Se afișează postările cu eticheta biblioteca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biblioteca. Afișați toate postările

26.02.2016

O SEARĂ MINUNATĂ ÎN COMPANIA POETULUI PETRE POPA

Peste 40 de persoane, copii, tineri şi adulţi, cititori ai bibliotecii, prieteni ai poetului de la Soroca, Petre Popa, au participat, în seara zilei de 25 februarie, la întâlnirea cu scriitorul şi directorul Teatrului “Veniamin Apostol” din Soroca. Oaspeţii de onoare, prietenii scriitorului Petre Popa – Anatol Rudei şi Gheorghe Ciolpan, au transmis publicului din sală o doză de bună dispoziţie şi bucuria reîntâlnirii. Ideea organizării acestei seri de creaţie dedicată scriitorului Petre Popa aparţine preotului Radu Rusu, care şi l-a făcut prieten pe Petre Popa în perioada activităţii sale ca preot la Soroca şi,
de atunci rămânând buni prieteni. O întâlnire în cadrul căreia fiecare dintre cei invitaţi şi-au dorit să-ţi exprime bucuria comunicării cu poezia şi muzica. Au fost prezenţi în sală şi mai mulţi cunoscuţi de ai petului, originari din Soroca şi fii duhovniceşti ai părintelui Radu Rusu. Bucuria noastră a fost una special din moment în care am reuşit să adunăm în sala bibliotecii un public divers – din Chişinău şi Soroca care gândeşte, respiră şi vorbeşte româneşte.

24.02.2016

DRAGOBETELE SĂRBĂTOAREA TINEREŢII

Dragobetele se mai numesc, în tradiţia populară, Ziua îndragostiţilor sau Cap de primăvară, sau Logodnicul Pasarilor. Tradiţia românescă spune că,  în preajma zilei de 1 martie, pe 24 februarie, se presupune că ziua de 24 era considerată că începutul anului agricol, oamenii sărbătoreau Dragobetele sau ziua ieşirii ursului din bârlog... Spre finele lunii februarie natura reînvie, revin păsările plecate în ţările mai calde, iar oamenii, în special tinerii, intră în rezonanţă cu natura. Dragobete este o divinitate mitologică, fiul Dochiei, un bărbat chipeş, năvalnic, considerat de către daci zeul care oficia, în cer, nunta tuturor animalelor. Între timp, această tradiţie s-a extins şi la oameni. Astfel, în zilele noastre, în această zi, fetele şi băieţii se întâlnesc pentru a-şi consolida iubirea lor pentru tot anul. Motivaţia preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor... Pe vremuri, de Dragobete se făceau logodne simbolice, uneori şi
adevarate, pentru anul următor, unele fete şi băieţi se luau fraţi de sânge. Românii au foarte multe obiceiuri şi tradiţii privind această zi, de exemplu: pe timpuri, femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat în ziua de Dragobete ca să fie drăgăstoase tot anul, mai aveau grijă să dea orătăniilor din curte şi păsărilor cerului mâncare bună, nu sacrificau nici o vietate în ziua de Dragobete. Flăcăii petreceau din plin de Dragobete şi prin satele vecine, ca să le meargă bine peste vară. Sărbătoarea dragostei este socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mari. Dragobetele,
chipurile, îi ajută pe gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi. De Dragobete oamenii nu munceau ca de obicei, doar făceau curaţenie princase… Se considera că Dragobetele ocroteau şi purtau noroc îndrăgostiţilor, în general, tinerilor, fiind socotit Cupidonul romănesc… Despre Dragobete, carte, lectură, dragoste, poezie, primăvară discutăm, astăzi, cu toţi vizitatorii bibliotecii noastre, mai mici şi mai mari. Cu această ocazie, felicitări tuturor tinerilor, tuturor îndrăgostiţilor, tuturor cititorilor, vizitatorilor, voluntarilor, prietenilor şi susţinătorilor bibliotecii noastre!!! 

