Se afișează postările cu eticheta master-class. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta master-class. Afișați toate postările

13.05.2015

IMPRESII DE LA TÂRGUL DE CARTE „ALBA TRANSILVANĂ”, EDIŢIA A VIII-A

În perioada 8-10 mai 2015, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia, România s-a  desfăşurat cea de-a VIII-a ediţie a târgului, care a reunit autori, editori, traducători, distribuitori, tipografi, bibliotecari, agenţi literari, critici, animatori, jurnalişti în domeniul cultural, precum şi personalităţi cu aport important în universul cărţii şi al lecturii. La eveniment a participat şi Biblioteca ”Alba Iulia” din Chişinău. Am  prezentat biobibliografia „Alexandru-Horaţiu Frişcu”, lucrare elaborată de echipa noastră şi premiată cu
un Premiu Special pentru Originalitate de către Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova în cadrul recentei ediţii a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret. Tot în cadrul Târgului, mai mulţi copii şi adolescenţi, veniţi cu părinţii să cumpere cărţi, s-au adunat în jurul meselor, amenajate în aer liber, pentru a participa la un master class prezentat de bibliotecara Maia Munteanu, mai nouă noastră colegă. Maia a prezentat şi a lucrat, împreună cu copiii adunaţi între orele 11.00 şi 15.00,

tehnici noi de desen în creion şi cărbune, ocupaţie care a impresionat copiii dar şi părtinţii. Parţial, am participat şi la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, desfăşurat concomitent cu târgul de carte. Multumim Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” din Alba Iulia pentru invitaţie şi implicare în program, pentru a reprezenta biblioteca şi bibliotecarii basarabeni...

01.04.2015

TEHNICI INEDITE DE DESEN ÎN CREION

Sperăm să fi însuşit elevii din clasa a II-a de la Liceul Teroretic “Liviu Deleanu” şi cei din clasa a IV-a de la Liceul Teroretic “Petru Rareş” în cadrul celor 2 şedinţe master class, organizate în cadrul Zilei Bibliotecii de pictoriţa Maia Romanciuc, şi mai nou, colega noastră de echipă. Maia este de origine din Cojuşna şi a studiat la Academia de Muzică, Teatru şi  Arte Plastice din Chişinău. Prin 2002 a fost protagonistă a unui vernisaj de pictură organizat în biblioteca noastră. A trecut ceva timp de atunci şi, întâmplarea a făcut ca să ne reîntâlnim şi… să devenim colege, câştigând, totodată, şi un om de artă în echipă. 
Şi iată că, în 27 martie şi-a propus să organizeze un master class cu, copiii care admiră pictura. S-au dovedit a fi mai mulţi doritori, şi atunci, a organizat 2 şedinţe cu elevi din diverse clase şi licee. Maia a organizat o expoziţie cu lucrări realizate de copiii de la Şcoala Duminicală a Fundaţiei “Vasiliada”, a prezentat-o copiilor, le-a vorbit despre o nouă şi foarte interesantă
tehnică de desen în creion apoi au purces cu toţii la muncă. Atât, cei din clasa a II-a, cât şi cei dintr-a IV-a s-au descurcat de minune şi au luat lucrările acasă să le arăte părinţilor, cu condiţia,  că la următoarea întâlnire cu pictoriţa noastră să realizeze acasă un desen în creion şi să-l aducă la bibliotecă pentu a le expune la vederea vizitatorilor bibliotecii.




06.11.2014

UN STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS, CUNOSCUT DIN CĂRŢILE BIBLIOTECII, DAR ŞI VĂZUT LA IARMARECO !

Duminică, 2 noiembrie, un grup de preadolescenți-cititori ai Bibliotecii "Alba Iulia" au participat la un eveniment ecologic IarmarEco organizat de EcoVisio în incinta Centrului Republican pentru Copii şi Tineret ARTICO. Misiunea IarmarEco este de a informa publicul asupra diverselor iniţiative, întreprinderi și oportunități ecologice și sociale. La eveniment au participat cu diverse expoziţii
de produse și servicii precum, fructe și legume organice, alimente sănătoase, produse cosmetice naturiste, surse alternative de energie regenerabilă, ONG-uri, întreprinderi specializate în dezvoltarea sustenabilă şi practici alternative în educație și sănătate holistică, inițiative și întreprinderi ecologice şi sociale, care activează în domeniul educației, implementării proiectelor sociale, organizării unor acțiuni de promovare a stilului de viață eco, sănătos și sustenabil. Prin diversitatea de work-shop-uri și
master-class-uri la care au participat activ şi grupul nostru de copii, organizatorii şi-au propus să educe publicul asupra acțiunilor pe care le poate întreprinde fiecare, zi de zi pentru a avea un stil de viață mai ecologic și mai sănătos. Acţiunea organizată de IarmarEco a urmărit, în primul rând atât informarea, cât şi implicarea chişinăuienilor în procese și inițiative sănătoase care ne pot face viața și comunitatea mai bună!
Ecaterina NEMERENCO, bibliotecar



09.10.2014

CLUBUL “MEŞTER FAUR, MÂINI DE AUR” ÎŞI REIA ACTIVITATEA

Dorinţa fiecăruia dintre noi de a crea ceva deosebit şi de a lăsa la o parte toate grijile toamnei revine odată cu inspiraţia şi, cu atât mai mult, la capitolul acesta nu este nevoie să deţii mari cantităţi de talent. Clubul “Meşter faur, mâini de aur” scrapbooking de la Biblioteca “Alba Iulia” îşi reia activitatea cu prima întrunire de creaţie organizată în această toamnă, duminică, 5 octombrie. Preadolescenţi dornici de noi descoperiri s-au adunat în sala de la parter a bibliotecii la un masterclass scrapbooking oferit de doamna Tatiana Zgardan, meşter al frumuseţii
hârtiei în tot sensul cuvântului. În colaborare cu prietenii de la organizaţia CDEM şi cu participarea unui grup de elevi, vizitatori ai bibliotecii am creat un album pentru poze handmade din culori aprinse, căci amintirile toamnei trebuie păstrate la căldură şi cu acurateţe. Ideea de scrapebooking, după cum ne-a relatat doamna Tatiana, a apărut de la iubiţi noşti prieteni – scriitorii. Se presupune că primele indicii ai acestei tehnici au fost implementate de scriitorul Mark Twain. Acesta lipea, în cărţile vechi,
articole de ziar, timbre, mărunţisuri care îi dădeau cărţii altă formă şi devenea mult mai atrăgătore pentru cititor. Participanţii la masterclass-ul scrapbooking au fost încântaţi de rezultatul muncii lor şi de cunoştinţele căpătate în cadrul celor 4 ore, iar procesul şi rezultatul final i-au făcut să uite de noţiunea timpului. Abia aşteptăm următoarea întâlnire în cadrul clubului şi, dacă sufletul domniilor voastre este dornic de a se regăsi uneori în artă, vă invităm în fiecare Duminică la ora 12:00 la Bilblioteca “Alba Iulia” Responsabil de activitatea Clubului, Ecaterina Nemerenco. Vă aşteptăm cu drag!

Ecaterina NEMERENCO, bibliotecar