29.12.2014

CETE DE COLINDĂTORI VIN SĂ NE UREZE SĂRBĂTORI LUMINATE

În ajunul Crăciunului cete de colindători au trecut pragul bibliotecii noastre pentru a ne ura de voie bună, a ne dori sărbători frumoase, cu multă zăpadă, care iată a şi sosit, cu lumină, dragoste şi zile senine. Printre aceştia şi un grup de tineri, membri ASCOR, filiala Chişinău şi membri ai Fundaţiei „Vasiliada”, cu toţii parteneri fideli ai bibliotecii, iniţiatori de proiecte comunitare.


23.12.2014

O NOUĂ ÎNTÂLNIRE CU TITUS ŞTIRBU

La sfârşit de 2014, în ajunul Crăciunului, astăzi, 23 decembrie elevii din clasa a I-a „b” au  avut fericita ocazie să se întâlnească cu scriitorul Titus Ştirbu şi cu noile sale cărţi „Puiul mamei puişor”; „Vreau să fiu pasăre”. Titus Ştirbu a citit copiilor versuri satirice din cărţile sale, a discutat despre lecţii, despre carte, despre bibliotecă, despre lectură, despre apropiata vacanţă, despre obiceiuri şi tradiţii de iarnă. 
Copiii au procurat cărţi, au primit autografe şi au promis scriitorului că vor veni la bibliotecă şi vor citi şi alte cărţi semnate de Titus Ştirbu.

20.12.2014

CRĂCIUN FERICIT! LA MULȚI ANI!


Au mai rămas zile nenumărate până la Crăciun. Stil nou / stil vechi, tot e aproape Crăciunul. În așteptarea acestei miraculoase Sărbători și a Anului Nou toate localitățile din țară, casele oamenilor s-au îmbrăcat în frumoase haine de sărbătoare. 
Noi vă dorim tuturor sărbătoare în suflet și multă lumină în 2015!

Echipa Bibliotecii

"ZIUA RECRUTULUI" ÎN SECTORUL BUIUCANI

Dacă în prima jumătate a zilei de joi am participat la o lecţie deschisă la Liceul Teoretic “Petru Rareş”, în după amiaza zilei la orele 14:00, am fost invitaţi să participăm la  o activitate organizată de Pretura sectorului Buiucani în parteneriat cu Centrul Militar municipal – “Ziua Recrutului”. Activitatea a avut loc în incinta şcolii profesionale nr. 1 din Chişinău, str. Nicolae Costin, 55. La acest eveniment au fost prezenţi în calitate de oaspeţi de onoare domnul vicepretor Vasile Mistreanu al Preturii sectorului Buiucani, din partea Centrului Militar - domnul maior Octavian Druță, adjunctul comandantului CMMC, iar din partea bibliotecii au participat bibliotecarii Aurelia Tincu și Corneliu Plop, care le-au înmânat din partea bibliotecii noastre un set de cărţi şi reviste pentu biblioteca şcolii şi câte o carte pentru fiecare tânăt-recrut. Sperăm ca gestul nostru modest să-i provoace pe viitorii soldați să deschidă cărţile şi, filă cu filă, să parcurgă textele în timpul liber, texte care ar putea să le fie de folos în cazul în care vor dori să-şi dezvolte, poate, modul de gândire, comportamentul. Cu toții am fost invitați în scenă pentru a le adresa tinerilor mesaje de “drum bun” şi “armată uşoară”. Au ţinut cuvântare vicepretorul, Vasile Mistreanu, maiorul, Octavian Druță și bibliotecarul, Corneliu Plop.
Instituţia care a găzduit această manifestare este o școală profesională de fete, iar principala lor vocaţie este croitoria, graţie cărui fapt fetele au prezentat şi câteva modele de haine executate de elevele școlii. Băieţii au fost “petrecuţi” în armată şi de către un grup de artişti autohtoni, care au prezentat un spectacol muzical. Printre aceştia menţionăm pe Adriana Ochișanu, Ricky Ardezianu, Arsenie Botnaru şi alţii. Sala devenise, într-un moment, neîncăpătoare…
Corneliu PLOP, bibliotecar

