Se afișează postările cu eticheta Biblioteca „Alba Iulia”. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Biblioteca „Alba Iulia”. Afișați toate postările

09.09.2016

“PUNGUŢA CU DOI BANI” DE ION CREANGĂ PE ECRAN

Poveştile lui Ion Creangă au fermecat copilăria noastră, dar şi a mai multor generaţii constituind lectura preferată a copilăriei. Rolul educativ al poveştilor lui Ion Creangă şi demonstrează faptul că, normele morale simple de „bine” şi de „rău” cei mici însuşesc cu mai multă uşurinţă prin exemplul oferit de către eroii acestor veritabile poveşti. Şi numai, acestea contribuie substanţial la dezvoltarea personalităţii preşcolarilor dar şi a celor mai măricei copii. Şi din acest considerent, astăzi am propus unui grup de copii din grupa pregătitoare de la Grădiniţa nr. 186 o oră de lectură cu povestea “Punguţa cu doi bani”. După ce i-am introdus pe copii în temă, povestindu-le despre cum s-a inspirat Ion Creangă la scrierea poveştii pe care a auzit-o pentru prima dată pe Valea Ozanei... am aşternut pe ecranul mare povestea „punguţei cu doi bani”, o ecranizare reuşită, după
părerea noastră, dar şi a educatorilor prezenţi alături de copii, care ne-au ruga să o mai prezentăm şi altor grupe de copii din grădiniţa respectivă. Scrisă pe înțelesul celor mici, dar și „a celor mari”, autorul prezintă încercările și nedreptățile prin care trece un „personaj” foarte drăguţ - un cucoș, care este se face arhicunoscut prin isteţimea şi străduinţa de a căuta dreptate. Vă invităm să citiţi, mai întâi, povestea, apoi o puteţi privi pe orice ecran. În bibliotecă vă aşteapă mai multe cărţi cu “Punguţa cu doi bani”, precum şi o mulţime de alte poveşti captivante. Vă aşteaptă cărţile la raft, veniţi!

01.09.2016

ÎN EXCURSIE LA BIBLIOTECĂ

Nimic nu e mai dulce şi mai frumosă decât copilăria. Sensul acestor cuvinte încearcă să le transforme în realitate pedagogii Centrului de Dezvoltare a Copilului „Piccoli Club”. Printre mulţimea de activităţi pe care o desfăşoară în cadrul clubului - ateliere de creaţie, concursuri, înnot la bazin şi altele, mai nou, excursiile pe care le organizează aceştea cu copiii în biblioteca din vecinătate, „Alba Iulia”. În cadrul unei astfel de excursii copii au făcut cunoştinţă cu colecţia de carte a Bibliotecii „Alba Iulia” şi cu diversitatea serviciilor oferite copiilor. Una dintre pedagogii care au însoţit copiii în ultima excursie la bibliotecă, le-a propus copiilor ca timp de o săptămînă, în fiecare zi, să-şi organizeze cîte o oră de lectură individuală, astfel, fiecare copil să citească ceea ce îi place. Cele mai solicitate cărţi, în cadrul unor asemenea
excursii, sunt enciclopediile din care copiii se informat despre planete, animale, păsări etc. În una din zilele trecute un grup de copii din acest Centru, împreună cu bibliotecara au confecţionat brăţări pe  care le vor prezenta la un concurs organizat de Centrul de Dezvoltare a Copilului „Piccoli Club”. 

