Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările

05.03.2015

GRIGORE VIERU – POET AL NEAMULUI

Grigore Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”. Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.
Unitatea neamului, frăția dintre popoare și evocarea unei istorii adevărate în detrimentul celei imposibile, au fost temele care Grigore Vieru nu s-a sfiit să le expună în opera sa.  Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una dintre ”stelele” literaturii române este și va rămâne un erou național, ce a avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost supus el și poporul său.
Bâlici Andrian, cl. a XII-a ”A”,
Liceul Teoretic cu Profil Sportiv nr.2


16.01.2015

MIHAI EMINESCU, UN POET DE MÂINE…

Ziua de 15 ianuarie reprezintă un eveniment dublu: Republica Moldova consemnează Ziua Națională a Culturii, dar şi ziua în care, cu 165 de ani în urmă, în 1850 la Ipotești, judeţul Botoșani a văzut lumina zilei ilustrul gânditor, publicist, prozator, patriot al neamului românesc, poetul Mihai Eminescu. Cu acest prilej biblioteca a organizat şi prezentat vizitatorilor săi expoziția de carte „Mihai Eminescu, marele poet al naţiunii noastre”, a iniţiat un recital de lecturi eminesciene continuie cu voce tare pe parcursul zilei cu concursul vizitatorilor. Iar în afara bibliotecii, la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu”, de exemplu, a avut loc prezentarea carții “Mihai Eminescu, un poiet de mâine…” de Nicolae Dabija apărută în 2014.la Editura Vicovia, Bacău. Opera lui Eminescu nu trebuie regândită, consider scriitorul Nicolae Dabija, ci, aşa cum spunea Constantin Noica, înţeleasă. “Datorită lui Eminescu civilizaţia românească a căpătat contururi mai clare în secolul XX şi la
încetutul de veac XXI”. Nicolae Dabija scrie despre Mihai Eminescu, un poet de mâine”, că „poezia eminesciană „emană” o radiaţie, nu doar către viitor, ci şi către trecut, „influenţând” parţial şi poeţii care au trăit cu mult înaintea lui” (de exemplu: pe Dimitrie Cantemir, logofătul Conachi; Dosoftei; Varlaam; Miron Costin; Vasile Alecsandri,  dar şi predecesorii, pe cei din zilele noastre, pe Grigore Vieru, în special care avea mare încredere în Marea Carte a lui Eminescu. „Eminescu trăieşte în noi, în fiecare dintre noi, cei din lanuri şi din biblioteci, cei dintre dealuri şi cei de pe văi, cei de lângă ape şi cei de pe stânci” (pp. 33/34), conchide Nicolae Dabija… La activitate au participat liceeni din clasele a IX-a, care au recitit, practic, volumul, în întregime, cu voce tare.

09.12.2014

ARTIFICII TRICOLORE LA ALBA IULIA DE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

La manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale din acest an, după cum susţin  autorităţile publice locale, au participat peste 25.000 de persoane. Printre acestea şi un grup de basarabeni, veniţi pentru a participa la lucrările Congresului Spiritualității Românești. Biblioteca “Alba Iulia” din Chişinău a fost reprezentată de către managerul Elena Caldare, care a avut parte de bucuria reîntâlnirii cu colegii de breaslă de la BJ “Lucian Blaga”, cu prieteni şi susţinători mai vechi şi mai noi ai bibliotecii: consilierul CJ Alba, Ioan Bâscă, poetul Ion Mărgineanu, economistul, istoricul Ioan Străjan, sculptorul Romi Adam, jurnalistul Ioan Hănţulescu, scriitorul Cornel Nistea etc. Aceste întâlniri au fost şi productive: în bibliotecă au intrat 5 titluri noi de carte cu dedicaţii, un medalion cu chipul poetului Adrian Păunescu - premiu din partea sculptorului Romi Adam, reviste, ziare, pliante…Dar să revenim la manifestările de la Alba Iulia. În prima parte a zilei au avut loc: depunere de coroane de flori la statuile personalităţilor care sunt legate de Marea Unire, primirea simbolică a soliilor la Sala Unirii, un Te Deum oficiat pe un podium în curtea Catedralei Reîntregirii, paradă militară la care au participat  860 de militari şi peste 40 de echipamente de tehnică de luptă. Avioanele MIG 21 Lancer care urmau să survoleze zona nu au mai zburat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. La o parte dintre aceste manifestări a participat şi preşedintele nou ales a romanilor, Klaus Iohannis. În a doua jumătate a zilei au avut  loc concerte de muzică populară şi uşoară organizate în aer liber în Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina în pofida ploii care a durat în toată după-ameaza. Organizatorii, ca de obicei, au distribuit gratuit peste 6.000 de porţii de friptură şi cârnaţi, dar şi câte un pahar cu vin.Şirul manifestărilor s-a încheiat luni seară cu un spectacol pirotehnic - artificii în culorile drapelului României: roşu, galben şi albastru. A doua zi au continuat lucrările Congresului Spiritualității Românești, ajuns la  cea de-a XVI-e ediție. 
Tema dezbaterilor - "Românii de pretutindeni și strategia apropierii de țară". La Congres au participăt aproximativ 200 de invitaţi, oameni de cultură, reprezentanți ai românilor din mai multe ţări, academicieni, preoţi, istorici, scriitori, traducători, cercetători, bibliotecari, cadre didactice etc., reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din diasporă. La deschiderea lucrărilor în plen, Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a prezentat bincuvântarea Preafericitului Daniel, Patriarhul României, adresată participanților la acest Congres, pentru comuniune statornică și roditoare. Lucrările s-au desfăşurat în trei secţiuni în cadrul cărora s-au dezbătut următoarele teme: “Descoperiri arheologice recente pe teritoriul Daciei și ecoul lor în lume”, “Evocarea lui Nicolae Bălcescu (160 de ani de la moarte) și Avram Iancu (140 de ani de la moarte) – promotori ai unității de neam”, “Împlinirea a 200 de ani de rezistență a Basarabiei (1812-2012), în contextul relațiilor România - Republica Moldova. În cadrul Congresului Spiritualităţii Româneşti, la Alba Iulia, pe Aleea Scriitorilor, a avut loc dezvelirea bustului poetului Ioan Alexandru (1941-2000), evocat de participanţi, precum poetul Ion Mărgineanu, scriitorul Vasile Tărâţeanu, sculptorul, realizatorul bustului, Romi Adam, cel care a mai realizat şi alte busturi amplasate pe Aleea Scriitorilor: Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Aron Cotruş. Printre cei prezenţi - şi viceprimarul oraşului Alba Iulia – Dorin Şerdean, Vasile Tărâţeanu (Ucraina), Ion Brad, Ioan Străjan, Victor Crăciun, Marian Munteanu, delegaţia de la Chişinău. În finalul lucrărilor a fost adoptată Rezoluția Congresului al XVIII-lea de la Alba Iulia din 3 decembrie 2014.
Elena CALDARE, manager

03.09.2014

PREMIERĂ DE LANSARE A CĂRȚII "ANTOLOGIE DE VERSURI DIN LIRICA FEMININĂ A BASARABIEI"

