Se afișează postările cu eticheta “Conexiunea locală – integrare europeană”. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta “Conexiunea locală – integrare europeană”. Afișați toate postările

27.04.2015

CATALOGUL ELECTONIC, PRIORITATE IMPORTANTĂ A ANULUI 2015

Una dintre priorităţile importante ale anului 2015 o constituie “Conexiunea locală – integrare europeană”. Aceasta presupune actualizarea, perfectarea şi dezvoltarea catalogului electronic al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” prin integrarea completă a colecţiilor filialelor. În acest scop biblioteca noastră acordă o atenţie sporită acestui proces de lucru pentru a finisa, în termeni cât mai reduşi, barcodarea/redactarea colecţiei de documente care constituie 29453 volume. În acest segment de activitate sunt implicaţi direct 3 bibliotecari: Maia Munteanu, Viorica Ţurcan şi Elena Tamazlâcaru monitorizaţi de managerul bibliotecii. În afară de barcodare/redactare efectuată de Maia Munteanu, Viorica Ţurcan colega noastră,
Elena Tamazlâcaru, concomitent, se preocupă de “igiena cărţilor”, de selectarea cărţilor deteriorare pentru a fi reparate, de scoaterea de la raft a cărţilor nesolicitate şi a celor cu conţinut învechit, provenite din donaţiile de la Alba Iulia la deschiderea bibliotecii. Sperăm ca după aceste procese de lucru să avem colecţia catalogată, reparată, actualizată şi utilă publicului cititor. Cu toate procedurile de lichidare a colbului de pe cărţi şi rafturi lunar, în cadrul zilelor de curăţenie, cărţile atrag colbul, mai ales cel intrat în sălile bibliotecii prin sistemul de aerisire, în urma reparaţiilor interminabile a încăperilor afiliate bibliotecii. Dar şi după curăţirea minuţioasă a cărţilor, aranjând la raft volumele barcodate/redactate, pe mâini rămân urme de colb iar în gât – zgârie. Mai târziu ne-am dat seama că aceasta este reacţia bibliotecarului la vopseaua de tipar şi am recurs la măştile de protecţie. Această informaţie este valabilă pentru toţi cei care nu cunosc bucătăria bibliotecilor şi pentru cei care consideră că bibliotecarul, a cărui Zi profesională a fost consemnată în 23 aprilie current, este un simplu furnizor de carte la domiciliu…