CU DRAG, RĂSPUNDEM PARTENERILOR NOŞTRI…

Joi, 18 decembrie, am onorat două solicitări ale partenerilor noştri. La primele ore ale dimineţii la Liceul Teoretic “Petru Rareş” a avut loc o lecţie deschisă în clasa învăţătoarei clasei a II-a “B”,  Aurelia Călăraş, care ne-a solicitat prezenţa şi implicarea în cadrul lecţiei, prilejuită de atestarea  pedagogică, dorind să facă cunoscut şi altor colegi din liceu dar şi reprezentanţilor Direcţiei Generale de Învăţământ relaţia de colaborare cu bibliotecă. Bibliotecarul a atras atenţia copiilor şi celor prezenţi în sală asupra Bibliotecii "Alba Iulia": localizare, mod de înregistrare, colecţii pentru copii – cărţi cu poveşti, poezii, proverbe, zicători, ghicitori dar şi enciclopedii, dicţionare, reviste, precum: “Alunelul”, “a”- Mic”, “Puişorul Curios”, Barbi”, ”Tom şi Jerry”. Am explicat copiilor diferenţa dintre o bibliotecă publică  şi o bibliotecă şcolară. Le-am prezentat elevilor şi câteva titluri de cărţi noi: “Păcală şi Tândală“, “Ce înseamnă a fi om bun?” de Titus Ştirbu, „Coca Cola pentru...’’ de Ianoş Ţurcanu. În acest fel am încercat să intrigăm copiii să vină la bibliotecă şi să citească, făcându-le şi invitaţia de rigoare, la despărţire. 
Aurelia TINCU

09.12.2014

ARTIFICII TRICOLORE LA ALBA IULIA DE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

La manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale din acest an, după cum susţin  autorităţile publice locale, au participat peste 25.000 de persoane. Printre acestea şi un grup de basarabeni, veniţi pentru a participa la lucrările Congresului Spiritualității Românești. Biblioteca “Alba Iulia” din Chişinău a fost reprezentată de către managerul Elena Caldare, care a avut parte de bucuria reîntâlnirii cu colegii de breaslă de la BJ “Lucian Blaga”, cu prieteni şi susţinători mai vechi şi mai noi ai bibliotecii: consilierul CJ Alba, Ioan Bâscă, poetul Ion Mărgineanu, economistul, istoricul Ioan Străjan, sculptorul Romi Adam, jurnalistul Ioan Hănţulescu, scriitorul Cornel Nistea etc. Aceste întâlniri au fost şi productive: în bibliotecă au intrat 5 titluri noi de carte cu dedicaţii, un medalion cu chipul poetului Adrian Păunescu - premiu din partea sculptorului Romi Adam, reviste, ziare, pliante…Dar să revenim la manifestările de la Alba Iulia. În prima parte a zilei au avut loc: depunere de coroane de flori la statuile personalităţilor care sunt legate de Marea Unire, primirea simbolică a soliilor la Sala Unirii, un Te Deum oficiat pe un podium în curtea Catedralei Reîntregirii, paradă militară la care au participat  860 de militari şi peste 40 de echipamente de tehnică de luptă. Avioanele MIG 21 Lancer care urmau să survoleze zona nu au mai zburat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. La o parte dintre aceste manifestări a participat şi preşedintele nou ales a romanilor, Klaus Iohannis. În a doua jumătate a zilei au avut  loc concerte de muzică populară şi uşoară organizate în aer liber în Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina în pofida ploii care a durat în toată după-ameaza. Organizatorii, ca de obicei, au distribuit gratuit peste 6.000 de porţii de friptură şi cârnaţi, dar şi câte un pahar cu vin.Şirul manifestărilor s-a încheiat luni seară cu un spectacol pirotehnic - artificii în culorile drapelului României: roşu, galben şi albastru. A doua zi au continuat lucrările Congresului Spiritualității Românești, ajuns la  cea de-a XVI-e ediție. 
Tema dezbaterilor - "Românii de pretutindeni și strategia apropierii de țară". La Congres au participăt aproximativ 200 de invitaţi, oameni de cultură, reprezentanți ai românilor din mai multe ţări, academicieni, preoţi, istorici, scriitori, traducători, cercetători, bibliotecari, cadre didactice etc., reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din diasporă. La deschiderea lucrărilor în plen, Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a prezentat bincuvântarea Preafericitului Daniel, Patriarhul României, adresată participanților la acest Congres, pentru comuniune statornică și roditoare. Lucrările s-au desfăşurat în trei secţiuni în cadrul cărora s-au dezbătut următoarele teme: “Descoperiri arheologice recente pe teritoriul Daciei și ecoul lor în lume”, “Evocarea lui Nicolae Bălcescu (160 de ani de la moarte) și Avram Iancu (140 de ani de la moarte) – promotori ai unității de neam”, “Împlinirea a 200 de ani de rezistență a Basarabiei (1812-2012), în contextul relațiilor România - Republica Moldova. În cadrul Congresului Spiritualităţii Româneşti, la Alba Iulia, pe Aleea Scriitorilor, a avut loc dezvelirea bustului poetului Ioan Alexandru (1941-2000), evocat de participanţi, precum poetul Ion Mărgineanu, scriitorul Vasile Tărâţeanu, sculptorul, realizatorul bustului, Romi Adam, cel care a mai realizat şi alte busturi amplasate pe Aleea Scriitorilor: Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Aron Cotruş. Printre cei prezenţi - şi viceprimarul oraşului Alba Iulia – Dorin Şerdean, Vasile Tărâţeanu (Ucraina), Ion Brad, Ioan Străjan, Victor Crăciun, Marian Munteanu, delegaţia de la Chişinău. În finalul lucrărilor a fost adoptată Rezoluția Congresului al XVIII-lea de la Alba Iulia din 3 decembrie 2014.
Elena CALDARE, manager