04.08.2016

Semne de carte personalizate

Vedeta zilei de 3 august, la atelierului de creația din cadrul programului Rucsacul de vacanță, a fost cartea și semnul de carte. Acesta din urmă este un obiect ce marchează pagina într-o carte unde a fost întreruptă lectura. Istoria ne spune că nu este clar cine și cînd a inventat semnul de carte. O legendă glumeață spune că un călugăr irlandez, Coloman din Elo, avea o muscă pe care, la întreruperea lecturii, o punea să stea pe ultimul rînd citit. Pe unele din picturile lui Jan van Eyck din prima parte a secolului al XV-lea, pot fi văzute semne de carte în cărțile de rugăciuni. Una din primele mențiuni ale unui semn de carte este din în anul 1584, când regina Elisabeta I a primit cadou un semn de carte din mătase franjurată din partea tipografului regal Christopher Barker. Cam în jurul anului 1830 au început să fie folosite semne de carte din hârtie Bristol perforată, rectangulară, cu text brodat. Cam în 1862, Thomas Stevens, un țesător de mătase din Coventry, Anglia a devenit principalul producător de semne de carte din mătase. Astfel, astăzi, fiecare cititor, care respectă munca celor care au dat viață cărții, folosesc semen de carte. În acest sens, Biblioteca Alba Iulia a hotărît  să modeleze, să creeze cu micii cititori semne de carte personalizate, care vor servi în procesul de lecturare a cărții. Unii sunt pasionați de fotbal, alții sunt pasionați de culori, modă și au realizat, în cele din urmă, semne de carte ce descriu interesele personale. Copiii au fost foarte bucuroși, pentru că design-ul semnelor de carte poate fi diferit și pot scri pe ele  o mulțime de informație, de la anunțuri, pînă la citate din cărțile citite.


Vă așteptăm și în zilele următoare la biblioteca noastră pentru a vă dezvolta creativitatea și a sorbi din fiecare carte înțelepciune.

28.07.2016

Atelier de creaţie

Ziua de marți este ziua creativității în incinta bibliotecii Alba Iulia. Astăzi, în cadrul programului Rucsacul de vacanță s-a desfășurat Atelierul de creație Învățăm să colorăm prin aplicație. Fiecărui copil i s-a dat cîte o planșă unde era schițat un pește fermecat. Astfel, prin tehnica pliării și lipirii, copiii trebuiau să-și pună în valoare creativitatea și imaginația și să ,,deseneze” cu ajutorul hîrtiei colorate, foarfecilor și lipiciului, un pește. Unii din ei, de la început, au știut design-ul peștelui, alții au dat frîu liber imaginației și mîinilor, și, tocmai la sfîrșitul orei au văzut rezultatul muncii lor. Mîndria din ochii picilor, după ce și-au admirat lucrările duse la bun șfîrșit, este de nedescris.

Următorul atelier de creație va avea loc, miercuri, 3 august. Așteptăm toți doritorii, care vor să-și lărgească orizontul imaginației și creativității, să ia parte la acest atelier.

15.07.2016

La mulţi ani, iubite scriitor!

Scriitorul Nicolae Dabija îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naștere. La mulți ani!!! Vă mai așteptăm cu drag în biblioteca noastră la inspiratele întîlniri cu cititorii, de care am avut parte, ca și alte biblioteci, de multe, multe ori. La mulți ani, iubite scriitor!




13.07.2016

Reţelele de socializare. Facebook-ul

Este zi de marţi şi la bibliotecă a avut loc o nouă întîlnire cu mulţi copii dornici să înveţe cum să utilizeze tehnologiile informaţionale. Şi astăzi ei au aflat lucruri noi despre istoria facebook-ului, dar şi cum să creeze un cont personal în această reţea. Facebook-ul a fost creat în anul 2004, pentru a oferi posibilitatea de a contacta persoane apropiate, dar şi persoane încă necunoscute. Utilizatorii pot intra în această rețea din orice loc unde există acces la Internet pe baza unei parole, stabilite inițial odată cu completarea formularului de înscriere conținând o serie întreagă de întrebări personale. În prezent (noiembrie 2015) site-ul facebook are circa 1.44 mild. membri în toată lumea. Apreciat a fi al doilea site social mondial după google.com, luat după numărul de vizite, facebook face parte din fenomenul recent denumit Web 2.0.Creat inițial la Harvard, SUA, facebook era la origine o rețea socială cu circuit inchis pentru studenții acestei universități; ulterior ea s-a deschis și altor universități americane. La început verificarea apartenenței la universitate se făcea prin adresa de poștă electronică (e-mail) a studentului, dar începând din septembrie 2006 rețeaua este deschisă tuturor.Astfel, toţi copiii noştri prezenţi la ABC-ul calculatorului, în cele din urmă, şi-au creat un cont propriu pe Facebook şi deja şi-au găsit prietenii şi colegii de clasă în această reţea de socializare virtuală.


