Se afișează postările cu eticheta lirica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lirica. Afișați toate postările

03.09.2014

PREMIERĂ DE LANSARE A CĂRȚII "ANTOLOGIE DE VERSURI DIN LIRICA FEMININĂ A BASARABIEI"

În miezul zilei de 2 septembrie a anului curent  a avut loc în premieră o lansare de carte la Salonul Internaţional de Carte, ediţia a XXIII-a, care se desfăşoară în perioada 31 august - 4 septembrie la Chișinău. Gazda sărbătorii fiind Biblioteca Națională, care ne-a primit în sala de conferințe. Capodopera conține un tezaur de poezie românească feminină născută în Basarabia sec. XX-XXI. Bogăția aceasta a fost adunată minuțios cu sprijinul colosal al domnului Virgil Șerbu Cisteianu, cartea fiind tipărită în III volume. Domnia sa este directorul editurii "Gens Latina" din orașul Alba Iulia și a lucrat asiduu pentru a obține un lucru inedit și imperios de util pentru cultura întregului popor român, scoțând la lumina zilei o antologie de versuri din lirica feminină a Basarabiei. El a fost cel care a moderat evenimentul cu un talent oratoric deosebit. Dumnealui ne-a povestit despre nenumărate lucruri și trăiri impresionante din trecutul altor personalități marcante din secolul trecut. Ne-a povestit despre procesul laborios de redactare a lucrării lansate și despre faptul că a ținut cont în primul rând de doleanțele poeteselor noastre, deoarece a colaborat cu autoarele până la scoatere cărților de sub tipar. Și totuși la vârsta înaintată pe care o are dânsul, neluând în calcul și micile probleme de sănătate de care este deranjat uneori,
ne-a demonstrat că este o fire puternică, posedând din calitățile arhicunoscuților stejari ale Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, deși ca și român fiind originar din Ardeal. Ca întotdeauna ne-am bucurat cu toții de vizita dumnealui și de darurile aduse special pentru noi toți cu mare drag, inclusiv pentru donația făcută Bibliotecii Alba Iulia. Astfel totul a decurs la cel mai înalt nivel posibil, pentru că în primul rând au fost prezenți oameni de bun-simț, care au savurat cu delicatețe din această întâlnire frumoasă și am rămas cu convingerea că vor transmite din călduroasa plăcere și celor ce n-au reușit să vină.

Corneliu PLOP, bibliotecar