Ecouri de la Concursul de creaţie asupra poeziei de dragoste a lui Mihai Eminescu

                      Cu dor de Eminescu

Când spun Eminescu gândul îmi zboară la poezie… O poezie care mă teleportează în mijlocul codrului, lângă lacul cel albastru, lângă plopii fără soţ… Mă las cucerită de versul eminescian în toată puterea cuvântului, cutreer, împreună cu el, pădurile, ascult izvorul şi crăiesele cu părul blond. Am în faţă o lume nemărginită de poezie, din care sorb cu dragoste bucuria și frumusețea vieții. Verbul lui Eminescu mă îndeamnă să iubesc natura, lumea din jur și să înțeleg că poetul și creaţia sa va dăinui în timp. (Paula Garștea, cl. a VI-a ^“B”)

             Eminescu-i al nostru “Luceafăr bland”

Eminescu-i al nostru Luceafăr blând

Plin de luciu şi lumină,

Care-mi stăruie mereu în gând

Că uite, acuş din′nalturi o să vină

Să ne lumineze calea,

Să ne încurajeze speranţa,

Să ne statornicească neuitarea...

În viața noastră să ne aţină calea

Cu versu-i dulce, cu ochiu-i bland… (Daniela Luca, cl. a V-a ^“B”)

                                         

                             De ce fugi…

De ce fugi aşa, ca vântul,

Fară a-mi păstra cuvântul:

Amintire preafrumoasă

Din cărţulia poetului culeasă

Şi implantată în mintea mea.

Ca o rugăciune, ca un bob de nea.

Îmi aduc aminte cum bunica îmi citea

Somnoroase păsărele, şi din greu ofta,

De ce clipele frumoase nu mai pot în loc să stea

De ce-i viata trecatoare, şi de ce poetul

Azi se naşte, mîine moare…  (Damiana Rîmbu, cl. a V-a ^“B”)

Eminescu, tu eşti şi vei rămâne′n veşnicie

Eminescu, tu eşti şi vei rămâne

Luceafărul limbii române

Poetul-geniu neasemuit,

Şi de veşnicie preţuit.

Poeziile tale le citesc şi nu mă′ndur

Să las cartea, şi nici somnul să mă fure.

Deşteaptă-te brav popor român

Cu versul lui Eminescu, bate-l pe păgân.

Eminescu, Tu esti Luceafărul care strajuieşte

Deasupra românului care te iubeşte.

O, geniu mare şi împlinit,

Noi te preţuim la infinit. (Munteanu Laurentia, cl. a IX-a ^“B”)

Privind în sus, spre zarea cea albastră
Te văd pe tine, mândria noastră,
Citesc poezia ce ne-ai lăsat,

Văd codrul verde pe care l-ai cântat

Şi floarea albastră, şi luna măiastră.

Eminescule, tu astăzi dăinueşti în infinit,

Tu eşti bucuria acestui pământ,

Eşti cântecul din noapte lină,

Eşti brazda din verva latină.
Cîte cuvinte de dor

Noi astăzi nu ţi-am dedica,

Versul tău, ca un fior,

Te-nveşniceşte în podoaba sa.
Astăzi la chipul tău atent privim

Încercând să ne-nchipuim

Cum cândva păduri cutreerai

Şi pe câmpia înflorită alergai…
Eminescule, tu astăzi cu noi nu mai eşti,
Dar cu versul dulce sufletele ni le încălzeşti,
Fapt pentru care cu emoţii îți șoptim:
Eminescule, cu mare drag te iubim! (Doina Leu, cl.  a VI-a ^“B”)

Dedicaţie lui Eminescu

Găsesc printre rânduri codrii tăi,
Mărite drag poet,
Şi pe la geamuri plopii tăi
Care şoptesc încet, încet...
Pe cîmpuri tandra ,,Floarea Albastră”,
Pe lacuri nuferii plutind.
Luceafărul seară de seară
Veghează mare şi pământ.
Stau şi mă gândesc cu bucurie

Ce noroc şi ce mândrie,

Că poetul s-a născut în tine

Slăvită ţară, o dulce ,,Românie”... (Erika Rogojină, cl. a V-a ^“C”)                                                                                                                                                        

            Cu toţii sunt elevi de la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu” din cartier.