Se afișează postările cu eticheta activitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta activitate. Afișați toate postările

14.07.2010

Activităţi culturale la filiala "Alba Iulia"

Utilizatorii filialei „Alba Iulia” s-au obişnuit cu surprizele de care au parte când vin la bibliotecă. Ei pot, de exemplu, să fie prezenţi la ore de lectură, lecturi în voce tare, audierea poveştilor, prezentări de carte şi alte activităţi. Astăzi, cu câţiva utilizatori ai filialei, cu unii membri care au participat la Tabăra de Lectură şi Agrement am audiat povestea „Alba-ca-Zăpada” de Fraţii Grimm. Mare le-a fost mirarea când am oprit povestea. Ideea era, de fapt, ca ei să compună un final al povestei după părerea lor. Au fost de acord. Li s-au părut interesantă ideea, mai ales după ce au citit în voce tare fiecare varianta sa de final. Haioase, dar originale. Câteva din ele le găsim mai jos.

1. Mai apoi Alba-ca-Zăpada şi-a chemat toţi prietenii săi: apa, muntele, pădurea şi râul. Ei au încercat să o ajute. După ceva timp Alba-ca-Zăpada adormise. Ea se trezi într-o pădure plină cu flori minunate, cu aer curat şi împrejurări deosebite. Prietenii ei i-au găsit o căsuţă unde să se adăpostească. Acolo erau lemne, hrană şi toate cele necesare. Cu toţi împreună au aranjat lucrurile în căsuţă şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe.
Cojocari Renata, 9 ani
2. Alba-ca-Zăpada era aşa de tristă că s-a pierdut în pădure. Nu ştia cum şi când a ajuns în pădure. A pornit în căutarea palatului. În drum s-a întâlnit cu un râu care era albastru ca cerul. Şi-a potolit setea, i-a mulţumit râului şi pornit mai departe. Trecuse deja o lună şi tot nu a găsit palatul. În pădurea îi era frică de toate vietăţile, dar peste un timp frica aceasta i-a dispărut, a înţeles că ele nu sunt periculoase, iar Dumnezeu o să o protejeze de tot ce este rău. A mers mai departe încă câteva zile prin pădurea întunecoasă până a zărit nişte munţi foarte mari. Alba-ca-Zăpada era îmbrăcată foarte subţire şi îi era frică să treacă munţii, dar trebuia pentru că peste munţi era casa ei. Spre norocul ei în cale i-a apărut un spiriduş care i-a dat multe haine groase. Uite aşa a trecut muntele şi a ajuns fericită acasă.

Scutaru Daniela, 10 ani
3. Vânătorul a eliberat fata pentru că îi era milă de ea. În schimb, i-a adus reginei plămânii şi ficatul unui cerb. Alba-ca-Zăpada şi-a continuat drumul. Aşa a ajuns în mijlocul pădurii. A rugat-o mult pe pădure să o îndrume pe calea cea dreaptă, iar pădurea a acceptat. În acest fel a ajuns la o câmpie şi un râu. A băut apă şi a mers mai departe până a întâlnit o casă. Acolo locuia un bătrân. Alba-ca-Zăpada l-a rugat să o primească la el câteva zile. Bătrânelul a acceptat. Într-un moment s-a auzit un zgomot tare ciudat. Când au ieşit afară, regina-vrăjitoare venea cu toată armata ei după Alba-ca-Zăpada. Luptă mare a avut loc între bătrânel şi vrăjitoare. Însă puterile moşului s-au dovedit a fi cât a unui munte. Alba-ca-Zăpada nu putea să creadă ce văzu-se. Atunci bătrânelul a sărutat-o şi s-a transformat într-un voinic înalt, frumos şi chipeş. De atunci au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe.
Cristofor Fiştic, 12 ani
Mai târziu am rezolvat un rebus împreună, şi acesta cu semnificaţie: dacă răspundeai corect la ghicitorile de pe orizontală, pe verticală descopeream un cuvânt care exprima o perioadă a anului foarte îndrăgită de copii: VACANŢĂ.
După amiază un alt grup de copii au participat la o oră de lectură cu genericul „Pădurea, râurile, parcurile – scut şi bogăţie a naturii”. Copiilor li s-au prezentat revistele „BIOplanet”, „Mediul Ambiant” şi „Revista apelor”. Le-au răsfoit puţin, apoi am discutat asupra problemei în cauză. Multe idei şi propuneri au venit din partea copiilor, este evident că chiar dacă au o vârstă fragedă, nu sunt indiferenţi la problema în cauză şi fac tot ce le stă în puteri să intervină cu ceea ce pot.
Spre finalul activităţii, membrii Taberei de Lectură şi Agrement au avut parte de o surpriză deosebită: au citit un articol despre Tabără în ziarul „Făclia”. Într-o zi de tabără, Irina Sajin, studentă la USM, Facultatea de jurnalism, a fost în vizită la bibliotecă. A rămas plăcut surprinsă de copii şi ocupaţia lor de la Tabăra de lectură şi Agrement şi a hotărât să scrie un articol. Pentru asta îi mulţumim.
Nouă nu ne rămâne decât să îndemnăm copii să vină la bibliotecă, pentru că îi aşteaptă multe surprize.