01.02.2016

LECTURILE COPILĂRIEI, FRUMOASE AMINTIRI...

Astfel definesc lecturile copilăriei domniilor sale educatorii de la Gradiniţa 183 din vecinătatea bibliotecii noastre. Şi, noi, bibliotecarii, suntem de acord, amintindu-ne, totodată de lecturile copilăriei noastre, mult mai sărace şi mai puţin ilustrate, dar interesante şi captivante pentru acele vremuri... Astăzi copii au parte de o mulţime de reviste, în primul rând, începând cu cei mai mici, cărţi viu ilustrate şi cu conţinut autentic, necenzurat, autori autohtoni şi universali. Acestea sunt motive în plus de a atrage copiii la carte, în bibliotecă, unde mulţimea de cărţi şi reviste le stă la dispoziţie. Noi, bibliotecarii, încercăm să facilităm accesul a cât mai mulţi copii la acest patrimoniu literar, organizând, în special pentru micuţii de la cele trei grădiniţe din cartier, vizite
colective, ore de lectură, prezentări de cărţi noi, de expoziţii şi altele. Având toată susţinerea administraţiilor acestor grădiniţe, acest fapt ne reuşeşte. Pentru că după o vizită la bibliotecă, micuţii îşi anunţă părinţii despre aceste vizite, iar o bună parte dintre aceştea vin cu părinţii, se înregistrează şi citesc în bibliotecă şi la domiciliu. Anul 2016 a şi început cu primele vizite şi lecturi ale micuţilor în bibliotecă şi vor continua, în mod organizat, pe tot parcursul anului. Invităm şi părinţii, care ne urmăresc pe blog, să vină cu copiii lor la bibliotecă unde îi aşteaptă o mulţime de cărţi pe rafturi.

07.12.2015

BIBLIOTECA TE ÎMBIE PRIN CONŢINUTUL EI DIVERS ŞI FASCINANT…

Încă nu au reuşit să se evapore din bibliotecă vălurile melodioase ale cîntecelor populare interpretate de Mariile neamului nostru, iată că o nouă solicitare ne-a venit din partea Liceului Teoretic “Onisifor Ghibu”.  De această dată ne-au bătut la uşă eleviii din clasa a III-a “A”, ghidaţi de profesoara Iulia Iasinschi. Doamna profesoară a dorit mult să organizăm o lecţie în bibliotecă pentru discipolii săi pentru a-i familiariza cu biblioteca, cu cartea şi cu lectura. Propunerea am acceptat-o cu plăcere şi, dat fiind faptul că, spre finele lunii noiembrie am organizat, în bibliotecă, Ziua Bibliografiei, am decis să prezentăm elevilor, majoritatea
veniţi pentru prima dată în bibliotecă, o lecţie bibliografică despre aranjarea şi căutarea cărţilor la raftul cu acces liber. Mai întâi am făcut o incursiune în temă, povestindu-le despre cum şi când a fost deschisă biblioteca, cine sunt ctitorii ei, ce conţine biblioteca, cum pot împrumuta o carte la domiciliu, apoi am mers la raft. Aici, împreună cu elevii, am încercat să aflăm cum sunt aranjate cărţile la raft, ce tipuri de cărţi conţine raftul, ce înseamnă cuvintele “domenii” şi “indicator de raft”, cum căutăm cartea la raft etc. Am trecut la partea practică, în cadrul căreia elevii, cu ajutorul bibliotecarului, au căutat şi găsit diverse titluri de carte, autori din toate domeniile existente în sala pentru copii.
A fost, pentru ei, distractiv şi, în acelaşi timp, interesant. Elevii au aflat că de ordinea şi aranjarea cărţilor la raft are grijă bibliotecarul, iar aranjarea cărţilor după anumite criteri, precum domenii, autori şi titlu este aceeaşi în toate. La încheierea lecţiei doamna profesoară a făcut o recapitulare a celor însuşite, provocându-i copii la o discuţie despre carte şi despre bibliotecă. Elevii au descoperit şi au recunoscut multiplu rol al cărţii, de exemplu: „Cărţile captivează prin lumea lor, odată lecturate ele te atrag ca o vrajă”; „Cartea este cea mai mare bogăţie pentru un copil” etc. La întrebarea pusă de doamna profesoară „Cum v-aţi simţit astăzi în bibliotecă?”, dintre răspunsurile elevilor menţionăm: „În bibliotecă m-am simţit ca într-o lume nouă, descoperită astăzi pentru mine”; „În bibliotecă m-am simţit foarte important şi mai bogat alături de mulţimea de cărţi pe care nu am răbdare să le răsfoiesc"; „În bibliotecă eu m-am simţit ca într-o lume fascinată de cele povestite de doamna bibliotecară şi am aflat multe informaţii noi despre bibliotecă şi cărţi. Voi veni neapărat să citesc” şi altele. Mesajul doamnei către elevi a
fost următorul: „Dragi elevi, eu vă invit să citiţi cât mai multe cărţi. Citind zi cu zi, ve-ţi  deveni mai intelegenţi, mai buni, mai puternici spiritual, pentru că nicăieri nu se vorbeşte mai frumos, mai înţelept ca în cărţi. Cine va reuşi să citească profund cărţile, va deveni un cîştigător în viaţă. Voi, elevii, vă puteţi considera fericiţi pentru că, astăzi îsi deschid larg şi ospitalier uşile multor biblioteci din Chişinău”. La rândul lor, elevii, au promis să fie conştienţi de aceste lucruri şi cărţile împrumutate la domiciliu vor fi păstrate cu grijă, pentru a putea fi citite de cât mai mulţi copii. Le dorim succes!

Aurelia Tincu, şef oficiu

03.12.2015

LECTURI MATINALE PENTRU MICUŢII DE LA GRĂDINIŢE

Au devenit tradiţionale vizitele copiilor de la grădiniţele nr. 183, 185 şi 186 din cartier la bibliotecă. De obicei, acestea au loc în dimineţile zilelor de marţi, joi şi vineri, program stabilit de către administraţiile grădiniţelor de comun acord cu biblioteca. După ce se adună micuţii la grădiniţă, iau micul dejun şi, la ora 10.30 sunt prezenţi în sala pentru copii a bibliotecii pentru Ora de lectură. Lecturile matinale sunt cele mai eficiente, din experienţa noastră, am constatat că informaţia primită de către copii în primele ore ale zilei se memorizează mai bine. De aceea micuţii, odată în săptămână, îşi încep ziua la bibliotecă. Aici, în mijlocul cărţilor, ei ascultă poveşti, învaţă poezii, recită poezii învăţate la grădiniţă sau acasă, răsfoiesc şi admiră o mulţime de cărţi viu ilustrate, în diverse formate şi dimensiuni pentru vârsta lor, iar revistele Tom şi Jerry şi Barbie sunt cele mai solicitate
şi descifrate. În cadrul acestor întâlniri matinale ale copiilor cu biblioteca ei învaţă cum să se comporte în bibliotecă, cum se citeşte o carte, cum se caută cartea la raft, cum sunt aranjate cărţile în bibliotecă şi ce alte preocupări ale astăzi o bibliotecă, decât cea de a comunica cu cartea. Impactul acestor lecturi matinale în bibliotecă îl resimţim pe parcurs: copiii îşi aduc părinţii la bibliotecă duminica, dar şi în alte zile, pentru a-i convinge să împrumute cărţi la domiciliu, să răsfoiască în sală o revistă sau o enciclopedie din mulţimea pe care o deţine biblioteca, iar când cresc şi merg
la şcoală devin vizitatorii cei mai dragi ai bibliotecii şi din motivul că cunosc regulile de comportare în bibliotecă, modalităţile de împrumut la domiciliu şi lectură pe loc, dar cel mai important lucru - localizarea cărţii. În acest context, suntem recunoscători administraţiei celor trei grădiniţe din cartier pentru atitudinea dânşilor privind rolul bibliotecii şi al cărţii în dezvoltarea intelectului micuţilor de astăzi, tinerei generaţii de mîine.