În miezul zilei de 2 septembrie a anului curent  a avut loc în premieră o lansare de carte la Salonul Internaţional de Carte, ediţia a XXIII-a, care se desfăşoară în perioada 31 august - 4 septembrie la Chișinău. Gazda sărbătorii fiind Biblioteca Națională, care ne-a primit în sala de conferințe. Capodopera conține un tezaur de poezie românească feminină născută în Basarabia sec. XX-XXI. Bogăția aceasta a fost adunată minuțios cu sprijinul colosal al domnului Virgil Șerbu Cisteianu, cartea fiind tipărită în III volume. Domnia sa este directorul editurii "Gens Latina" din orașul Alba Iulia și a lucrat asiduu pentru a obține un lucru inedit și imperios de util pentru cultura întregului popor român, scoțând la lumina zilei o antologie de versuri din lirica feminină a Basarabiei. El a fost cel care a moderat evenimentul cu un talent oratoric deosebit. Dumnealui ne-a povestit despre nenumărate lucruri și trăiri impresionante din trecutul altor personalități marcante din secolul trecut. Ne-a povestit despre procesul laborios de redactare a lucrării lansate și despre faptul că a ținut cont în primul rând de doleanțele poeteselor noastre, deoarece a colaborat cu autoarele până la scoatere cărților de sub tipar. Și totuși la vârsta înaintată pe care o are dânsul, neluând în calcul și micile probleme de sănătate de care este deranjat uneori,
ne-a demonstrat că este o fire puternică, posedând din calitățile arhicunoscuților stejari ale Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, deși ca și român fiind originar din Ardeal. Ca întotdeauna ne-am bucurat cu toții de vizita dumnealui și de darurile aduse special pentru noi toți cu mare drag, inclusiv pentru donația făcută Bibliotecii Alba Iulia. Astfel totul a decurs la cel mai înalt nivel posibil, pentru că în primul rând au fost prezenți oameni de bun-simț, care au savurat cu delicatețe din această întâlnire frumoasă și am rămas cu convingerea că vor transmite din călduroasa plăcere și celor ce n-au reușit să vină.

Corneliu PLOP, bibliotecar

12.08.2014

„COPIII AU NEVOIE SĂ SE SPRIJINE DE CEVA FRUMOS...”

Arhicunoscutul poet și scriitor român din Basarabia, Iulian Filip îşi intitulează prefaţa cărţii lui „Urmele mele frumoase”. Cuvintele lui Iulian Filip sunt cele care se prind de copii şi nu-i mai lasă să se desprindă de ele nici când cresc mari. Aceste cuvinte devin prietenii celor mici, prieteni adevăraţi, devotaţi, pe care aceştea se pot sprijini, ne declară poetul Vasile Romanciuc și are deplină dreptate. Această carte frumoasă şi nou-nouţă, apărută la Editura „Prut Internaţional” în 2013 face multă „vâlvă” între copiii Chişinăului. Grațioasa nucă prezentată într-un spirit artistic aparte pe coperta cărţii îi atrage pe micuţi ca un magnet. În bibliotecă, la liceu, la grădiniţă cartea este prezentă şi citită, cântată, înscenată.

Corneliu PLOP, bibliotecar

27.05.2014

NEMURITOR LA ZIDUL MORŢII, ADRIAN PĂUNESCU

      Adrian Păunescu este cunoscut ca poet, publicist și om politic – debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani – și ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. Recent, cu concursul dlui Vasile Grozavu, ex-parlamentar, preşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni, Filiala Chişinău, aceste câteva titluri s-au completat cu încă cinci titluri de carte semnate de Adrian Păunescu pe care vi le prezentăm mai jos:




Păunescu, Adrian. Maluri de Prut. – Chişinău, 2013. – 196 p.
Volumul cuprinde poezii dedicate Basarabiei. Sunt incluse aici atât poeziile patriotice ca motiv implicit, integrat mesajului comun, cât şi texte poetice dedicate în mod special Basarabiei şi prietenilor săi basarabeni, Grigore Vieru, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici ş.a. 

Păunescu, Adrian. Poezii cu un singur punct. – Bucureşti, 2011. – 332 p.
Versurile din acest volum sunt o reprezentaţie tumultoasă a unui destin, care se va confunda, pentru eternitate, cu poezia: destinul lui Adrian Păunescu: poezii unice, care reflectă crâmpeie de viaţă, din realitatea imediată. Ar merita să le învaţăm pe de rost, pentru că sunt precum un alfabet pentru suflet…. un spectacol de forţă, pasiune şi viziune.






Păunescu, Adrian. Doamne, ocroteşte-i pe Români. – Bucureşti, 2006. – 288 p.
Volumul antologic “Doamne, ocroteşte-i pe Români”, initiat şi ingrijit de Adrian Paunescu, cuprinde toate poeziile publicate în în perioada 1968 - 1990. 






Păunescu, Adrian. Din doi în doi. – Bucureşti, 2003. – 256 p.
Un alt volum, "Din doi în doi", cuprinde poezii de dragoste scrise după revoluţia din 1989 - cea mai grea perioadă din viaţa poetului, dar şi cea mai productivă - după cum afirmă domnia sa. 






Păunescu, Adrian. Meserie Mizerabilă, sufletul. – Bucureşti, 2000. – 288p.
În versurile din “Meserie Mizerabilă, sufletul” Adrian Paunescu abordează problemele cotidiene ale fiinţei umane, pe care nu le poţi trece cu vederea şi care merită o atenţie deosebită. Volumul conţine poezii patriotice şi sentimentale din creaţia scriitorului.





Sperăm ca în aceste cărţi să gasiţi mai multe din versurile căutate, să vă regăsiţi... dorindu-vă lecturi placute! Vă aşteptăm la raftul cu cărţi.
E bine să ştiţi că printre meritele lui Adrian Păunescu un loc aparte revine şi următoarelor aprecieri:
·          În iulie 2003, Adrian Păunescu a fost decorat de către președintele României, Ion Iliescucu Ordinul Național Steaua României, în grad de Cavaler
·         La împlinirea vârstei de 67 de ani poetului i s-a acordat Diploma „Meritul Academic” de către preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc si fostul presedinte al Academiei, Eugen Simion, pentru creația literară și susținerea proiectelor Academiei Române
Sunt cunoscute câteva statui (busturi) ale poetului: 
·         2010, 30 noiembrie - Bustul lui Adrian Păunescu, autor artistul plastic albaiulian Romi Adam, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
·         2010, 18 decembrie - Bustul lui Adrian Păunescu executat de sculptorul Marcel Mănăstireanu, dezvelit în centrul comunei Dumbrăveni (județul Suceava)
·         2011, 31 august - Bustul poetului realizat de albaiulianul Romi Adam, dezvelit pe Aleea Clasicilor din Chișinau (de Ziua Limbii Române)
·         2011, septembrie - Placă comemorativă, gen basorelief, executată de albaiulianul Romi Adam, dezvelită în holul Bibliotecii "Alba Iulia", ChişinăuColecţia Bibliotecii "Alba Iulia" include cîteva titluri de carte ale scriitorului Adrian Păunescu pentru lecturi individuale, precum: Ultrasentimente, Bucureşti, 2011; Mieii primi, Bucureşti, 2011; Fântâna somnambulă, Bucureşti, 2011; Jurământ pentru Ardeal, Bucureşti, 2008; Pământul deocamdată, Bucureşti, 1977.                      

29.04.2014

Oră de lectură „O Poveste de Paşti” de George Topârceanu


În ajunul Sărbătorilor Pascale și în Săptămâna Luminată Biblioteca „Alba Iulia” organizează, pentru elevi şi copiii de la grădiniţele din cartier, ore de lectură în care se citesc poezioare cu tematică pascală, se prezinţă expoziţia de publicaţii: cărţi şi reviste care ilustrează tradiţiile şi obiceiurile acestei frumoase şi luminate sărbători. Startul acestui ciclu de ore l-am dat înainte de a începe vacanţa de primăvară, de fapt, în ajunul Naşterii Domnului Iisus Hristos, cu participarea elevilor clasei a I-a  de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu”. În cadrul orei de lectură bibliotecarul a citit poezii dedicate sărbătorilor pascale din cărţuliile editate în forma unui ou „Poveste de Paşti” şi „La Paşti” de George Topârceanu, care sunt mai mult decât agreate de către copii. 
A discutat cu elevii despre semnificaţia sărbătorii, despre tradiţiile populare legate de acest eveniment, s-au pus întrebări şi s-au dat răspunsuri. Am încercat să subliniem, în mod deosebit, aspectul spiritual al Sărbătorii Paştelui, a credinţei, insuflându-le că, regula de aur a credinţei ortodoxe şi a conveţuirii umane este „Ce ţie nu-ţi place – altuia nu-i face”. O altă întâlnire asemănătoare am organizat-o în 22 aprilie curent la Grădiniţa nr. 183. Bibliotecara, cu ajutorul copiilor, a stabilit semnificaţia şi importanţa sărbătorilor de Paşti, suferinţele aduse de oameni Domnului Iisus Hristos, importanţa bunătăţii oamenilor cu semenii lor mai trişti, condiţia de a fi mai buni, mai receptivi faţă de cei slabi, bolnavi, nevoiaşi, şi nu în ultimul rând, faţă de animale. S-au citit poezii din diverse cărţi dedicate sărbătorii, s-a dialogat cu copii, care ne-au convins că cunosc mult mai multe lucruri frumoase despre această sărbătoare, decât ne-am aşteptat.
La despărţire copiii au promis să fie mai buni cu cei din jur, să asculte de părinţi şi de educatori, să viziteze mai des biblioteca.

20.02.2014

Grigore Vieru - poetul cu lira-n lacrimi


Acesta a fost genericul concursului literar organizat la 19 februarie curent în incinta bibliotecii noastre, întru comemorarea poetului plecat la ceruri, Grigore Vieru. După lecţii s-au adunat în sala de la parter a bibliotecii liceeni din clasa a X-a de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” şi Liceul Internat Municipal cu Profil Sportiv din cartier. Concursul a fost organizat la iniţiativa colegelor bibliotecare de la liceele respective Viorica Ţurcan şi Elena Furdui, implicând-o şi pe colega noastră, Aurelia Tincu. Concursul a avut la bază 4 probe intitulate “Repede şi corect” (răspuns la întrebare); “Unul din trei” (întrebări cu trei variante de răspuns);
“Numiţi titlul lucrării” şi „Lectura unei poezii fără a i se numi titlul, care trebuia recunoscut şi numit corect”. Fiecare răspuns corect urma să fie apreciat cu 2 puncte. Cu toate că, anterior liceenii au participat la un concurs despre creaţia lui Grigore Vieru organizat în cadrul liceelor în care învaţă, cu mult mai accentuat spre aprofundarea cunoştinţelor, astăzi aceştea au avut posibilitatea să afle şi alte informaţii despre poet şi creaţia sa, încă necunoscute, dat fiind faptul că pentru unele întrebări nu au avut răspunsuri corecte. În general, toţi cei prezenţi, s-au dovedit a fi la fel de bine pregătiţi, atât cei de la Liceul Internat Municipal cu Profil Sportiv cât şi cei de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu”.
 La finele concursului au fost desemnate câte trei persoane, care au acumulat cele mai multe puncte de la fiecare liceu, cărora li s-au înmânat „Diplome de excelenţă”.
Ceilalţi participanţi au primit „Diplome de participare”, ţinând cont de faptul că nu a fost nici un licean în sală care să nu răspundă nici la o întrebare. Cu toţii au fost destul de activi, dar vom menţiona, totuşi, pe câşiva dintre cei care au reuşit să fie mai ageri şi să ridice mâna înaintea colegilor.
De la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” mai activi s-au dovedit a fi: Timercan Victor; Şervan Alina, Lupaşcu Cristina, Cojocari Daniela, iar de la Liceul Internat Municipal cu Profil Sportiv – Berariu Valeria, Tataru Pavel, Tomulescu Mihai. Felicitări tuturor participanţilor, pentru că, de fapt, toţi au fost foarte activi. Înainte de a ne despărţi, liceenii au servit câte un ceai cu dulciuri, iar câţiva dintre ei s-au înregistrat la bibliotecă. Îi aşeptăm şi altă dată cu mare drag.

“Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” (Grigore Vieru)