03.06.2010

Bun venit la Tabăra de lectură şi agrement VARA 2010


La Biblioteca „Alba Iulia” din sectorul Buiucani şi-a deschis larg uşile Tabăra de lectură şi agrement VARA 2010. În curtea bibliotecii s-au adunat copii din diverse licee şi şcoli primare din sectorul Buiucani, voluntari ai bibliotecii, părinţi şi profesori. Umbreluţele aranjate de asupra meselor i-au ocrotit pe copilaşi de soare şi de cîţiva stropi de ploaie. Recitalurile de versuri şi cîntece au atras atenţia locatarilor din blocurile vecine şi a trecătorilor care au intrat în curtea bibliotecii din curiozitatea de a-şi vedea copiii sub umbreluţe.
În cadrul festivităţii, la care au participat nu numai copiii care s-au înscris în Tabara Bibliotecii, s-a lansat şi Programul Lecturile verii 2010, s-a atras atenţia publicului asupra lecturii cărţilor Grăuncioare de lumină de Ion Hadârcă şi Tema pentru acasă de Nicolae Dabija, cuprinse într-un alt program de lectură Chişinăul citeşte. Curios este faptul că romanul Tema pentru acasă atrage atenţia şi adolescenţilor, atât, încât, elevul clasei a V-a de la Liceul „Dante Alighieri” Cristofor Fiştic a ţinut mult să povestească celor adunaţi în curte, pe scurt, conţinutul romanului, care, după cum afirmă băiatul l-a impresionat mult. După plecarea oaspeţilor, membrii Taberei de lectură au luat cunoştinţă cu educatorii lor pentru toată luna iunie, cu programul activităţilor la care vor participa, au sugerat idei pentru completarea programului. După ora mesei au organizat, împreună cu educatorii şi voluntarii, flash moburi literare pe versurile lui N. Dabija, G. Vieru, P. Cărare, au recitat versuri proprii, au cîntat, s-au jucat şi au citit în voie pe covor. Pe tot parcursul lunii iunie îi aşteaptă multe surprize: excursii, concursuri, rezolvări de rebusuri, întâlniri cu scriitori, jocuri la calculator, se vor întâlni cu colegi, vecini, prieteni care frecventează Taberele de vară de la liceele „O. Ghibu” şi „L. Deleanu”, de la şcoala primară - grădiniţă nr 16 în cadrul unor activităţi organizate de către bibliotecă în comun acord cu instituţiile respective etc.
Bun venit la Tabăra de lectură şi agrement VARA 2010! le spunem tuturor membrilor taberei.