07.10.2015

CHIŞINĂUL, ORAŞUL STUDENŢILOR. DECADA “CHIŞINĂU, ORAŞUL MEU”

În perioada 4-14 octombrie curent bibliotecile-filiale ale BM „B.P. Hasdeu” din Chişinău organizează diverse activităţi, în special, de informare şi documentare, în cadrul Decadei „Chişinău, oraşul meu”. Acestea se organizează în scopul promovării colecţiei de publicaţii despre Chişinău, a personalităţilor care locuiesc în oraşul nostru, a locurilor şi monumentelor istorice. Vizitatorii vor lua cunostinţă cu publicaţiile despre Chişinău deţinute în colecţiile bibliotecilor, cu bibliotecile Chişinăului şi ofertele acerstora. Pentru ei sunt organizate expoziţii de carte, reviste bibliografice, excursii virtuale, concultaţii si alte asemenea activităţi. Vă aşteptăm, dragii noştri, iubitori ai cărţii, în bibliotecile noastre!

17.09.2015

BIBLIOTECA „ALBA IULIA” DIN CHIŞINĂU ESTE LOCUL UNDE MĂ SIMT FOARTE BINE

Mă numesc Cristofor. Aveam 5 ani cand, împreună cu prietenul meu, Vasile, am intrat într-o bibliotecă. Era Biblioteca „Alba Iulia” din apropierea blocului unde locuiesc. Am ramas fascinat de mulţimea cărţilor viu colorate pe raftul bibliotecii, multe, foarte multe cărţi. Dar şi copii care citeau, răsfoiau cărţi, cautau la raft şi se minunau... Aveam şi acasă cărţi cumpărate de părinţii mei, dar cele de la bibliotecă mi s-au părut deosebite. După aceea am stăruit mult pe lângă părinţii mei să vină cu mine la bibliotecă, dar erau foarte ocupaţi şi tot amânam. Prin luna mai prietenul meu, Vasile, mi-a spus că mama dânsului il va duce la bibliotecă la o tabără pentru o lună întreagă, urma să mergem toamna la şcoală. Am rugat părinţii să mă lase să merg şi eu, împreună cu Vasille, la această tabără. Nu ştiam ce-i aceea tabără, dar ştiam exact că voi putea admira şi
răsfoi mulţimea de cărţi de acolo. Am reuşit, nu mergeam în fiecare zi, dar destul ca să mă simt satisfăcut. La această tabără noi cu Vasile eram cei mai mici şi mai mult stăteam în bibliotecă, întinşi pe covor şi citeam aşa cum puteam noi. Dar uneori îmi doream şi eu să particip la diferite activităţi, în special, la concursuri literare. Şi educatoarele de aici ne-au acceptat, iar noi nu le-am dezamăgit, chiar în câteva rânduri am şi câştigat premiile mari, pentru că căutam şi citeam în diferite enciclopedii curiozităţi... Au trecut mai mulţi ani de atunci, părinţii mei au avut multe probleme cu mine din cauza acestei tabere. Nu acceptam nici o plecare în vacanţă în perioada lunii iunie - perioada taberei. Îmi plăcea enorm să fac cunoştinţă cu diferiţi copii, să citim, să organizăm concursuri, să mergem în excursii prin oraş şi chiar în afara oraşului. Am cunoscut atâtea lucruri graţie acestei tabere, cu
siguranţă, părinţii mei nu-mi puteau asigura atâtea cunoştinţe... Acum am 17 ani, poate cineva nu mă crede, dar şi acum merg la bibliotecă şi cu mare plăcere mă joc cu cei mici din tabără, îi ajut la organizarea concursurilor, spectacolelor, mă simt foarte confortabil aici. De la 14 ani mi s-a spus că sunt deja mare pentru tabără, dar eu am zis că vreau să mai stau cu copiii, atunci doamna directoare mi-a propus să fiu voluntar, adică un fel de educator, împreună cu cei maturi. Am încercat, la început nu mă puteam obişnui şi nici copiii, care mă cunoşteau ca un coleg de-al lor, nu înţelegeau ce se întâmplă. Dar cu timpul m-am obişnuit. Şi acum fac voluntariat la bibliotecă, nu numai la tabără, particip la organizarea diverselor activităţi, concursuri, campanii de promovare a cărţii, interviuri, sondaje, împreună cu doamnele bibliotecare. Ele mă numesc „băiatul bibliotecii”.


Îmi place aici. Şi tatăl meu s-a obişnuit cu şederea mea mai mult la bibliotecă, vine şi el, discută cu bibliotecarele şi nu înţelege cum m-au cucerit şi ce au făcut de nu mă las lipsit de la tabără, în special. Mulţumesc bibliotecii că mă acceptă să vin şi să stau atât, cât îmi doresc, şi penrtu că îmi dau sarcini de răspundere. Mă simt matur şi important...
Cristofor FIŞTIC, Liceul "Dante Alighieri"

28.11.2014

CHIŞINĂUL CITEŞTE… O CARTE


Programul de lectură “Chişinăul citeşte o carte” s-a încheiat în luna noiembrie curent cu trei conferinţe de totalizare. Adică, fiecărui titlu de carte şi autorului respectiv i-a fost dedicată o conferinţă – întâlnire cu mesaje, opinii, înscenări, recitaluri, sugestii şi… multe mulţumiri scriitorilor Iulian Filip pentru cartea “Urmele mele frumoase”, Vladimir Beşleagă pentru cartea “Zbor frânt” şi Mihai Ştefan Poiată pentru cartea  „Voiaj de nuntă în trei”. Cu Iulian Filip cititorii s-au întâlnit la Teatru Municipal “Guguţă”, cu Vladimir Beşleagă la Biblioteca Municipală “B.P. Hasdeu”, cu Mihai Ştefan Poiată – la Biblioteca de arte “Tudor Arghezi”. Fiecare dintre aceste conferinţe au fost organizate de către iniţiatorii programului, Biblioteca Municipală “B.P. Hasdeu”, sub diverse forme interesante, şi prin faptul  deosebirii uneia de cealaltă. La aceste conferinţe au fost prezenţi şi reprezentanţi ai bibliotecii noastre.
La conferinţa lui Iulian Filip a participat active un grup de liceeni de la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu” cu diriginta lor, la conferinţa cu Vladimir Beşleagă – trei liceeni de la Liceul Internat Municipal cu profil Sportiv, iar la conferinţa cu Mihai Ştefan Poiată – doi cititori individuali şi o profesoară de limba şi literatura română de la Liceul Internat Municipal cu profil Sportiv. Toţi participanţii la conferinţe s-au învrednicit de diplome de participare la program din partea Bibliotecii Municipale “B.P. Hasdeu”, promiţând să citească şi cărţile scriitorilor care vor fi propuşi pentru anul viitor, pentru că, astfel cunosc lucrări şi nume noi de autori autohtoni.



