29.03.2013

95 ani de la votarea Actului Unirii Basarabiei cu România


Cercetarea obiectivă a lucrurilor ne dovedeşte că, Unirea Basarabiei cu Ţara-mamă a avut şi scopul nobil de unire sufleteaşcă a românilor de pe cele două maluri de Prut. Prin Actul de Unire de la 27 Martie 1918, Basarabia revine în albia firească. Au fost, pe parcursul celor 95 de ani, numeroase şi diverse discuţii, speranţe, mărturii, aşteptări... şi au mai rămas... Şi azi mai aşteptăm zile cu soare, zile fără hotare între români, zile de liberă călătorie în Ţara-mamă... Lăsând melancolia la o parte, vom mărturisi că, deocamdată, cu prilejul împlinirii celor 95 ani de la votarea Actului Unirii Basarabiei cu România, în 27 martie curent am organizat o conferinţă tematică, urmată de un spectacol literar – muzical împreună cu liceeni de la liceele „Petru Rareş” şi „Liviu Deleanu”, cu sprijinul profesorilor Oxana Munteanu şi Ştefan Diaconu. 
Au fost invitaţi şi alţi profesori de istorie, de limba şi literatura română, tineri poeţi şi studenţi. Manifestarea s-a derulat într-o atmosferă plăcută, versurile s-au împletit într-o cunună cu cântecele interpretate de membrii ansamblului folcloric, care adună liceeni de la susnumitele licee. Recitalurile patriotice au impresionat publicul, trezindu-le emoţii chiar şi celor care nu ne cunoşteau limba, prezenţi în sală. Au fost apreciate la justa valoare şi discursurile liceenilor. O parte dintre aceştea şi-au prezentat propriile eseuri dedicate temei respective. În concluzie, câţiva dintre vorbitori ne-au atenţionat că: „Cea mai straşnică lipsă este de Hristos, de neam şi de noi”. (Ana-Maria Ursu, Liceul „P. Rareş”), iar Veronica Nemerenco, elevă la acelaşi liceu constată că: „Când a fost semnat Actul Unirii s-a decis că românii trebuie să fie independenţi”. Daniela Scutaru, şi ea elevă la Liceul „P. Rareş”, a menţionat că: „Actul Unirii Basarbiei cu România s-a votat cu 95 ani în urmă, dar discuţiile pe această temă încă mai durează...” Grupul de liceeni, care au interpretat cântecul „O ţară dezbinată” ne-au îndeamnat, pe cei prezenţi în sală, să ne ridicăm împreună şi să înfăptuim Unirea... Recitalul de cântece patriotice, susţinut de Cristina Cazacu,  a inclus „Ştefane, Măria ta”; „Prutul”; „Hora Unirii”; „Treceţi batalioane române, Carpaţii” şi altele a creat o atmosferă deosebită. Profesoara de limba şi literatura română de la Liceul „Petru Rareş”, proaspăta poetă, Oxana Munteanu a recitat o poezie-creaţie proprie „Nu-ţi dau” - un dialog cu moartea, căreia n-o să-i dea nicicând dorul de neamul de peste Prut. Şi tânăra poetă, Nicoleta Nicolau, a citit un vers, din prima sa plachetă, „Ţie neamului” în care pune preţ pe valorile naţionale: stemă, drapel, limbă, neam. Ziua de 27 martie 1918 este însemnată cu fir roşu în istoria neamului nostru ca o zi sfântă şi măreaţă, şi, aşa va rămâne în continuare...

28.03.2013

95 ani de la prima şedinţă a SFATULUI ŢĂRII

În 27 martie curent se împlinesc 95 de ani de la istorica şedinţă a Sfatului Ţării, organul legislativ al noii republici, care avea să proclame Unirea cu Regatul României în 1918. Cu acest prilej, în ultimele zile ale lunii martie, au loc diverse manifestări publice, menite de a ne teleporta în timp şi în spaţiu. În acest context, şi Tedeumul de comemorare a membrilor Sfatului Ţării, organizat în 25 martie curent la Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din sectotrul Buiucani. În cadrul parteneriatului dintre biblioteca noastră şi Fundaţia “Vasiliada”, care activează pe lângă Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, am fost invitaţi să participăm la eveniment cu o expoziţie de carte. Până a începe slujba de comemorare şi după, participanţii şi oaspeţii prezenţi au apreciat gestul nostru, apropiindu-se şi răsfoind unele publicaţii, întrebându-ne ce cărţi şi alte documente cu tematică respectivă mai deţinem în colecţie. Alţii ne-au promis să ne viziteze la sediu şi să ne doneze publicaţii pentru liceeni şi studenţi. Remarcăm că la eveniment au participat câteva sute de persoane, printre care preoţi, academicieni, scriitori, parlamentari, foşti deputaţi în primul Parlament independent, medici, ziarişti, enoriaşi etc. Menţionăm prezenţa dlor Vasile Grozavu, Iurie Guţu, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Ion Ungureanu, Vladimir Beşleagă, Ion Buga, Valentin Vârtosu şi alte personalităţi chişinăuiene. Responsabilitatea organizării evenimentului şi-a asumat-o Doamna Nadejda Brânzan, deputat în primul Parlament, susţinută de un grup de entuziaşti şi buni creştini. Mass-media a fost reprezentată de Compania Teleradio - Moldova.

26.03.2013

POEZIE – DULCE MELODIE

Ziua de 21 martie, începînd cu anul 1990, este declarată drept “Zi Internaţională a Poeziei”. Semn de recunoaştere a faptului, că oamenii de cultură, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus contribuţia la dezvoltarea culturii şi spiritualităţii universale. Consemnând acestă deosebită zi literară, am organizat, împreună cu elevi şi propfesori de la liceele “L. Deleanu” şi “O. Ghibu”, un recital – omagiu Măriei SALE, POEZIA, cu genericul “Poezia, vibraţia sufletului meu”. Elevii claselor a V-a şi VI-a au recitat poezii din cele mai dragi inimii lor. În sala de la parter, unde a avut loc activitatea, s-a creat o atmosferă caldă, prietenoasă, sinceră. O linişte în mediul poeziei, în care vorbea doar poezia. Şi, dacă Ziua Poeziei este consemnată la început de primăvară, am ascultat, în recitalul elevilor şi poeziile: “Mărţişor”, „Mama”, „Primăvara”, „Ghiocelul”, „Copilărie”. Expresivitatea cu care au fost rostite versurile ne-a impresionat în mod deosebit. Prin acestă activitate am încercat să valorificăm creaţia lirică, să promovăm poezia, artă deschisă spre inimile şi minţile omenirii. După activitate le-am prezentat elevilor expoziţia de pictură “Floristica primăverii”, autor Iulia Lozoveanu şi expoziţia de mărgele croşetate cu genericul “Miracolul mîinilor dibace”, autor Nina Bejan, expoziţii găzduite de bibliotecă. Elevii au rămas impresionaţi într-atît de expoziţiile vizitate, încât au rămas în bibliotecă încă câteva ore să admire tehnica de lucru a exponatelor. A urmat discuţii şi comparaţii a artei poetice cu cea manuală, fiind împletită într-o singură artă: arta picturii, în care au fost conturate diferite teme, trezind curiozitatea elevilor, vizitatorilor care vor dori să participe, în continuare, la diferite activităţi culturale dedicate artei frumosului şi intelectului.

21.03.2013


                           
                                Dragi vizitatori!

 Vă invităm să participaţi, alături de noi şi Institutul Cultural 
Român, la o Lecţie de istorie: “Dacii şi Românii”, un spectacol unic care va avea loc Sâmbătă, 30 martie, ora 14.00, în Scuarul Teatrului de Operă şi Balet.
                            
                             Vă aşteptăm cu drag!

14.03.2013

ÎNTÂLNIRI ŞI DISCUŢII CU VIITORII SPORTIVI ÎN PRAG DE PRIMĂVARĂ

Săptămâna aceasta am dedicat-o elevilor din clasele primare de la Liceul Municipal Sportiv. Am organizat pentru, fiecare clasa în parte, vizite colective la bibliotecă, ore de lectură, prezentări de cărţi, lecţii bibliografice, prezentari de lucrări pictorale şi lucrări manuale găzduite în sălile bibliotecii. O parte dintre elevi sunt deja înregistraţi ca cititori ai bibliotecii, dar cei care ne-au păşit pragul pentru prima dată, au rămas vădit surprinşi de colecţia variată şi atrăgătoare de carte pentru elevi pe care o deţinem. Copiii au admirat cu o deosebită atenţie cărţile, enciclopediile, dar şi revistele cu tematica lor variată şi interesantă. Vernisajul de pictură al Iuliei Lozoveanu, “O Viaţă în culori” şi expoziţia de lucrări manuale mărgele croşetate ale Ninei Bejan, “Miracolul mâinilor dibace” au atras atenţia elevilor, în mod special. Unii dintre ei pictează, iar alţii modelează obiecte din mărgeluşe, aşa că, discuţiile au fost la tema cunoscută. În cadrul excursiilor, lecţiilor bibliografice, orelor de lectură copiilor le-au fost prezentate mai multe cărţi ale scriitorilor aniversari în 2013. Despre una dintre aceste cărţi, şi anume, “Coada iepuraşului” de Nicolae Rusu, care anul acesta a împlinit 65 ani de la naştere, vom mărturisi că a fost cartea lecturilor săptămânii, împrumutată de către 15 elevi. Cartea este una plină de înţelepciune, dar şi foarte hazlie, scrisă şi îmbibată cu mult umor. Copiii au ascultat fragmente în lectura bibliotecarului, s-au amuzat, dar în acelaşi timp, au descoperit, în fiecare povestire, poveţile înţelepte pe care autorul a dorit să le transmită. Elevii au promis că vor aplica aceste poveţe în viaţa lor de zi cu zi. Nu ne-au ajuns cărţi ca să le împrumutăm la toţi doritorii, dar copiii s-au înţeles între ei cine şi cînd va citi cartea. Şi fiindcă ne aflăm în prag de primăvară, am provocat copiii la o discuţie despre primăvara, despre mărţişor–simbolul primăverii. Am citit, împreună, legenda mărţişorului, ghicitori şi poezii de primăvară. Şi pentru că primăvara a întrat în casele noastre îmbrăcată în mărţisoare, colega noastra, Aurelia Tincu, a daruit elevilor din clasa a III-a cîte un mărţişor în semn de mulţumire pentru dragostea faţă de carte, dorindu-le o primăvară cu multe bucurii, zâmbete, speranţe, sănătate, note mari şi voie bună.

