Joi, 18 decembrie, am onorat două solicitări ale
partenerilor noştri. La primele ore ale dimineţii la Liceul Teoretic “Petru Rareş” a avut loc o lecţie deschisă în clasa învăţătoarei
clasei a II-a “B”, Aurelia
Călăraş, care ne-a solicitat prezenţa şi implicarea în
cadrul lecţiei, prilejuită de atestarea
pedagogică, dorind să facă cunoscut şi altor colegi din liceu dar şi
reprezentanţilor Direcţiei Generale de Învăţământ relaţia de colaborare cu
bibliotecă. Bibliotecarul a atras atenţia copiilor şi celor prezenţi în sală
asupra Bibliotecii "Alba Iulia": localizare, mod de înregistrare, colecţii
pentru copii – cărţi cu poveşti, poezii, proverbe, zicători, ghicitori dar şi enciclopedii,
dicţionare, reviste, precum: “Alunelul”, “a”- Mic”, “Puişorul Curios”, Barbi”, ”Tom
şi Jerry”. Am explicat copiilor diferenţa dintre o bibliotecă publică şi o bibliotecă şcolară. Le-am prezentat elevilor şi câteva titluri de cărţi noi: “Păcală şi Tândală“, “Ce înseamnă a fi om bun?” de Titus Ştirbu, „Coca Cola pentru...’’ de Ianoş
Ţurcanu. În acest fel am încercat să intrigăm copiii să vină la bibliotecă şi
să citească, făcându-le şi invitaţia de rigoare, la despărţire.
Aurelia TINCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu