Se afișează postările cu eticheta Hristos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Hristos. Afișați toate postările

20.08.2014

LA TROLLEYBOOK POVEŞTILE SUNT ÎNTREBATE

În aceste zile de august, marcate de o căldură insuportabilă, copiii Chişinăului pot găsi o oază răcoroasă, instructivă şi distractivă, totodată la Biblioteca pe roţi, „Trolleybook”, care se găseşte, după cum mulţi ştiu deja, în Valea Trandafirilor, în imediata apropiere a Centrului de distracţii şi agrement. La data de 19 august curent, la cârma bibliotecii pe roţi a revenit,  pentru a doua oară în această vară, o parte din colectivul Bibliotecii Alba Iulia cu un vast program de lecturi, jocuri, agrement...Imediat după deschidere, când abia reînnoise rezervele de apă potabilă, am avut parte de o mulţime de vizitatori de toate vârstele, începând cu copii de vârstă preşcolară şi terminând cu bunici. Vizitatorii noştri, după ce au admirat încăperea și aranjarea ei, au luat cunoştinţă de cărţile din bibliotecă, menţionând importanţa, diversitatea şi frumuseţea lor, începând cu cărţulii pentru cei mici şi terminând cu enciclopedii şi literatură pentru maturi. 
Programul de lecturi a demarat cu citirea  cărţii „ Dacii şi Burebista”, scrisă de Olga Varticovschi despre strămoşii neamului nostru românesc, dedicată celor mari şi celor mici. Lucrarea este o carte artistică în care istoria şi legendele nemuritoare ale strămoşilor noştri se intersectează cu umorul, buna dispoziţie şi năstruşniciile eroilor, care au pătruns, într-un mod miraculos, în trecut şi sunt întotdeauna de nelipsit când e vorba de peripeţii. În acelaşi timp cartea povesteşte într-o manieră distractivă şi despre Burebista, primul rege al statului dac, care a urcat pe tron şi a domnit o perioadă lungă cu câteva decenii înainte de nașterea lui Hristos. Au urmat apoi un şir de întrebări şi răspunsuri asupra textului citit, care avea drept scop însuşirea temeinică a poveştilor istorice. Mai târziu am avut mai mulţi vizitatori: de la copii de vârstă preşcolară până la adolescenţi, cărora o voluntară de a bibliotecii noastre le-a citit povestea populară „ Împăratul păsărilor”. 
Copiii au fost destul de activi şi au dat  răspunsuri exacte la toate întrebările puse. Cam pe la mijlocul zilei am avut oaspeţi: erau doi colaboratori ai Bibliotecii Municipale din Bistriţa, România, însoţiţi de către Prim-vicedirectorul BM Hașdeu Elena Butucel. Oaspeţii din Bistriţa au admirat sincer „Trolleybook”- ul, spunându-ne că doresc şi ei să organizeze un troleibuz-bibliotecă, doar că şi-ar dori să-l poată deplasa în diferite locuri, după necesităţi. Le-am dorit mult succes, să facă şi ei ca noi, să facă mai bine decât noi. Au urmat apoi alte vizite răzleţe. Cei veniţi au admirat aranjamentul extern şi intern al Trolleybook-ului, desenele copiilor care sunt afişate aici, lucrări de origami, flori executate din fâşii multicolore ş.a, pe când cei mici învârteau cu atâta înverşunare volanul maşinii, văzându-se pentru o clipă şoferi adevăraţi de troleibuz. 
A treia oră de lectură am petrecut-o după masă, lecturând povestea populară „Zgârcitul”. În timpul discuţiei asupra poveştii copiii au ajuns la concluzia că această poveste are tangenţă cu careva episoade din „Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă. Ascultătorii au apreciat învăţăturile poveștii. Mai aproape de chindii o colaboratoare de a noastră a petrecut  o lecţie de master class despre efectuarea  manichiurii festive speciale cu numele Tricolor  şi utilizarea eşarfei, a broboadei fine şi a pălăriei decorate în diferite ocazii festive. Apoi tinerele noastre modele au mers pe podiumul improvizat, prezentând cu mare eleganţă accesoriile legate şi decorate cu multă măiestrie. Activitatea a continuat cu un flash mob de grup ce consta în aranjarea degetelor mâinii sub formă de inimă. Mai târziu bunica unei voluntare de-a bibliotecii Alba Iulia ne-a prezentat o lecţie de împletire modernă a cosiţelor în formă de spic, demonstrându-ne modelul „Cununa” sau „Soarele”, un model ce arcuieşte frumos capul. La toate aceste activităţi am avut mai mulţi spectatori şi admiratori. Spre final am avut în program şi o lecţie de şah, explicând mai întâi regulile de joc, apoi monitorizând jocul începătorilor. 
În concluzie: Biblioteca Alba Iulia la „Trolleybook” a avut o zi fructuoasă, plină de evenimente, activităţi şi distracţii, cu mulţi copii şi vârstnici curioşi şi setoşi să afle cât mai multe lucruri noi. Ne-am despărţit cu promisiunea de a ne revedea în curând, unde mai pui faptul că administraţia Bibliotecii Municipale împreună cu Primăria Municipiului Chişinău au decis să extindă programul bibliotecii pe roţi până la sfârşitul lunii septembrie, dar până atunci dorim tuturor o vară plăcută cu emoţii frumoase!

Natalia DUMITRAŞCU, bibliotecar