30.11.2015

DEDICAŢIE MARIILOR, INTERPRETE DE MUZICĂ POPULARĂ

Vineri, 27 noiembrie curent, un grup de elevi de la Liceul Teoretic "O. Ghibu", împreună cu doamna bibliotecară, Olga Marinescu şi profesoara de limba română,  au venit la bibliotecă pentru a aduce un omagiu liric interpretelor de muzică populară cu numele Maria. Maria Tănase, Maria Drăgan, Maria Ciobanu, Maria Cebotari, Maria Bieşu etc. Acest superb medalion literar a fost dedicat Zilei Naţionale a României, privit prin prizma muzicii, culturii muzicale de pe cele două maluri de Prut. Elevii au recitat fragmente din eseurile  pregătite  cu sârg  din  timp, fiecare  lectură  fiind
continuată de câte o melodie interpretată de cântăreaţa despre care se vorbea în text. Am rămas plăcut surprinşi, descoperind voci muzicale extraordinare ale unor elevi - cititori care frecventează, mai des sau mai rar, biblioteca noastră, unii - membri ai Taberei de lectură. Acest deosebit medalion a fost asistat de către un grup de liceeni, anul II, mecanici, de la Şcoala profesională
nr. 6 din sector. Felicitări profesorilor de la Liceul Teoretic "O. Ghibu", care investesc cu suflet şi dăruire în dezvoltarea intelectuală a generaţiei tinere. În calitate de invitat de onoare, a asistat la această frumoasă activitate doamna Liuba Arion, specialist principal la Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport. Aceştea, cu siguranţă, vor cunoaşte  şi  vor povesti şi altora cine au fost, cum  şi-au desfăşurat activitatea şi ce reprezintă, pentru neamul românesc, aceste interprete pre nume MARIA. 


26 NOIEMBRIE - ZIUA BIBLIOGRAFIEI

De această dată Ziua Bibliografiei a fost dedicată catalogului on-line al BM „B.P. Hasdeu”. Prima întrunire-instruire la această tema am organizat-o cu bibliotecarii din subordine, care, pe parcursul zilei urmau să ofere consultaţii vizitatorilor. Am profitat de prezentarea colegei noastre de la BM „B.P. Hasdeu”, Eugenia Filip “Căutare în OPAC” pe care am discutat-o cu colegii. În cadrul zilei respective am organizat 2 lecţii bibliografice cu participarea unui grup de elevi din clasa a IV-a de la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu” şi cu un grup de liceeni de la Şcoala profesională nr.6, anul II, specialitatea “Operator la calculatoare electronice”. Cu elevii am parcurs calea căutării unei cărţi – după titlu, după autor, după barcodă, cărţi pe care elevii le-au căutat, cu ajutorul bibliotecarului, şi găsit la raft. Am descoperit, în catalog şi pe
raftul bibliotecii, titluri de carte din colecţia Chişinău. Copiii au fost împărţiţi în 4 subgrupe, fiecare grup fiind instruit şi căutând cărţile împreună cu cite un bibliotecar. La finalul lecţiei am recurs la o totalizare – prin întrebări şi răspunsuri, iar elevii care au găsit cărţile la raft, au ţinut să facă poze cu aceste cărţi. În continuare au venit grupul de liceeni de la Şcoala profesională nr.6, cărora le-am prezentat lecţia din Prezi, elaborată de colega noastră de la BM „B.P. Hasdeu”. Au luat cunoştinţă cu metodele de căutare în OPAC, am purces la căutare prin metoda simplă, căutând cărţi după autor, după subiect, am accesat carţile căutate, am găsit înregistrarea, localizare, adresa la raft, împrumut sau sală de lectură, am vorbit despre punerea în coş sau rezervarea publicaţiei. Aceştea au procedat la fel ca
şi elevii de la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu” – după găsirea cărşilor în catalog le-au căutat şi la raft. Au căutat şi cărţi după subiecte, au găsit mai puţine, pentru că bibliotecile noastre deţin mai puţine cărţi despre calculatoare decât şcoala lor, dar s-au bucurat când au găsit, totuşi, ceva la raft. Pe tot parcursul zilei, cititorii care veneau să împrumute cărţi erau direcţionaţi, mai întâi la catalog, chiar dacă ştiau unde găsesc cartea la raft. Consultaţi de către bibliotecar, îşi făceau însemnări, descoperind mai multe informaţii despre o carte, decât cunoşteau pînă atunci şi găseau cartea căutată sau tema mai repede. Deci, fiecare cititor, intrat în bibliotecă, în această zi, cu excepţia pensionarilor şi a celor mai mici cititori, a participanţilor la alte activităţi cultural din această zi, primeau consultații privitor la Catalogul electronic şi metode e căutare în OPAC, utilizând diverse posibilităţi de conectare
prin telefon, calculator, tabletă Toate cărţile căutate şi găsite la raft de către cititori au fost adunate într-o expoziţie intitulată “Catalogul electronic, facilitator în căutare la raft”. O altă expoziţie a fost elaborată în baza publicaţiilor editate de BM „B.P. Hasdeu” şi anume “Publicaţii biobibliografice în ajutorul studenţilor…” Considerăm că 
am avut o zi plină şi interesantă în speranţa că, consultaţiile şi instruirile care au avut loc vor fi utile pentru cei care ne-au vizitat în grup şi individual.