Următoarea oră de instruire în tehnologiile informaţionale (ABC-ul calculatorului) va avea loc pe data de 19 iulie. Aşteptăm toţi copiii care vor să înveţe să-şi creeze şi să utilizeze corect poşta electronică.

06.07.2016

Cîinele - cel mai bun prieten al omului

Astăzi, în incinta Bibliotecii Alba Iulia s-a desfășurat atelierul de creație ,,Cîinele – cel mai bun prieten al omului” din cadrul programului estival Rucsacul de vacanță. Timp de o oră și jumătate, copiii noștri au confecționat cîini (origami), iar apoi fiecare a avut la dispoziție creioane pentru a-și modela cîinele, dîndu-i viață și chiar nume. Am fost foarte impresionați de talentul copiilor. Unii din ei au dorit chiar să confecționeze o familie întreagă de cîini. Mihai, cel mai responsabil copil din cadrul atelierului, ne-a spus că numele cîinelui este Varicel, Evelina a confecționat-o pe Perdita din 101 dalmațieni, Daniel – pe Zuca, iar Cristina a confecționat o întreagă familie: Ruby, Emy, Simba. Astfel, fiecare copil a fost un disigner (de cîini). Această ipostază a fost primită cu multă plăcere de cei mici, iar rezultatele muncii lor nu au ezitat să apară.


Vă așteptăm cu bucurie și la următorul atelier de creație!!!

Silvia Cilibic, bibliotecar

05.07.2016

ABC-UL CALCULATORULUI

În cadrul programului estival „Rucsacul de vacanţă”, în fiecare zi de marţi, în bibliotecă se organizează ABC-calculatorului. Copiii află o mulţime de lucruri captivante despre lumea IT, fiind ghidaţi de voluntarul Marius Ţurcanu.
Astăzi, copii au învăţat cum să utilizeze corect Microsoft Excel. După, fiind deja capabili să creeze un document Excel, să-l redacteze şi să introducă informaţiile necesare.
Următoarea instruire va avea loc pe 12 iulie,ora 16:00. Micii programişti vor învăţa cum să creeze şi să administreze un cont personal de Facebook.



ÎN ZI DE IULIE, LA PUTNA, CLOPOTELE BAT...





Personalitatea lui Ștefan cel Mare va dăinui mereu printre neamul românesc. Pe data de 2 iulie s-au împlinit 512 ani de la moartea marelui voievod. Biblioteca Alba Iulia, filiala Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu, a realizat o expoziție de cărți despre viața, luptele și ctitoriile marelui domnitor. Expoziția dată este destinată pe parcursul întregii săptămîni tuturor vizitatorilori. Astfel, noi am observat că numele lui Ștefan cel Mare, chiar dacă este cunoscut, mai interesează, captivează, uimește și îi face demni și mîndri, că sunt cetățeni ai acestui meleag, pe toți utilizatorii noștri.
Vă așteptăm cu drag și în zilele următoare să aflați mai multe informații și despre alte personalități notorii din istoria neamului nostru!

Silvia Cilibic, bibliotecar            

01.07.2016

ORA CONFESIUNII, RECOMANDĂRI LITERARE

 În cadrul programului estival „Rucsacul de vacanţă” am invitat-o pe doamna Alina Tofan (Dobzeu), mama domnişoarelor Ana-Maria şi Alexandrina Tofan, foste membre ale taberei noastre de lectură doi ani în urmă pentru a discuta cu un grup de copii, care continuă să vină la bibliotecă de parcă tabăra ar mai continua. Doamna Alina a acceptat cu plăcere invitaţia noastră şi, la acea jumătate de oră preconizată pentru întâlnire s-a adăugat încă o oră de discuţii. Medic de specialitate, doamna Alina le-a opvestit copiilor despre vizitele ei la bibliotecă, elevă fiind şi despre preferinţele literare. Cea mai specială carte pentru doamnă a fost, totuşi, „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, în care s-a regăsit, apoi şi alte poveşti crengiene. Copiilor le-a recomandat să citească cât mai mult, pentru că astăzi au la dispoziţie biblioteci frumoase şi multe, multe cărţi interesante şi utile. Copiii au dorit să-şi expună şi ei opiniile asupra lecturii ultimelor cărţi citite, deci, s-a înfiripat un dialog frumos. Mulţumim, doamnei Alina Dobzeu, şi pe această cale şi aşteptăm la bibliotecă cât mai mulţi copii. Vacanţă veselă!



