Se afișează postările cu eticheta Uniunea Europeană. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Uniunea Europeană. Afișați toate postările

15.05.2015

CUM POT APLICA TINERII ABSOLVENŢI AI LICEELOR LA O BURSĂ ÎN UE


Acesta a fost genericul lecţiei publice, susţinută astăzi la Liceul Teoretic “Minerva” din Chişinău de către Ludmila Croitor, mediator juridic la Ministerul de Justiţie al Republicii Moldova. Lecţia a fost organizată de către biblioteca noastră la solicitatea profesoarei de limba şi literatura română, Elena Furdui. Doamna L. Croitor a vorbit liceenilor din clasele a XI-a şi a XII-a despre oportunităţile oferite tinerilor care doresc să studieze într-o ţară din UE, facilităţile de care pot beneficia, şansele de a fi student cu bursă şi cu un loc de muncă pe potrivă în ţările membre ale UE. Fostă studentă la Facultatea de Drept, Universitatea
din Bucureşti, a prezentat multe exemple din propria experienţă, privind calitatea studiilor, a dascălilor – majoritatea personalităţi notorii româneşti, cunoştinţele complexe, care devin, mai târziu, pentru cei care vor să-şi dezvolte cariera în România sau în altă ţară europeană, cartea de vizită în angajare şi carieră…

06.05.2010

Ziua Europei

Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei, dar şi altor state europene, să pună "bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii".Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, ziua de 9 Mai a devenit deja o tradiţie pentru noi. Aceasta va avea loc în acest an sub genericul "Ziua Europei este şi ziua ta" şi va cuprinde o largă paletă de manifestări având ca scop apropierea cetăţeanului de valorile esenţiale ale Uniunii Europene. Al Doilea Război Mondial a lăsat în urma sa o Europa distrusa din punct de vedere material, frământata de puternice crize politice si divizata, prin “cortina de fier”, în doua mari blocuri: Est si Vest. Apare, în acest context, un puternic curent înspre o politica internaţionala care sa fie capabila sa oprească o a treia conflagraţie mondiala si sa consolideze Europa din punct de vedere economic (în fata S.U.A. si a U.R.S.S.). Sunt create, aşadar, după război o serie de organizaţii internaţionale, dintre la nivel universal si regional-european, organizaţii având caracter politic, militar sau economic. Într-un moment complicat din primăvara anului 1950, si anume: începerea Războiului Rece, lui Robert Schuman, pe atunci ministrul afacerilor externe al Franţei, îi este încredinţata de către omologii si din Marea Britanie si Statele Unite ale Americii o misiune foarte importanta: crearea unui plan care sa duca la reintegrarea Germaniei Federale în concertul european.La 18 aprilie 1951, şase ţări (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda) au semnat Tratatul de la Paris privind prima dintre comunităţile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Ulterior, în 1957, prin Tratatul de la Roma, a fost înfiinţată Comunitatea economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi. Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano în 1985.
Mai mult decât în alte ocazii, ziua de 9 Mai are, în 2003, o încărcătură simbolică aparte, în contextul în care Uniunea Europeană se pregăteşte pentru cea de-a cincea şi cea mai amplă extindere din istoria sa, "Cei 15" din prezent urmând să devină "Cei 25" la 1 mai 2004, şi "Cei 27" în 2007, după ce şi România şi Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană. Totodată, în acest an, Convenţia privind viitorul Europei va definitiva proiectul unui nou Tratat constituţional, ce va crea cadrul necesar unei funcţionări eficiente a Europei extinse.
27 membri, dintre care şase membri fondatori din 1958:
Belgia, Franţa, Germania, Italia,Luxemburg,Olanda,
Alte 21 state au aderat succesiv:
1973:Danemarca,Irlanda,Regatul Unit
1981:Grecia
1986:Portugalia,Spania
1995:Austria,Finlanda,Suedia
2004:Cipru,Estonia,Letonia,Lituania,Malta,Polonia,Cehia,Slovacia, Slovenia,Ungaria
2007:Bulgaria, România
(sursa: wikipedia.org)