BRĂŢARA PRIETENIEI

Prietenia este una dintre cele mai valoroase calităţi ale omului. Duminica, 30 noiembrie curent, membrii Clubului „Mâini dibace” şi anume, preadolescenţii din grupa „Amicii Ingenioşi” au avut o discuţie serioasă la tema: ”Prietenia. Ce înseamnă asta? Cum putem deveni un prieten bun?”. În rezultatul discuţiei participanţii au ajuns la concluzia că, prietenia înseamnă ceva foarte valoros şi, respectiv, include diverse calităţi omeneşti, precum: sinceritatea, onestitatea, bunatatea, amabilitatea şi altele. Melisa, de exemplu,  a afirmat că, pentru a deveni un prieten bun, trebuie să ştii şi să poţi asculta conlocuitorul, dar şi să-i vorbeşti acestuia  sincer, din inimă. Oamenii cu calităţi deosebite nu trebuie să depună un efort deosebit pentru acest caz, căci, abilitatea de a deveni un prieten bun vine de la sine. Fiecare calitate are o culoare specifică şi, dacă, de obicei, membrii clubului  sunt  numai idei şi dornici de acţiune, de această dată, în urma discuţiilor, au purces la lucrul manual – au creat aşa numitele „Brăţări ale Prieteniei”. Tehnica de lucru este simplă când faci totul din inimă şi cu mult interes. Deoarece suntem în perioada Sfintelor Sărbători de Iarnă, preadolescenţii au decis, pentru data viitoare, să confecţioneze fulgi din hârtie şi accesorii pentru pomul de Crăciun. Tot în cadrul următorului atelier vom încerca să învăţăm o colindă românească. Vă aşteptăm pe toţi cu drag duminică, 14 decembrie, în jurul orelor 12.00, la Biblioteca „Alba Iulia”.

Ecaterina NEMERENCO, bibliotecar

02.12.2014

CELE MAI FRUMOASE ŞI INTERESANTE “POVEŞTI” LE GĂSIM LA BIBLIOTECA „ALBA IULIA”

De această părere au fost copii din grupa nr. 6 de la grădiniţa 183 din cartier, pe care i-am vizitat în primele zile ale lunii decembrie. Aici, ca de obicei, copiii nr întâmpină cu zâmbete, cu braţele deschise adresându-ne cele mai alese cuvinte. Pentru această întâlnire am selectat „Povestea Ursului cafeniu” şi am început discuţia despre cum arată un urs, ce fel de animal este (sălbatic), unde locuieşte ursul, cu ce se hrăneşte, cum hibernează. Copii au participat foarte activ la discuţii, iar un baieţel pe nume Marius, ne-a completat, spunându-ne că ursul este un animal deosebit de puternic care poate cântări aproape 600 kg şi are o înălţime de 6 ori mai mare ca el. După întroducerea în temă am purces la lectura poveştii. Copii s-au dovedit a fi surprinşi de curajul ursului, care, atunci când a nimerit în situaţii dificile, nu s-a lăsat batut. Astfel, am cunoscut, împreună cu copiii, noi informaţii despre urs şi delectările lui. La finalul întâlnirii am dat citire unui şir de ghicitori, în care eroul principal a fost acelaş animal - ursul. Iar la despărţire copii ne-au promis să vină la bibliotecă, împreună cu părinţii, pentru a căuta şi ale informaţie interesante despre animale sălbatice, dar şi domestice.

Ecaterina NEMERENCO, bibliotecar