29.06.2016

UN TRANDAFIR PENTRU MAMA

au confecţionat, astăzi, un grup de copii adunaţi în cadrul Atelierului de creaţie, moderat de colega noastră, Silvia Cilibic, care şi-a propus să ajute copiii să confecţioneze diverse bucurii. Mai mult de o oră, precum fusese preconizat atelierul, micuţii au trudid la modelarea hârtiei colorate după placul lor. Aceste ateliere se organizează miercurea, la ora 14.00 în incinta bibliotecii, în cadrul programului estival „Rucsacul de vacanţă”. În luna iulie aceste ateliere vor avea loc în data de 6 şi 27 şi în data de 1 august. Aşteptăm toţi doritorii

„ADIO,TABĂRĂ!”, EDIŢIA ANULUI 2016

Iată că luna iunie se apropie de sfârşit şi Tabăra noastră de Lectură îşi încheie activitatea din acest an. Spectacolul intitulat "Adio, Tabără!" a fost unul pe măsură, iar invitaţii de onoare: Sanda Ţăruş. jurnalistă, Radio Moldova 1, Natalia Grama, fosta noastră colegă şi pedagog în taberele organizate în 2006-2007 cu o excepţională expoziţie de păpuşi hand-made, la care lucrează la moment cu mare drag, părinţi, foşti membri ai taberei di ediţiile anterioare şi alţii. Pe post de moderatori, adolescenţii Cristina Platon şi Constantin Iaşcov au dat startul spectacolului la ora 15.00 în 24 iunie curent, nu înainte de a-şi exprima impresiile proprii despre o lună de vacanţă trăită în labirintul cărţilor. Constantin Iaşcov: "Eu am devenit, anul acesta, pentru prima oară, membru al Taberei de Lectură şi Agrement a Bibliotecii „Alba Iulia” în calitate de voluntar. În aceasta lună, am descoperit multe lucruri noi pentru mine, de exemplu: sa fii pedagog în tabără nu este uşor, dar foarte interesant şi, atunci când vezi roadele muncii tale - cum copii realizează cu sârg acele
origami la care ai depus efort pentru ai învăta. Mie mi-a plăcut foarte mult să fiu alături de aceşti copii şi de minunaţii bibliotecari de la "Alba Iulia". Invit toti copiii care nu au unde merge în vacanţă în prima lună de vară, sa vina la aceasta Tabără de lectură, deoarece este deosebit de interesant şi, citim mult, dar şi ne distrăm pe săturate. Am fost invitaţi şi la Biblioteca Municipală "Bogdan Petriceicu Hasdeu" la o activitate. Acolo am aflat ce trebuie sa facem în cazul în care vedem un om căzând pe stradă, cum să ne comportam când suntem singuri acasa şi se întâmplă un accident şi altele. Vă asigur: voi veni şi la anul viitor!" Cristina Platon: "Eu frecventez Tabăra de Lectură al 3-lea an. În această perioadă am avut mai multe ocupaţii, distracţii şi surprize la Trolleybook, excursii la biblioteca Municipala "B.P. Hasdeu", la muzee, la Dentrariu, în parcul central. Aceasta experienţă este foarte frumoasa şi iţi este foarte plăcut să vezi cum copiii se inţeleg între ei, şi sunt într-
o prietenie strînsă. În aceste zile nu numai am citit sau povestit ci am şi ajutat bibliotecarii la diverse activităţi, am organizat concursuri şi alte activităţi creative. E foarte bine aici şi aşi mai vrea să mai continue tabăra"... Apoi s-au anunţat probele – exerciţii de verificare a abilităţuilor membrilor taberei, obţinute în timpul acestei perioade de vacanţă în bibliotecă. Fiecare membru al taberei a prezentat câte trei probe constituite din: 1. prezentarea unei cărţi, citite în cadrul taberei la bibliotecă, prin scurtă povestire a conţinutului şi a eroului principal printr-un desen. 2. tema pentru acasă prezentarea pregătirii individuale a micului dejun şi 3, prezentarea unor şcenete sau recital literar, muzical, dansuri. La încheiere doamna directoare a bibliotecii a mulţumit copiilor şi părinţilor pentru încredere şi pentru susţinere morală în desfăşurarea activităţilor din cadrul taberei.
Copiii au primit câte o Diplomă de participare, cărţi, pixuri, au servit dulciuri şi au dat interviuri pentru Radio Moldova 1, emisiunea "Ora Copiilor". Dar biblioteca nu are vacanţă, aşa dar, aşteptăm şi alţi copii, inclusiv pe cei din tabără, la activităţile organizate pe parcursul lunilor iulie, august, la bibliotecă, în cadrul programului estival "Rucsacul de vacanţă".




