Se afișează postările cu eticheta vizitatori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vizitatori. Afișați toate postările

26.11.2014

26 NOIEMBRIE – ZIUA MONDIALĂ A INFORMAŢIEI

În această zi Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” şi filialele ei organizează, tradiţional, „Ziua Bibliografiei”. O zi în care diverse grupuri de vizitatori, de la cei mai mici pînă la cei mai mari sunt invitaţi la bibliotecă pentru a se informa. De fapt, oricine păşeşte pragul unei biblioteci în oricare zi se informează. 
Dar, în această zi vizitatorii bibliotecii noastre, de exemplu au aflat mai multe detalii despre calea devenirii unei cărţi, despre cărţi în care pot găsi toată opera unui scriitor, care se numesc bibliografiii, dar şi modalităţi de a utiliza o bibliografie la selectarea literaturii pentru temele de acasă.
Tot în această zi bibliotecarii au pus accentul pe activitatea Bibliotecii Municipale privind elaborarea şi editarea unor publicaţii în calitate de surse de informare a publicului: manuale de specialitate, ghiduri, cataloage, bibliografii ale unor personalităţi notorii, pliante, semne de carte etc. Elevii clasei a III-a au aflat cum pot alege independent o carte într-o bibliotecă cu acces liber la raft, au exersat singuri şi s-au descurcat de minune.
Liceenii, studenţii, dar şi alte categorii de vizitatori, în grup sau separat, au aflat şi despre cum site-ul Bibliotecii Municipale “B.P. Hasdeu“ poate fi utilizat ca instrument de informare, ce personalităţi chişinăuiene sunt oglindite în bibliografiile Bibliotecii Municipale etc. Unii dintre ei au fost implicaţi în diverse jocuri în scopul facilitării asimilării informaţiei despre ce, cum, unde căutăm şi găsim informaţia sau cartea în bibliotecă. 

Astăzi am utilizat două dintre aceste jocuri: „Cuvinte înaripate” şi „Milionarul”, jocuri care au plăcut atât celor mici, cât şi celor mai mari mobilizându-i să-şi pună mintea la „bătaie”. Cele două expoziţii „Personalităţi chişinăuiene în bibliografiile editate de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”” şi ”Publicaţii elaborate şi editate de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” şi filialele ei”, organizate şi prezentate vizitatorilor ne-au ajutat să
argumentăm informaţia prezentată, iar o parte dintre cei prezenţi în această zi în bibliotecă s-au dovedit a fi uşor surprinşi de unele publicaţii editate de Biblioteca Municipală, care le-ar putea fi de mare folos în elaborarea unor liste bibliografice la teze de an, la referate, comunicări, dar şi de mulţimea cărţilor cu dedicaţii deţinute de biblioteci. În această zi de miercuri am avut ca invitaţi şi paticipanţi la activităţile preconizate copii din grupa
pregătitoare de la grădiniţa nr.183 din cartier, elevi din clasa a III-a şi a VI-a de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu”, câţiva liceeni din clasa a XI-a de la Liceul Internat Municipal cu profil Sportiv, un grup de studenţi de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. 

Pe parcursul zilei am distribuit şi diverse materiale promoţionale elaborate de BM „B.P. Hasdeu”, precum Ghidul utilizatorului, Codul serviciilor, 90+ motive pentru a utiliza Biblioteca Municipală “B.P. Hasdeu”, CID Chişinău şi semne de carte -  Întreabă bibliotecarul, Conectează-te la BM, Blogul „Chişinău, oraşul meu”, Chişinău în documente etc.

07.02.2014

Dumitru Matcovschi, Scriitor al Poporului


Acest titlu i se conferă lui Dumitru Matcovschi, în 1989, pentru merite deosebite pe tărâmul literar. Pe parcursul vieții poetul, scriitorul Dumitru Matcovschi s-a învrednicit de diverse aprecieri din partea mai multor organizaţii şi formaţiuni statale: laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova; Premiul pentru Poezie „Nichita Stănescu”; cavaler al Ordinului „Steaua României” în grad de comandor; Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, categoria A „Literatură”; cavaler al „Ordinului Republicii”, membru titular al Academiei de Științe din Moldova, laureat al medaliei „Mihai Eminescu”, cetăţean de onoare al municipiului Chişinău. Şi iată că, în acest an Parlamentul Republicii Moldova, la propunerea Ministerului Culturii și Guvernului, declară anul 2014 - Anul Dumitru Matcovschi. E îmbucurător acest fapt, pentru ca Dumitru Matcovschi a meritat şi merită, graţie activităţii sale literare şi atitudinii civice faţă de neam, patrie, ţară - mult mai mult. Dar, în primul rând, scriitorul merită să-i cunoaştem, să-i citim, să-i valorificăm vasta-i operă în mediul tinerilor, liceenilor, copiilor, care încă nu l-au cunoscut nici la direct nici la figurat. Considerăm cu toţii această inițiativă ca un omagiu adus memoriei și creaţiei poetului nostru naţional. Sperăm că cu acest prilej se vor edita noi volume din manuscrisele poetului, vom avea parte şi de ceva cărţi pentru copii. Deocamdată sarcina bibliotecarilor este de a pune în evidenţă şi a atrage atenţia cititorilor asupra volumelor deţinute la raft, a organiza diverse întâlniri a cititorilor cu cartea prin intermediul orelor de lectură, de poezie, prezentărilor de cărţi, dezbaterilor literare etc.
Opera literară a lui Dumitru Matcovschi cuprinde peste 50 volume de poezie, proză, publicistică, dramaturgie, iar o parte din acestea se află pe rafturile bibliotecilor şi-şi aşteaptă cititorii. În acest context, menţionăm orele de lectură, organizate pentru şi cu copii de la grădiniţe în cadrul cărora un real suport ne serveşte cartea pentru copii viu colorată “Buna dimineaţa, mamă”, apărută la Chişinău în 1999. Dintre prezentările de carte semnate de Dumitru Matcovschi şi desfăşurate în cadrul unor licee din cartier menţionăm „Morţilor, vă iubesc” şi „Amarele confesiuni”, ambele apărute la Chişinău în 2011. Dragi cititori şi vizitatori ai blogului nostru, vă îndemnăm şi vă aşteptăm la bibliotecă să deschideţi cărţile în care Dumitru Matcovschi a investit mult suflet, dragoste, sinceritate, dor şi metaforă, cărora şi-a dedicat întreaga-i viaţă.