O SEARĂ DE SUFLET, DEDICATĂ ZILEI DE 1 DECEMBRIE

În seara zilei de 26 noiembrie curent, în sala de la etaj a bibliotecii noastre, s-au adunat mai mulţi prieteni, susţinători, funcţionari, cititori, în special, tineri, pentru a consemna, împreună, Ziua Naţională a României. Biblioteca consemnează în fiecare an acest eveniment, ca o sfântă datorie, şi din motivul că biblioteca poartă numele oraşului Alba Iulia, România, care a contribuit la fondarea acesteia şi contribuie, în continuare, cu donaţii consistente de publicaţii, cu vizite şi consfătuiri reciproce, manifestări culturale de comun acord etc. Iar oraşul Alba Iulia este numit Oraşul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, este un mare centru istoric, deosebit de bogat în obiective istorice, este oraşul cu rădăcini adânc înfipte în istorie. De aici şi datoria noastră, a celor de la bibliotecă, este de a promova accentuat istoria, tradiţia şi cultura românească, punând în valoare consistenţa evenimentelor istorice întâmplate la Alba Iulia. De această dată am pus la cale, în parteneriat cu Pretura sectorului Buiucani, Fundaţia „Vasiliada”, ASCOR, filiala Chişinău şi Şcoala profesională nr. 2 din cartier,
o masă rotundă dedicată Zilei Naţionale a României. Am anticipat evenimemtul propriu-zis, pentru ca cei care gândesc româneşte să poată participa şi la alte evenimemte care vor avea loc, sperăm, în Chişinău şi nu numai... La evenimentul nostru au participat, cu mesaje şi discursuri, Viorel Cojocaru, preot, preşedintele Fundaţiei “Vasiliada”, filiala Chişinău; Elena Tamazlâcaru, jurnalistă; Vasile Şoimaru, scriitor, economist, profesor universitar; Ştefan Sofronovici, etnograf, poet; Veaceslav Inculeţ, profesor de istorie, Şcoala profesională nr. 2; Adriana Derevici, Secţia Cultură, Pretura Sectorului Buiucani. Iar vechiul nostru prieten, Ştefan Diaconu, profesor de muzică la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu” a venit cu discipolii săi – 20 şi elevi de la cei mai mici – la cei mai mari pentru a susţine un recital literar-muzical patriotic. În calitate de oaspete drag, ne-a interpretat un cântec deosebit despre unirea românilor, venind şi cu un mesaj căte tinerii adunaţi în sală interpreta Angela
Ciochină. Profesorul de istorie, Veaceslav Inculeţ, a venit împreună cu peste 20 de elevi din anul I de la Şcoala profesională nr. 2. În sală au mai fost prezenţi cititori ai bibliotecii, membri ai Fundaţiei „Vasiliada”, studenţi de la diverse instituţii, facultatea de istorie, un grup de tineri, membri ASCOR, Chişinău care au interpretat câteva melodii la tema evenimentului. De această dată sala de la etaj s-a dovedit neîncăpătoare pentru toţi participanţii, astfel, parte din tineri au ascultat, găsindu-şi loc pe culoar. Cred, că cu toţii am avut parte de o sărbătoare pentru suflet. 

Tuturor celor care gândesc româneşte le adresăm FELICITĂRI cu prilejul ZILEI de 1 DECEMBRIE!!!