21.06.2016

O NOUĂ EXCURSIE LA MUZEUL LITERATURII ROMÂNE ,,MIHAIL KOGĂLNICEANU”

Pe data de 15 iunie, curent, copiii noștri de la Tabăra de lectură… au primit o nouă invitație la Muzeul Literaturii Române "Mihail Kogălniceanu", deschis în toamna anului 1965 sub egida Uniunii Scriitorilor din Moldova. Colecția muzeului constă din aproape 100 mii de exponate, printre care cărți, obiecte de artă, documente. Ieșirile de acest gen sunt printer cele mai  deosebite activități ale copiiilor din tabără. Chiar dacă cunosc multe detalii despre orașul Chişinău, străzile, categoriile sociale din care fac parte la moment, excursiile în alte instituţii de cultură, precum sediul Uniunii Scriitorilor colorează viziunea lor despre oraşul în care locuiesc, le stimulează atenția şi interesul faţă de carte şi oamenii de valoare ai Chişinăului. Când am poposit în incinta muzeului, am fost întîmpinați de scriitorul Nicolae Popa și doamna Tamara Malaneţchi. Copiii au fost foate activi în discuţii cu scriitorii cu care s-au întâlnit la Uniune, au pus întrebări şi au primit răspunsuri. Timp de o
oră și jumătate am făcut un tur prin sălile muzeului, am discutat, am recitat şi cântat poeziile lui Eminescu, unele chiar le-am înscenat, avînd ca personaje grupul băieților și grupul fetelor. Cel mai mult copiilor le-a plăcut să afle și să privească cu ochii lor evoluția scrisului, mașinile, instrumentele, structura foii de scris etc. Organizatorii excursiei au fost impresionaţi de prestația copiilor, de inteligența lor și, în unele cazuri, de maturitatea de care au dat dovadă în discuţii. Scriitorul Nicolae Popa a rămas fără cuvinte la unele replici ale Mădălinei noastre și, mai ales, ale lui Mihai. Copiii au devenit prietenii cei mai sinceri și drăguți ai poetului. Excursia s-a finalizat cu o fotografie de grup și multe

fotografii ale copiilor pentru amintire. Chiar dacă erau obosiți, zîmbetul de pe buze, după această ieșire în oraș, nu a dispărut mult timp. Mulțumim organizatorilor Muzeului Literaturii Române "Mihail Kogălniceanu" pentru invitaţie şi discuţii, în special, doamnei Tamara Malaneţchi, fopsta noastră colegă şi pedagog în ediţiile anterioare ale Taberei de lectură…
Silvia Cilibic, bibliotecar

EMINESCU SĂ NE JUDECE…

Eminescu, Eminescu, Eminescu…
Rugăciune sfântă către Cel de Sus,
Eminescu, Eminescu, Eminescu –
Prin Rostirea-i românul tot a spus!
E-mi-nes-cu! 
(E. Tamazlâcaru)

