În fiecare duminică, așa cum ne-am obişnuit deja, grupul
de preadolescenți „Amici Inteligenți” își desfășoară activitatea cu mult
interes și, de fiecare dată, demonstrează că sunt niște meșteri înascuți când
vine vorba de artă. De data aceasta, împreună am creat așa numitul Dreamcatcher
(căpcană a viselor). Se
spune că, atunci
când un dreamcatcher este agățat deasupra patului, acesta se mișcă liber în
timpul somnului pentru a aduna în plasă visele. Astfel, visele frumoase,
cunoscând drumul, reușesc să treacă prin centrul plasei și să alunece în somnul
celui vegheat, iar coșmarurile rămân prinse și dispar pentru totdeauna, odată
cu primele raze de soare, care luminează odaia. Vechea legenda s-a extins în mediul
mai multor triburi, fiind adoptată în culturile acestora sub diferite forme. Astăzi,
dreamcatcher-ul, prin menirea și simbolistica sa, a depășit
barierele culturale și lingvistice ale nativilor americani, devenind un motiv,
deseori, exprimat în mișcarea New Age. Pe lîngă
momentul de creație,
preadolescenți au pus în discuție un fragment din cartea Mergând pe Calea Dreptăți. După discuția aprinsă cu argumente pro
și contra DREPTĂŢII, au ajuns la concluzia că: să te uiți la greșelile
celorlalți este un obicei periculos. Superioritatea față de ceilalți nu trebuie
să existe fiindcă suntem egali. Ca să avem o lume mai bună ar trebui sa uităm
de vicii și să ne înzestrăm doar cu calitățile bune. Pentru Duminica următoare ne-am propus să implicăm, direct, fiecare participant,
în organizarea şi desfăşurarea activităţii, de aceea, credem că vom avea parte
de o ședință mult mai interesantă şi interactivă. Anita, de exemplu, a promis să
ne înveţe cum se confecționează corect și calitativ origami și, să ne
povestească care sunt originiile acesteia, iar
Mihaela ne va povesti despre bogățiile planetei Pământ și cum ar trebui să le protejăm. Așteptăm şi alţi doritori de a participa la întrunirile noastre duminicale. Următoarea întâlnire va avea loc Duminică, 8 februarie curent, ora 12.00, în Sala de lectură pentru copii a bibliotecii noastre. Vă rugăm să nu întârziați și să veniți doar cu zâmbete și dispoziție bună!
Mihaela ne va povesti despre bogățiile planetei Pământ și cum ar trebui să le protejăm. Așteptăm şi alţi doritori de a participa la întrunirile noastre duminicale. Următoarea întâlnire va avea loc Duminică, 8 februarie curent, ora 12.00, în Sala de lectură pentru copii a bibliotecii noastre. Vă rugăm să nu întârziați și să veniți doar cu zâmbete și dispoziție bună!
Ecaterina NEMERENCO