10.10.2014

PUBLICAŢII UTILE PENTU CHIŞINĂUIENI

Chiar dacă suntem în era Internetului, biblioteca nu şi-a pierdut din importanţă. Iar calculatorul n-a reuşit să diminueze atracţia elevilor faţă de carte. Biblioteca este locul preferat al celor dornici de cunoaştere. Cei mici citesc tot ce le face din ochi, cei mai măricei aleg literatură mai serioasă, care corespunde lumii lor interioare. Le place atmosfera de aici, caldă şi prietenoasă. Familia, şcoala şi biblioteca şcolară stau la baza formării viitorilor cititori.
Aici ei deprind dragostea de carte şi de aici dânşii pornesc în căutarea marilor centre de cultură şi educare prin intermediul cărţii.
În cadrul Decadei Chişinău, oraşul meu” printre şirul de activităţi preconizate, am atras atenţia unei publicaţii foarte utile pentru toţi chişinăuienii, inclusiv pentru liceeni, asupra „Ghidului bibliotecilor din Chişinău” elaborat de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” în 2007. Am invitat un grup de liceenii din clasele a 4-a în incinta bibliotecii Liceului Teoretic „Liviu Deleanu”, cărora le-am prezentat ghidul, în speranţa că ei vor frecventa bibliotecile Chişinăului. Deocamdată, aceştia au fost curioşi să afle că, în afară de preferatele lor biblioteci: cea şcolară şi „Alba Iulia” în oraş mai sunt
o sumedenie de alte biblioteci precum: Biblioteci Naţionale (BN a RM; BN pentru Copii); Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” şi filialele sale; Biblioteci specializate, ştiinţifice, departamentale; Biblioteci ale instituţiilor de învăţământ ş.a.
Ghidul este o publicaţie de orientare în instituţiile care menţin şi transmit valorile naţionale şi universale. Este un instrument util de lucru şi o sursă de informare asupra majorităţii bibliotecilor din municipiu, conţine şi date importante despre profilul colecţiilor, serviciile oferite, adresele, agenda de lucru etc. Acest ghid al bibliotecilor facilitează, cu certitudine, accesul la informaţie, contribuind la dezvoltarea intelectuală a fiecărui individ, dornic de a se informa şi cultiva.

Viorica ŢURCAN, bibliotecar

02.10.2014

LUNARUL EUROPEAN DE SENSIBILIZARE ASUPRA AMENINŢĂRILOR CIBERNETICE

O iniţiativă a Agenţiei Uniunii Europene pentru Reţea şi Securitate Informaţională, desfăşurată tradiţional în mai multe state europene începând cu 2012 pentru sensibilizarea opiniei publice asupra ameninţărilor cibernetice existente.
În Republica Moldova lunarul este marcat începând cu anul 2013, în perioada 30 septembrie – 31 octombrie, sub patronatul Centrului de Guvernare Electronică.
Organizatorii susţin că, acţiunea are drept scop sensibilizarea societăţii şi autorităţilor naţionale privind ameninţările cibernetice emergente şi asupra importanţei cooperării atât la nivel public-privat cât şi naţional-internaţional pentru sporirea securităţii cibernetice a statului, în condiţii de dezvoltare a infrastructurii informaţionale naţionale şi creştere a numărului de servicii electronice disponibile.
În perioada 1-31 octombrie curent biblioteca noastră va organiza întâlniri cu reprezentanţi ai Centrului de Guvernare Electronică şi Asociaţia Obştească Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii "La Strada" în bibliotecă, şcoli licee din sectorul Buiucani, expoziţii de carte, consultaţii şi recomandări vizitatorilor noştri în măsura competenţelor noastre.
Vă invităm, dragi elevi, studenţi, tineri şi adulţi să vizitaţi biblioteca în această perioadă pentru a vă informa şi documenta mai detaliat la capitolul dat.


Vă recomandăm aceste adrese electronice în speranţa că vă vor fi utile: 
http://www.egov.md/index.php/ro/resurse/securitatea-cibernetica#.VC0U9fl_sXwhttp://www.mae.ro/node/28364

01.10.2014

POVESTEA LUI BARBĂ–ALBASTRĂ DE CHARLES PERRAULT

Aceasta este una din poveştile autorului intrate recent în bibliotecă, care impresionează. La întâlnirea noastră recentă cu micuţii de la grădiniţa 185 din vecinătatea bibliotecii, după ce am discutat despre: cum să ne comportăm în bibliotecă, cum să răsfoim o carte, ce poezii cunoaştem, am încercat să ne amintim, împreună, ce poveşti ne citesc părinţii.
Da, copiii au numit mai multe poveşti de ale lui Ion Creangă. În acest caz le-am prezentat câteva titluri de carte cu poveşti ale autorului universal, Charles Perrault, viu colorate, achiziţionate recent, despre care ei încă nu au auzit. Printre acestea – Cenuşăreasa, Degeţel, Frumoasa din pădurea adormită, Motanul Încălţat, Riquet cel Moţat.