02.06.2010

Lecturile Verii 2010 la Biblioteca “Alba Iulia”

Programul Lecturile verii a devenit tradiţional la Biblioteca “Alba Iulia”, ca şi Chişinăul citeşte o carte sau Ora poveştilor.
În anul curent startul Programului Lecturile verii s-a dat pe etape în cîteva zile, atât în bibliotecă, cât şi extramuros.
În 31 mai, în cadrul festivităţii Ultimul sunet de la şcoala primară nr 16, la care a participat managerul Bibliotecii, Elena Roşca, s-a lansat şi Programul Lecturile verii pentru copii şi părinţi, fraţi, surori mai mari, bunici şi profesori. Invitaţia la lectură şi vizitarea bibliotecii în perioada estivală a fost acceptată cu plăcere de către toată lumea prezentă la festivitate, peste 1000 de persoane. La bibliotecă îi aşteaptă pe toţi expoziţii cu titluri de cărţi interesante recomandate de către bibliotecari pentru lecturi, autori interesanţi, dezbateri, discuţii literare, întâlniri cu scriitori dar şi o expoziţie interesantă de pictură şi lucrări floristice, autor Vladislava Vaculin, studentă la Colegiul Tehnologic.
În aceeaşi zi, colega Tamara Malaneţchi a dat startul programului Lecturile verii în incinta grădiniţei nr 185 pentru micuţii de la grădiniţele din cartier şi educatorii lor în cadrul unei excepţionale lansări de carte Patru anotimpuri, Patru surori, autor educatoarea de la grădiniţa nr 185 Diana Obadă-Bozianu.
la 1 iunie grupuri de tineri de la ONG Carpe Diem şi membrii Centrului Social de Zi de la Parohia “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, studenţi de la USM, ASEM, Universitatea Pedagogică “Ion Creangă” şi Universitatea Perspectiva au luat cunoştinţă de programul activităţilor literar-culturale care vor fi organizate în cadrul Lecturilor estivale 2010, dar şi de titlurile şi autorii propuşi pentru lecturi.
La 2 iunie copii şi părinţii lor, prezenţi la Spectacolul de deschidere a Taberei de lectură 2010, au fost martorii lansării programului Lecturile Verii 2010.
Dorim tuturor rezidenţilor Chişinăului de la trei la 100 ani LECTURI PLĂCUTE!!!

03.05.2010

Scurt istoric: filiala "Alba Iulia"

Ideea fondării Bibliotecii „Alba Iulia” din Chişinău a apărut pe 1 decembrie 1995 în oraşul Alba Iulia, România, în cadrul unor întîlniri de documentare. Deschisă la 31 august 1998, în cadrul manifestărilor culturale prilejuite de Sărbătoarea Naţională „Limba noastră cea română”, cu concursul Primăriei Municipiului Chişinău, primăriei Municipiului Alba, Departamentul cultură al Primăriei Municipiului Chişinău, Consiliul Judeţean Alba, Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chişinău şi al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” din Alba Iulia, biblioteca din sectorul Buiucani al Chişinăului a devenit un important centru de cultură, informare şi documentare, un bastion al spiritualităţii româneşti pe aceste meleaguri. Plasată intr-un cartier nou cu o populaţie de peste 20 mii locuitori, biblioteca înregistrează indici de performanţă ân continuă ascensiune.
Fondul include cărţi de beletristică şi pe domenii, pentru adulţi şi copii, cărţi cu caracter enciclopedic, publicaţii de valoare pentru publicul larg din Chişinău. Colecţiile bibliotecii constituie peste 21 000 de volume, inclusiv ediţii periodice. Circa 60 la sută din colecţiile de carte s-au achiziţionat cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba iulia, graţie primarului Mircea Hava şi a Consiliului Municipal, iar selecţia publicaţiilor pentru Biblioteca „Alba Iulia” o efectuează colegii noştri de la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba.
Aproximativ 40 la sută din fondul de carte al bibliotecii este achiziţionat de către BM „B.P. Hasdeu” din Chişinău.
Biblioteca îşi desfăşoară activitea în colaborare şi parteneriat cu licee şi şcoli, grădiniţe de copii, cu instituţii superioare de învăţământ, în special cu cele de sector, cu Asociaţia Istoricilor, Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Scriitorilor, Uniunea Umoriştilor, Asociaţia Filateliştilor, Maximafiliştilor şi Cartofiliştilor, cu alte instituţii, organizaţii culturale şi ştiinţifice, ONG-uri. Fundaţia Soros-Moldova, de exemplu, susţine în 2001 cu un grant Tabăra de lectură şi agrement a Bibliotecii.
La biblioteca „Alba Iulia” vin copii, elevi, studenţi, cadre didactice, profesori universitari, scriitori, editori, alte personalităţi ale culturii româneşti pentru a contempla vorba românească, a comunica, a face lectură, a se informa, a audia muzică românească ân cadrul manifestărilor şi acţiunilor culturale, ştiinţifice şi de divertisment care au loc aici.
La mai mult de un deceniu de la deschidere, „Alba Iulia” este o bibliotecă pentru toţi, o bibliotecă de familie, un centru de informare şi documentare, de cultură şi educaţie care oferă gratuit servicii moderne tuturor membrilor comunităţii. Noi promovăm diversitatea şi calitatea serviciilor, menţionăm şi dezvoltăm dialogul interuman şi intercultural, dialog de colaborare şi parteneriat cu comunitatea.
Vă aşteptăm cu drag!