La data de 18 februarie, s-au împlinit doi ani din ziua în care dragul nostru poet, a plecat dintre noi. Tragicul accident rutier din 15 spre 16 ianuarie 2009 ne-a lăsat orfani şi văduvi de… un genial poet, a cărui creaţie constituie zestrea de aur a neamului pe care l-a iubit, l-a slăvit în versuri…
Cu această ocazie, la prima oră, am făcut o vizită mucuţilor de la grădiniţa 186 din cartier pentru a le prezenta “Cartea ghioceilor” şi a le citi poezioare dedicate vârstei lor cu mare drag de către Grigore Vieru. Am întâlnit aici copii care au şi recitat câte o poezioară semnată de poet din cele învăţate acasă cu mama sau cu bunica. Le-am vorbit copiilor despre dragostea poetului faţă de natură, de mamă, de copii, discutând versurile pe crae le citeam în cor.
După ora mesei un grup de elevi din clasa a I-a de la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu” ne-au păşit pragul bibliotecii imediat după lecţii pentru a ne aminti împreună de cel care a fost, Grigore Vieru. Copiii au ascultat bibliotecara care le-a prezentat câteva titluri de carte pentru vârsta lor, le-a citit versuri din acestea, comentând fiecare rând împreună cu elevii. Apoi, micuţii, au încercat să ne demonstreze că ştiu bine a citi, că cunosc pe de rost unele poezii ale lui Grigore Vieru, au purces, pe rând, la lectura cu voce tare a versurilor din cartea “Soare, Soare, Domn frumos”.
Copiii au mai menţionat că poetul i-a dedicat cele mai multe poezii celei care i-a dat viaţă, mamei sale, adică tuturor mamelor din lume, traduse în italiană, bulgară, engleză, germană. Mai jos reproducem poezia pe care elevii au considerat-o cea mai frumoasă şi am învăţat-o împreună pe de rost.




 Mama 

 Foicica dulce poamă, 
 Toata lumea are mamă: 
Mielul, iedul, ursulică, 
  Puiul cel de rândunică... 
 Fuge noaptea și dispare,
 La tot puiul bine-i pare, 
 Că din nou e dimineaţă 
 Și-își vede maica la faţă. 

 Rămânem în speranţa, că aceşti copii, cu care am vorbit astăzi despre Grigore Vieru, i-am citit şi recitat o parte din versuri, să-şi amintească de aceste “întâlniri” cu carte, poezia, poetul.

21.01.2014

Cu dragoste de "Luceafărul poeziei româneşti..."