Din toate aceste cărţi copiii au ales să citim împreună povestea “Barbă–Albastră”. Am citit câteva fragmente, am privit imaginile, am discutat despre eroul principal, Barbă–Albastră. Când copiii au început să se plictisească le-am propus să continuăm data viitoare lectura poveştii, iar cei care doresc pot veni în sală cu
mama, tata sau cu bunicii ca  să citească sau să împrumute la domiciliu povestea dată şi alte cărţi cu poveşti, pentru ca următoarea întâlnire să fie mai interesantă.

Dragi copii, veniţi şi voi la bibliotecă, căci am primit multe cărţi cu poveşti interesante, care aşteaptă cu nerăbdare să fie citite!

Elena CALDARE, director bibliotecă

BIBLIOTECA TRADIŢIONALĂ - BIBLIOTECA VIRTUALĂ, PENTRU CARE PLEDAŢI?

Acest răspuns au dorit să-l afle prezentatorii emisiunii “Ora Copiilor” (ora 16.00) în ediţia de luni, 30 septembrie de la invitaţii lor. Printre aceştea şi, de fapt, cei mai mici – 10-13 ani, au fost şi un grup de copii din sectorul Buiucani – cititori activi ai bibliotecii noastre: Stanislav Pintilie, Iraida Graur, Mihaela Deli şi Anita Buzulan. Noi, cei de la bibliotecă, am ascultat cu deosebită curiozitate comentariile copiilor, răspunsurile la întrebări, propunerile, recomandările pentru lectură, informaţiile despre bibliotecile personale ale acestora şi cele mai importante titluri, despre
activităţile de voluntariat în care se implică pe parcursul anului la bibliotecă, despre Tabăra de lectură a bibliotecii, membri fideli ai căreia sunt Anita Buzulan şi Iraida Graur şi altele.
Am rămas mulţumiţi, chiar dacă pe alocuri mai greşeau, confundau ceva, pentru că copiii din acest cartier nu sunt prea alintaţi cu asemenea evenimente. Ei, bine, interviuri la emisiunea “Ora Copiilor”, Radio Moldova 1 au mai susţinut, dar în incinta bibliotecii.
De această dată şi pentru copii şi pentru părinţii lor, care le-au ascultat vocile în direct, această emisiune a fost un eveniment. Copiii s-au trezit într-un studiou radiofonic pentru prima dată, şi-au expus părerea, alături de alţi şcolari din alte licee, care erau veniţi pentru prima oară. Dar au cunoscut şi de acum încolo, vor şti, cu siguranţă, de unde vin vocile emisiunilor radiofonice, cum arată un studiou radiofonic, cum arată Compania Radio Moldova etc.
La întoarcerea în bibliotecă, copiii au servit ceai cu biscuiţi, au primit în dar câte un set de reviste “a”MIC, câte o carte cu poezii semnată de scriitorul albaiulian, Ion Mărgineanu. Mulţumim prietenilor noştri de la Radio Moldova 1
pentru surpriza oferită copiilor şi pentru promovare, mulţumim doamnei Sanda ŢĂRUŞ şi colegilor ei. Mulţumim şi copiilor pentru faptul că preferă biblioteca tradiţională, cartea cu pagini illustrate şi bibliotecarii.
Grupul de copii a fost însoţit de colegul nostru, Corneliu Plop, care şi-a expus şi dânsul opinia despre carte, bibliotecă, lectură.

Elena CALDARE, director bibliotecă