25.11.2015

PROGRAMUL DE LECTURĂ “COPIII CHIŞINĂULUI CITESC O CARTE” LA NUMĂRATUL BOBOCILOR

Ieri, 24 noiembrie, la Biblioteca Târgovişte din sectorul Buiucani, s-au adunat toţi copiii Chişinăului care au citit, pe parcursul anului 2015, cartea lui Arcadie Suceveanu “În cămaşă de cireaşă”. Nu chiar toţi, pentru că spaţiul bibliotecii putea fi neîncăpător pentru mulţimea de copii care au citit această frumoasă şi interesantă carte, dar reprezentanţi ai claselor, grupurilor de copii şi elevi au participat la un deosebit dialog cu scriitorul Arcadie Suceveanu. Cititorii şi-au exprimat recunoştinţa pentru cartea adresată vârstei lor, au înscenat fragmente din diverse texte din carte, au citit versuri pe care le-au îndrăgit în timpul lecturii. Au adresat întrebări şi au primit răspunsuri de la
scriitorul prezent în sală, Arcadie Suceveanu. La această întâlnire frumoasă a participat şi un grup de elevi din clasa a III-a "B" de la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu”, împreună cu profesoara lor, Angela Apostol. La mulţi ani, domnule scriitor, Arcadie Suceveanu, şi la mai multe cărţi pentru cei mici, pentru că ei sunt cei mai fideli  cititori ai cărţii.

04.11.2015

7 CUVINTE. POVESTEA UNUI BIRUITOR: GHEORGHE CALCIU

Joi, 29 octombrie, în sala de la etaj a bibliotecii a avut loc, în premieră la Chişinău, prezentarea documentarului artistic despre viața Părintelui Gheorghe Calciu, un itinerar de la durerea care nimicește la dragostea mai tare decât moartea. “7 Cuvinte…” se numeşte povestea omului Gheorghe Calciu-Dumitreasa care, timp de 21 de ani a făcut închisoare, doar din motivul că şi-a iubit ţara şi credinţa. Începând cu anul 1948, fiind student la Medicină, Gheorghe Calciu, intră în închisoare pentru 16 ani, trecând prin reeducarea de la Piteşti, cavoul morţii din Jilava, „ispitirile” de la Aiud... Un destin cu pogorâri la iad, gesturi „nebuneşti” de jertfă şi înălţări taborice. Documentarul artistic, regizor Andrei Negoiţă, “7 Cuvinte. Povestea unui biruitor…” este un film cu
multă  vervă,  sensibilitate  şi  umor,  în care, prin intermediul
mărturiilor a peste 30 de persoane, este reconstituită viaţa Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, cel care a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale în închisorile comuniste (1948-1964; 1979-1984). Perioada de pușcărie din timpul regimului Ceaușescu a fost cauzată de o serie de 7 prelegeri, “Șapte cuvinte către tineri”, ținută în timpul Postului Paștelui din 1978 şi de pozițiile public asumate împotriva demolării Bisericii “Enei” din București. În urma protestelor repetate ale mai multor personalităţi culturale românești din străinătate și ale unor lideri politico-religioși occidentali, inclusiv Papa Ioan Paul al II-lea, părintele Calciu este eliberat în 1984 și i se permite emigrarea în Statele Unite ale Americii… Eliberat din a doua perioadă de detenţie, Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa
devine cetatean al SUA şi ia viaţa de la zero la o vârstă înaintată… I-a iertat pe toţi cei care l-au chinuit în beciurile Securităţii şi în temniţele de exterminare, dar şi pe prigonitorii săi din clerul ortodox. A făcut atâta bine, cât nu se poate spune în cuvinte. A ajutat oameni pe care i-a cunoscut sau străini care i-au cerut sprijinul. Şi-a riscat sănătatea, agoniseala, familia pentru alţii. A luptat mereu pentru adevăr cu un curaj deosebit şi cu har dumnezeiesc. Andrei Negoiţă a reuşit să realizeze un documentar despre viaţa unui sfânt, care a cunoscut durerea nimicitoare, pentru a ajunge la dragostea desăvârşită. Un film de peste 100 de minute despre Parintele Gheorghe Calciu, cel care a biruit moartea în ”Experimentul Pitesti”, în Casimca Jilavei, în reeducarea de la Aiud şi în lupta pentru apărarea bisericilor darâmate de Ceausescu. O productie Abis Studio,
Manastirea Diaconesti, Legenda Film & Co, colecţia Multimedia / DVD, 2015. Filmul a fost prezentat în diferite oraşe din ţară, iar la Chişinău, la biblioteca noastră, a ajuns, graţie Părintelui Amfilohie Brânză, duhovnicul Mănăstirii “Adormirea Maicii Domnului” de la Diaconeşti, Bacău, care a donat Fundaţiei “Vasiliada”, filiala Chişinău, acest DVD. 
Surse bibliografice: 
www.fericiticeiprigoniti.net/.../2138-7-cuvinte;
 www.librariasophia.ro/carti-7-Cuvinte-Povestea...;
https://www.facebook.com/7cuvinte2015/.../75; 
www.librariabizantina.ro/dvd-7-cuvinte-povest...; 
www.ffir.ro/.../7-cuvinte-povestea-unui-biruitor...