11.03.2010

Preţuieşte fiecare clipă împreună cu noi

Duminică, 7 martie curent, Filiala BM “B.P. Hasdeu” „Alba Iulia” din sectorul Buiucani a găzduit o activitate în premieră.

În 2009 biblioteca a încheiat un acord de colaborare cu Organizaţia non-guvernamentală Carpe Diem, graţie faptului, că scopul urmărit de tinerii s-a dovedit a avea o tangenţă directă cu activitatea pe care o desfăşoară bibliotecarii de aici vis-a-vis de procesul de socializare şi integrare a persoanelor cu disabilităţi în comunitate. Contopindu-se într-o idee comună, activitatea bibliotecarilor pe de o parte, şi a tinerilor, care au obţinut un Grant şi implementează un deosebit şi util proiect cu genericul Nu abandonului de copii urmăreşte o schimbare pozitivă în mentalitatea tinerilor, dar şi a celor părinţi care îşi abandonează copii. Concomitent, se investeşte, pe cât şi cum este posibil, în acţiuni de caritate şi umane care să aducă un zîmbet, o alinare, o încurajare a copiilor din orfelinate şi a bătrânilor din aziluri. În 7 martie curent tinerii din ONG Carpe Diem s-au întrunit în sala de la etaj a bibliotecii pentru aşi consemna 5 luni de activitate. Este o etapă parcursă din care au luat lecţii serioase de viaţă, o atitudine, au sesizat necesitatea de a atenţiona comunitatea asupra unor fenomene strigătoare la cer...
La şedinţă au participat elevi, studenţi, profesori de liceu, cititori ai bibliotecii, invitaţi speciali, mass-media. Echipa, responsabilă de implementarea proiectului a raportat în faţa celor prezenţi în sală despre acţiunile caritabile pe care le-au organizat la orfelinateledin suburbii şi despre impresiile şi sugestiile în urma celor văzute în orfelinate. Au prezentat şi o piesă intitulată Nu abandonului de copii, creaţie proprie în urma celor văzute şi trăite alături de copiii abandonati. Cu acest fragment, tinerii au ţinut să atenţioneze publicul asupra unui pericol grav şi ruşinos al comunităţii noastre – tragedia sufletelor părăsite de către proprii părinţi şi ... a planat întrebarea Ce putem face? Ce trebuie să facem?
Continuare aici http://wwwbibliocity.blogspot.com/