
Astăzi predomină un interes
tangenţial faţă de vaccine. Să facem copiilor vaccine sau nu, se întreabă tot
mai frecvent tinerii părinţi. Vaccinarea ţine de sistemul imun, deci vaccinele
sunt necesare. Alta e că nu se respect toate cerinţele faţă de vaccinare. Unde,
când şi cum se vaccinează copiii noştri? La şcoală, la grădiniţă, în ce
condiţii, calitatea vaccinelor? De ce apar reacţii adverse imediat şi de ce –
de lungă durată? La aceste şi alte asemenea întrebări au răspuns invitaţii conferinţei
tematice "Medicina: Pro sau contra vaccinelor", medicii Adrian
Lupușor, dr., lector universitar la catedra Fiziologia omului si
Biofizica, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemitanu”,
cercetător științific stagier în cadrul Laboratorului de Neurologie Funcțională
a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie şi Ion Vozian,
oncolog-chirurg, doctor la Institutul Oncologic. Conferinţa a avut loc în
cadrul Clubului de dezbateri “Bartolomeu
Anania”, care îşi ţine şedinţele lunar, în fiecare
ultimă zi de joi a lunii.
Din prezentarea medicului Adrian Lupușor
constatăm că, vaccinele reprezinta un capitol foarte important în îngrijirea copiilor
şi-i protejează de boli infecţioase grave. Dânsul a vorbit, celor prezenţi în
sală, despre vaccinare ca despre o metodă de imunizare activă, profilactică,
împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin. Cei mai multi copii nu au nici o
problema după ce sunt vaccinaţi. Înainte de administrarea vaccinului medicul
este obligat să verifice starea sănătăţii copilului, care trebuie să fie
perfect sănătos, altfel, acesta poate avea consecinţe mai mult sau mai puţin
grave. În prezent există 26 de boli infecțioase care pot fi prevenite prin
vaccinare, şi acest număr este în creștere… Sunt în curs de desfășurare sute de
proiecte de cercetare pentru dezvoltarea de noi vaccinuri, constată invitaţii
noştri. Au urmat un şir de întrebări, discuţii contradictorii - mai multe
persoane s-au expus contra vaccinelor. Medicul a încercat să le explice,
constatând că, da, de-a lungul timpului s-au înregistrat cazuri nefericite în urma vaccinării
unor copii, precum boli neurologice, autism, deficit de concentrare, diabet,
reacţii alergice, boli autoimmune, dar, în acelaşi timp, prin
vaccinare au fost salvate milioane de vieţi omeneşti şi s-a reuşit eradicarea
unor maladii care au provocat, altădată, moartea a milioane de oameni. Toate
procedurile medicale sunt însoţite de riscuri, de asemenea şi vaccinarea, dar
în instituirea acestor proceduri trebuie luat în seamă raportul beneficiu/risc… În cadrul
activităţilor a fost prezentată expoziţia de carte “O minte sănătoasă, un corp
frumos”, de la care mai mulţi participanţi la conferinţă au împrumutat sau au
rezervat cărţi despre sănătate...