Mihai Eminescu, poetul tuturor românilor, omagiat pe data de 15 iunie de toată suflarea românească, a fost consemnat și de membrii Taberei de lectură… de la biblioteca noastră. Pe lângă cărțile expuse la expoziția tradiţională “CU DOR DE EMINESCU”, organizată de căre bibliotecari, împreună cu copiii din Tabăra pentru lecturile ulterioare, copiii au fost foarte ingenioşi, încercând să cuprindă, prin recitaluri și lecturi cu voce tare, o parte din creațiea literară poetului. Moderatoarea evenimentului/activității a fost colega noastră, Elena Tamazlîcaru, care, în cuvântul de introducere, a încercat să ne “plimbe” prin codrul verde; pe malul lacului cu nuferi galbeni; pe sub fereastra Cătălinei… Copiii au fost chiar foarte impresionaţi de cele auzite și, au continuat şi ei să recite câteva poezii eminesciene pentru copii, apoi au răspuns la diverse întrebări, care vizau biografia lui Mihai Eminescu. În continuarea evenimentului, copiii au aflat despre mulţimea de excursii care au loc, sistematic, la casa-muzeu unde s-a născut poetul, şi unde pot merge şi ei, împreună cu părinţii. Am privit şi analizat, împreună cu copiii, câteva imagini de la muzeul respectiv, am discutat despre prietenii apropiați poetului, în special, despre Aron Pumnul.
Reuniți în jurul expoziției de carte, micii noștri cititori- membrii Taberei, și-au ales câte o carte, apoi câte o poezie și au citit, pe rând, cu voce tare. Pe unii i-a captivat conţinutul poeziilor, pe alții imaginile, dar pe cei mai mulți – titlurile de poezii cunoscute de la şcoală, de la profesori şi părinți. Fiecare a citit cum a reuşit mai bine, dar cel mai important este faptul că, toți au conștientizat importanţa scriitorului şi a creației sale, dar şi a cărții pe care o țin în mîină. Activitatea de comemorare a poetului s-a finalizat cu un flas-hmob pus la cale de Elena Tamazlâcaru, care, foarte inspirată în acea zi, a compus şi un vers, pe care, ulterior, l-a publicat pe o pagină a săptămânalului Literatura şi Arta, iar noi am plasat-o la începutul acestui material. Flash-mob-ul l-am organizat la umbra copacului din curtea bibliotecii și am lăsat să se audă hăt departe cuvintul sacru: EMINESCU!!!

Silvia Cilibic, bibliotecar

17.06.2016

UN SEMN DE CARTE PENTRU RUCSACUL DE VACANŢĂ

Multe şi diverse sunt activităţile copiilor din Tabăra de lectură şi agrement. Astăzi, de exemplu, ghidaţi de colegul lor mai mare, voluntarul Constantin, elev la Liceul teoretic „Ion Creangă”, au reuşit să  facă câte un semn de carte mai deosebit, pentru lectura care urmează s-o facă în cadrul programului estival, Rucsacul de Vacanţă. În cadrul Atelierului de creaţie, copiii au dat dovadă de sârg şi iniţiativă proprie, completând fiecare semnul de carte creat
cu insemne personale. Această ocupaţie a plăcut într-atât, încât, de luni vor veni cu idei noi în vederea creării unui set de semne de carte, pe care să le împartă şi altor colegi-iubitori de lectură, dar care nu frecventează Tabăra. Le dorim succes şi inspiraţie!

16.06.2016

CONCURS: “STRADA MEA DIN CHIŞINĂU”

Aşa arată blocul din Chişinău în care locuiesc eu, Evelina, cu familia
Astăzi, printre multe alte lectuiri, jocuri, vizionări material video, ABC-ul calculatorului, membrii Taberei de lectură şi agrement au organizat şi participat la un concurs deosebit. Pentru acest concurs au avut mai multe zile pentru pregătiri, de aceea noi, bibliotecarii, ne-am aşteptat la mai multe prezentări interesante, dar am înţeles că trebuie, în zilele numărate până la finele lunii, să punem accent sporit pentru dezlegarea mai multor enigma… Este vorba de Concursul “Strada mea din Chişinău”, concurs dedicate aniversării de 580 ani ai Chişinăului. Fiecare participant la concurs a avut sarcina să-şi prezinte strada pe care locuieşte cât mai interesant şi corect. De exemplu, denumirea străzii la moment, denumirea anterioară a străzii, numele cui îl poartă
Acesta blocul în care locuieste Ilinca
strada şi ce ştie despre personalitatea sau localitatea pe care o poărtă astăzi strada pe care locuieşte concursantul. Totuşi, unii dintre copii au fost bine pregătiţi şi au luat premii şi primele trei locuri. Câştigătorii se numesc Cristina, Mihai şi Maria, doar atât, alte nume nu divulgăm… Şi, iată ce ne realatează Mihai, de exemplu, despre strada pe care locuieşte: “Eu locuiesc pe stradă din Chişinău care, din anul 1991, poartă numele oraşului românesc, Alba Iulia, capitala tuturor românilor. Până în 1999 strada mea din Chişinău se numea bulevardul “Engels”. În orasul Alba Iulia la 1 
Decembrie 1918 a avut loc Marea Unire a românilor. Strada Alba Iulia se numeşte perimetru dintre intersrectia străzii Ion Creangă cu strada Piaţa Unirii Principatelor pina la
Învingătorii 
Soseaua Balcani. Strada Alba Iulia se intersectează cu strazile: Ion Pelivan, Paris, Onisifor Ghibu şi Liviu Deleanu…” Alte inexactităţi le vom corecta pe parcurs şi înainte de a ne despărţi în această ediţie a Taberei. Vom cunoşte fiecare dintre noi istoria străzii pe care locuim…

