocuri cognitive, excursii, întâlniri cu scriitori şi jurnalişti, ore de desen, vizite la Trolleybook şi multe alte surprize.
Şi iată-ne ajunşi la finele lunii, la ziua în care vom spune “Adio, Tabără”. O zi deosebită pentru noi copiii, deoarece azi vom încerca să facem o sinteză comparativă a primei zile de
tabără şi a celei din urmă. Doar am venit la o tabără de lectură să şi învăţăm ceva util pentru fiecare dintre noi. Acum fiecare copil se va prezenta şi va povesti ce a învăţat, cu ce s-a ocupat, ce l-a impresiona şi ce l-a supărat în tabăra de lectură. Emoţiile predomină, fiecare copil e resopnsabil de prezentarea pe care o va face în faţa bibliotecarilor, colegilor de tabără, dar şi a părinţilor, buneilor, a fraţilor şi surorilor care vor veni la spectacolul de “Adio, Tabără”. Tot azi Timur şi-a sărbătorit ziua de naştere – alte emoţii – ce cadou să-I facem lui Timur, cum să-l bucurăm, să-l impresionăm… la ora prânzului Timur a servit copiii cu biscuiţi şi cu compot
pregătit şi adus de acasă de către mama lui. La rândul lor, copiii au pregătit o pungulită cu felicitări confecţionate manual, punguliţă în care bibliotecarele au adăugat cărţi, creioane, radiere şi multe cuvinte de felicitare din partea colegilor de tabără. A răsunat şi “La mulţi ani” în interpretarea copiilor şi emoţiile neaşteptate ale lui Timur, nespus de mulţumit că îşi sărbătoreşte, al doilea an, ziua de naştere în tabăra de lectură. Începând cu ora 15.00 are loc spectacolul de “Adio, Tabără”, pe care îl pregătesc şi-l prezintă membrii taberei. Aici se dă bătălia – fiecare vine cu
ce a învăţat aici, în tabăra bibliotecii: poezii, cântece, dansuri, prezentări de carte, înscenări fragmentare din diverse poveşti pe care le-au citit în voce la orele de lectură. Aici, ca în oglindă, s-a observant cu ce pleacă din tabără fiecare copil în parte, ce au învăţat, ce i-a impresionat şi ce i-a nemulţumit – mai mult timp pentru jocuri. Majoritatea dintre membrii taberei au fost copii noi, adică primul an în tabără, dar am avut şi câţiva care au frecventat tabăra un an, doi sau mai mulţi – precum Iraida Graur, care a şi fost
iniţiatoarea mai multor concursuri şi jocuri utilizate în tabără în anii anteriori. Au fost şi copii care au venit în tabără al doilea an şi care s-au manifestat mult mai activ şi cu mai multă iniţiativă decât în primul an – fapt îmbucurător pentru toţi cei care diriguesc această tabără. După spectacolul organizat de către copii la care a participat şi jurnalista Zina Izbaş în calitate de poetă şi jurnalistă, realizând şi un expromt şi foarte reuşit reportaj pentru radio
Moldova 1, pentru care a primit telefoane de felicitare de la ascultători, dar şi de la câţiva şefi de departamente – colegi de breaslă, încă aflându-se în bibliotecă, copiii au primit diplome pentru participarea activă în cadrul activităţilor organizate în tabără. În acelaşi timp, pentru membrii taberei, este o zi puţin tristă, pentru că se despart de prietenii pe care şi i-au făcut la bibliotecă şi cu care se întîlneau zilnic, prieteni cu care se distrau de minune.
Dar, biblioteca nu are vacanţă, de aceea copiii care rămân în oraş, pot veni în fiecare zi la bibliotecă, covoraşul cu pernuţe pentru comoditatea lecturii îşi aşteaptă prietenii…