Ziua de naştere a poetului național Mihai Eminescu a coincis şi de această dată cu Ziua Culturii Naționale. Evenimentul a fost consemnat în bibliotecă pe parcursul unei săptămâni, în cadrul căreia am organizat diverse activităţi cu publicul chişinăuian: ore de lectură pentru cei mai mici, prezentări de carte, dezbateri literare, un concurs de erudiţie asupra poeziei de dragoste a lui M. Eminescu cu participarea unor grupuri de liceeni, studenţi, alţi tineri şi mai puţin tineri.
Pentru vizitatori am organizat trei expoziţii de carte cu expunerea celor mai noi ediţii pentru copii şi adulţi.
Dacă în deschiderea săptămânii micuţii de la grădiniâa 183 din cartier ne-au prezentat un spectacol literar-muzical, iar noi, la rândul nostru – cărţi cu poezii eminesciene pentru cei mai mici copii, pe parcursul săptămânii am vizitat şi copiii de la grădiniţa 186 din vecinătate. Împreună cu ei şi educatorii lor am desfăşurat o oră de lectură în cadrul căruia am lecturat basmul „Borta vântului”, explicând, concomitent cuvintele mai complicate, precum „a râşni”, „căuş”, „şumuiag”, „a dişăla” ş.a. Am dialogat cu copiii asupra mesajului basmului, care spune că omul lacom şi viclean pierde în favoarea celui înţelept.
Copiii au mai aflat unde s-a născut Eminescu, cum se numeau părinţii, fraţii, surorile, ce basme şi poezii a mai scris pentru copii şi altele. În finalul orei câţiva copii din grupele pregătitoare au recitat poeziile lui Mihai Eminescu: „Somnoroase păsărele”; „Revedere”; „Ce te legeni, codrule”; „La mijloc de codru des” şi chiar secvenţe din poemul „Luceafărul”. Ne-a bucurat faptul că copiii cunosc numele clasicului român şi poeziile pentru vârsta lor.
La prezentarea cărţii „Eminescu, istoric naţional” de George Coandă, apărută la Târgovişte în 2012, au participat şi liceeni din clasele a şaptea de la Liceului Municipal Sportiv, care s-au expus pe marginea valorilor şi calităţilor spirituale şi social-morale ale lui Mihai Eminescu, poet de talie internaţională şi un mare patriot al neamului.
Ziua de duminică din această săptămână a adunat mai mulţi copii mai mici şi mai mari din cartier cu concursul cărora am organizat un recital de poezie. La Liceul “Liviu Deleanu” din cartier, împreună cu bibliotecara liceului, Viorica Ţurcan, am organizat un recital literar-muzical pe versurile lui Mihai Eminescu, selecţia făcând-o singuri elevii dintr-a cincea.
Cele mai mult îndrăgite de elevi s-au dovedit a fi versurile “Revedere”; “Ce te legeni, codrule”; “La steaua”; “Somnoroase păsărele”; “Şi dacă”; Luceafărul” recitate cu mult drag de către Andreea Răzmeriţă, Nikita Anton, Denis Pascaru, Bogdan Rubleţ, Vlad Scripnic. Bibliotecarele au răspuns la intrebările adresate pivitor la biografia poetului, membrii familiei, locul de naştere şi studii, debutul literar şi altele. Elevii au vizionat şi un film de scurt metraj despre copilăria şi familia lui Mihai Eminescu, însoţit de un colaj muzical pe versurile eminesciene “Revedere”, “Ce te legeni, codrule”, “La steaua” ş. a.
Cântecul “Eminescu”, în interpretarea regretaţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici, a încheiat întâlnirea cu clasicul literaturii române - Mihai Eminescu. Am trăit, împreună cu elevii, momente de suflet, mândrie de neam, de Ţară - sentimente înălţătoare. În încheierea săptămânii am organizat, în bibliotecă, cu elevi din clasele a V-a – a VII-a de la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu” un concurs de erudiţie asupra poeziei de dragoste a lui Mihai Eminescu, care a pus în evidenţă talentul unor copii minunaţi.
Atât cei mai mici, cât şi cei mai mari ne-au surprins cu versurile creaţie proprie dedicate lui Mihai Eminescu, care vin să ne convingă că elevii au citit şi au înţeles corect mesajul versului eminescian la care s-au referit în creaţia lor proprie. Aici nu am avut invingători şi nici învinşi.
Toţi participanţii au fost excepţionali şi au primit Diplome de participare la concurs, ca fiind cei mai buni. Felicitări! În zilele următoare vom posta pe blog şi o parte din versurile acestora dedicate clasicului literaturii române, Mihai Eminescu.

22.03.2010

Liviu Damian - poet, eseist, publicist, traducător

La 13 martie anul curent s-au împlinit 75 de ani de la naşterea unui alt mare scriitor al neamului nostru Liviu Damian. „ …un cavaler al adevărului, un luptător cu tot ceea ce era nefiresc şi sfida bunul-simţ, un cântăreţ al satului, al vetrei, al neamului, avea un cult adevărat pentru limba maternă”, aşa îl caracterizează Mihai Cimpoi.Filiala „Alba Iulia” şi-a propus, cu acest prilej, să (re)descopere personalitatea şi creaţia omului de litere, care a fost Liviu Damian. Tradiţional, am organizat o expoziţie de carte şi documente care pun în lumină personalitatea scriitorului. Împreună cu elevii claselor a VIII-a şi a XI-a de la Liceul „Petru Rareş”, profesoară de limbă română d-na Oxana Munteanu, l-am omagiat pe scriitor în cadrul orelor de limbă română. Cărţile şi documentele din expoziţia dedicată scriitorului au fost puse la dispoziţia elevilor.
Dânşii au fost divizaţi în echipe, mai apoi au fost propuse diferite izvoare pentru a fi prezentate şi oglindite, astfel ca într-un timp cât mai scurt să putem cunoaşte cât mai multe despre viaţa şi creaţia scriitorului Liviu Damian.

Moldova
Pentru cine are-o casă
Şi bătrâni pe lângă vatră,
Şi copii umblând sub masă-
Calea-i verde şi aleasă.

Pune capul să se culce-
Piatra-i pare pernă dulce.
Pune-i capul să adoarmă-
Iarba-i cântă ca o mamă.