10.06.2016

O NOUĂ LANSARE DE FILM DE SCURT METRAJ

a avut loc, ieri, joi, 9 iunie în sala de la parter a Bibliotecii “Alba Iulia”. Fundaţia “Vasiliada” a lansat o nouă producţie, filmul “Odată poate fi… ultima dată”. Este vorba despre adolescenţi, tineri şi preocupările lor negative – drogurile, fumatul, băutura. De fapt, aici se întrevăd mai multe probleme ale tinerilor în condiţiile sociale de astăzi – lipsa părinţilor de lângă ei, neatenţia cuvenită sau indiferenţa mai multor factori faţă de preocupările neadecvate ale copiilor şi tinerilor… Filmul este realizat pe bază de voluntariat, actorii au fost selectaţi de către regizorul Valentin Ghibaltovschi din rândul liceenilor din clasa a XII-a de la Liceul “Ion şi Doina Aldea Teodorovici”. Astăzi filmul a fost demonstrat şi copiilor din tabăra bibliotecii,
precum şi primul film, “Socoteala”, în care s-au regăsit mai mulţi copii. După ce au privit ambele filme copiii au purces la discuţii/dezbateri asupra comportamentului fiecăruia dintre noi…

26.05.2016

CHIŞINĂUL CITEŞTE... ŞI ÎN VACANŢA MARE

Trei titluri de cărți impresionante bucură, anul acesta, ochiul cititorului Bibliotecii Municipale ,,B.P. Hasdeu”. În fiecare an, în cadrul programul Chișinăul citește o carte, biblioteca propune pentru lectură, trei lucrări care merită să fie citite, analizate și discutate. Pentru cei mai mici scriitoarea Miroslava Metleaeva vine cu volumul Când părinții nu-s acasă... În lumea gadgeturilor și tehnologiilor informaționale avansate, copiii noștri nu-și imaginează viața lor de zi cu zi fără telefon mobil, fără internet, fără rețelile de socializare. Lipsa părinților este înlocuită de fiare. Miroslava Metleaeva deschide un alt orizont spre care copii sunt tentați să privească. Cum ar decurge câteva zile fără prezența părinților și fără tehnologiile informaționale moderne în preajmă? Acest moment este descris cu mare fast în carte. Este o carte care face haz de necaz, dar și o carte care ilustrează momentele dramatice prin care trec acești copii... Următoarea carte, recomandată adolescenților și tinerilor, este Kinderland de Liliana Corobca. Lucrarea
modelează un tablou sumbru al miilor de emigranți, care sunt nevoiți să-și lase copiii în voia soartei și să plece la muncă peste hotare. Cristina, eroina cărții, este copilul este nevoit să devină mamă pentru cei doi frățiori ai săi. Copiii învață singuri să supravețuiască într-o lume crudă, unde viața se trăiește / joacă după regulile maturilor. Părăsiți, copiii se alină cu amintirile vagi ale părinților, cu dragostea reciprocă despărțită de nevoia banilor și cu dorul imens purtat în fiecare vis, gând și vorbă. Este o carte despre cruzime și tandrețe, despre durere și mângiere, despre disperare și speranță, care se unesc frumos într-un Tot întreg, în acest Kinderland al lor... Paul Goma întruchipează, prin el însuși, un destin istoric al neamului nostru, iar cărțile sale, în special, Arta refugii. O copilărie transilvăneană, reprezintă documentul care ilustrează acest fapt. Lucrarea sus-nimită este a treia carte pe care biblioteca o recomandă, în special, maturilor. Astfel, de la un copil orfan, eroul nostru se
transformă treptat într-un copil refugiat, trăind de-a lungul anilor drama ,,desțăraților”. Autorul își retrăiește drama proprie în fiecare carte, iar Arta refugii ilustrează neînțelegerea, ignorarea, injustiția din partea contemporanilor săi. Sistemul cu care se confruntă eroul nostru nu-i lasă dreptul de apărare, iar drumul refugiului este unul anevoios și greu, ferit de ochii autorităților... Dragi cititori, iubitori ai cărţii, vă invităm, şi în perioada estivală, să citiţi cărţi inspirate, memorabile și actuale, care vă vor da șansa de a participa la discuții și dezbateri cu autorii unora dintre aceste cărți, dar și cu criticii literari. Lecturi plăcute în vacanţa mare! 
Silvia Cilibic, bibliotecar