07.03.2013

Stimate doamne şi domnişoare! 

Vă dorim ca ziua de 8 martie să fie asemenea unui buchet de ghioceii care să vă umple sufletul de bucurii, iar paşii vieţii să vă fie parfumaţi cu mireasma florilor de primăvară.

05.03.2013

O CARTE CARE A IMPRESIONAT CITITORUL - “UN SOŢ IDEAL, O SOŢIE IDEALĂ”

Dacă doriţi să citiţi o carte deosebit de interesantă nu rataţi ocazia de a participa la Şedinţele Clubului de lectură, care au loc în fiecare ultimă zi de joi a lunii la biblioteca noastră. Tinerii de la ONG ASCOR, împreună cu cititorii noştri fideli, propun un schimb de cărţi, deja lecturate, foarte interesante. De această dată, la prezentările de carte şi dezbaterile care au urmat au participat şi Pr. Viorel Cojocaru de la Fundaţia „Vasiliada”, Eugen Dedov, preşedinte ASCOR Moldova şi cititori ai clubului de lectură. Majoritatea au continuat discuţiile începute cu o lună în urmă, despre cărţile care au fost prezentate şi despre ce au reuşit să mai citeasca, între timp. În dezbateri s-a pus şi cartea „Sfântul Închisorilor”, care descrie martiriul unui tânăr basarabean, Valeriu Gafencu, de prin părţile Sângereilor, în închisorile regimului comunist. Preotul VIorel Cojocaru, şi el un tânăr implicat în diverse acţiuni de caritate şi educaţie spiritual-morală, ne-a prezentat cartea lui Ioan Ianolide „Întoarcerea la Hristos”. Carte calificată este ca o adevărată Odisee a spiritului, o introspecţie abisală făcută cu umilinţă şi fineţe, pe care doar un om trecut prin chinurile iadului şi ieşit curat pe malul înalt al Sfinţirii le-a putut primi de la îngerul care l-a vegheat pe toată calea încercărilor. Preotul Nicolae Tănase spunea că “cei mai frumoşi oameni sunt cei care se roagă”. Aceste lecturi şi dezbateri ne silesc să gândim mai profund la rostul nostru în societate, în familie. O altă carte care ne-a lăsat placut impresionaţi se numeşte “Un soţ ideal, o soţie ideală”, prezentată de Iana Cemârtan, membră activă a clubului de lectură. Mai mulţi doritori s-au înscris în lista celor care aşteaptă s-o citească în familie. Părintele Nicolae Tănase răspunde răspicat şi luminos la griji şi îngrijorări din cele mai încărcate de povara veacului astfel că, voumul de faţă abordează subiecte ca: prietenia, iubirea, căsătoria, valorile vieţii şi libertatea cuplului, familia şi avortul, singurătatea etc. Este o carte care ne ajută, printre altele, să înţelegem rolul familiei în societate, rostul femeii în familie, precum şi cel al bărbatului. Să urmăm calea lui Iisus Hristos, care ne atenţionează că: “A iubi înseamnă a ierta, a ierta înseamnă a uita”. Iubirea, dragostea adevărată nu poate fi înlocuită cu nimic, iar la rândul ei, înlocuind totul. Acesta este conceptul după care ar trebui şi noi să ne conducem. Vă invităm să luaţi parte la discuţiile din cadrul Clubului de lectură, pentru că, cu siguranţă, nu este o pierdere de timp, ci o întrunire plăcută. Aici puteţi face schimb de informaţii, sugestii, opinii şi puteţi profita de o bună dispoziţie.

01.03.2013


Fie ca soarele primăverii să vă lumineze mereu viaţa  şi să aveţi parte de tot ceea ce vă doriţi!
Iar  mărţişorul, să vă aducă liniştea şi fericirea de care aveţi nevoie toţi, iubirea să vă îmbrăţişeze sufletul. O primăvară frumoasă alături de cei dragi!