20.05.2016

PROTEJAREA / POLUAREA MEDIULUI AMBIANT?

Mediul ambiant este un ansamblu de elemente şi fenomene naturale şi artificiale de pe Terra, care condiţionează viaţa omului, în special. Aceste elemente constituie mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului. Legea protecţiei mediului menţionează că mediul înconjurător este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei, precum aerul, apa, solul şi toate straturile atmosferei, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, inclusiv, valorile materiale şi spirituale. Ne afectează cumva starea mediului viaţa şi sănătatea noastră? Starea mediului înconjurător ne afectează în mod direct viaţa şi sănătatea noastră. Este nevoie de mai multă atenţie şi responsabilitate din partea fiecărei persoane pentru ca mediul în care trăim să fie curat, să respirăm aer curat, să bem apă curată, să putem folosi condiţiile de viaţă pe care ni le oferă natura gratuit. Astăzi oamenii tratează cu neglijenţă acest factor important al vieţii lor, astfel se agravează procesul de poluare şi distrugere a mediului dar şi a sănătăţii fiecăruia dintre noi şi a celor din jur. Ce este poluarea? Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezenţa unor componente străine, numite poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacă prin natura lor, prin concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii, creează disconfort sau împiedică folosirea unor
componente ale mediului esenţiale vieţii. (Conferinţa Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972). Din cuprinsul definiţiei se poate constata clar că cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind consecinţa activităţii mai ales social – economice a acestuia. Acest cuvânt introductiv se referă la tema lecţiei publice, susţinută ieri de către Cristina Straton, membră a Asociaţiei Jurnaliştilor de Mediu şi Turism din Republica Moldova în faţa licenilor din clasa a XII-a de la Şcoala profesională nr. 6 din sectorul Buiucani. Cristina a informat publicul despre principalele forme de poluare ale mediului: poluarea biologică - eliminarea şi răspândirea în mediul înconjurător a germenilor microbieni producători de boli; poluarea chimică - eliminarea şi răspândirea în mediul înconjurător a diverselor substanţe chimice; poluarea fizică - poluarea radioactivă ca urmare a extinderii folosiri izotopilor radioactivi în ştiinţă, industrie, agricultură, zootehnie, medicină etc.; poluarea solului, a apei  şi a aerului, dar şi despre impactul poluării asupra sănătăţii vieţuitoarelor de pe terra. Dacă, din start, băieţii nu au dat prea mare atenţie discursului Cristinei, pe parcurs, s-au implicat activ în discuţii şi dezbateri, au
povestit despre ce se întâmplă în sate şi oraşe în care locuiesc cu familiile în acest context, au propus soluţii, idei de ocrotire a mediului în care locuiesc. Cristina a prezentat licenilor şi imagini cu locuri splendide în RM, i-a provocat pe băieţi să se expună asupra acestor locuri, în cazurile în care le-au vizitat şi…, de aici discuţia a luat foc… Întâlnirea a durat peste 2 ore, iar la despărţire liceenilor li s-au împărţit calendare cu imagini frumoase, culese din expediţiile jurnaliştilor, dar şi exemplare ale revistei “Natura”, Cristina fiind şi reporter la această revistă.