Se afișează postările cu eticheta “Copii Chişinăului citesc o carte”. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta “Copii Chişinăului citesc o carte”. Afișați toate postările

18.09.2014

CU „TROLLEYBOOK”-UL, PE ULTIMA SUTĂ DE METRI

Ieri, 17 septembrie curent, echipa Bibliotecii „Alba Iulia” a fost prezentă la „Trolleybook”. Pe parcursul zilei, din motivul începerii anului şcolar elevii, adolescenţii şi studenţii sunt prezenţi, preponderent, în sălile de studiu şi mai puţin în zonele de odihnă, de aici și numărul vizitatorilor Parcului „Valea Trandafirilor” a fost mai mic ca de obicei - 25 de persoane de diferite vârste, dintre care 11 copii, 9 tineri şi 5 adulţi. 4 persoane s-au înregistrat ca cititori noi. În prima parte a zilei am prezentat copiilor cartea lui Iulian Filip “Urmele mele frumoase”, am povestit celor prezenţi despre apariţia cărţii, despre autor şi programul “Copiii Chişinăului citesc o carte” (5 persoane).
Apoi am organizat o oră de lectură întitulată "Urma mea şi urmele noastre" după aceeași carte a lui Iulian Filip. Am răspuns la un şir de întrebări adresate de către copii asupra poeziilor citite din carte: Ajutorul mamei, Bună-i ziua?, Dialog cu dealul. În cadrul „Lecturilor din plăcere” au participat persoane de toate vârstele. Tinerii şi adulţii care au preferat romanele şi publicaţiile enciclopedice, iar copiii - enciclopediile şi poveştile. Cu cei mai mici am organizat lecturi pe roluri din diverse povestioare extrase din noile achiziţii recent intrate pe raftul bibliotecii, reproduceri ale unor episoade selectate de către copii din cartea „Urmele mele frumoase”
de Iulian Filip. Au citit cu voce tare fragmente din diverse poveşti, nu au lipsit nici ghicitorile. Apoi, împreună cu copii am rezolvat un rebus la tema: "Personaje şi poveşti?", răspunzând la întrebările bibliotecarului despre diverse personaje din poveştile populare.
Copiii s-au dovedit a fi foarte activi şi satisfăcuţi, descoperind pe orizontală cuvântul Poveste. Tot cu aceştia am organizat şi un joc, întitulat “Ce anotimp îţi place?“, care presupunea răspunsuri corecte la câteva întrebări, determinând, astfel, anotimpul preferat al fiecărul copil. Spre seară am adunat câteva persoane la un atelier de creaţie, în cadrul căruia am învăţat cum să confecţionăm un semn de carte din hârtie, pânză de felurite culori. În concluzie, considerăm că ne-am isprăvit cu sarcinile preconizate, doar că regretăm numărul scăzut de participanţi la activităţi, dar şi de vizitatori ai Parcului şi „Trolleybook”-ului.

Aurelia TINCU, bibliotecar

26.05.2014

CU SCRIITORUL IULIAN FILIP ŞI CARTEA ”URMELE MELE FRUMOASE“ ÎN VIZITĂ LA ELEVII DE LA LICEUL INTERNAT MUNICIPAL CU PROFIL SPORTIV

Motivaţia întâlnirii s-a dovedit a fi prezentarea cărţii ”Urmele mele frumoase“, o nouă carte semnată de Iulian Filip şi inclusă în programul de lectură al BM “B.P. Hasdeu” - “Copii Chişinăului citesc o carte”. Poetul, folcloristul, dramaturgul, graficianul şi publicistul Iulian Filip este arhicunoscut de către cititorii săi mai micii şi mai mari. Dar nu toţi au avut posibilitatea să se întâlnească în cadrul unui dialog direct. Iată de ce am decis cu bibliotecara, Elena Furdui şi administraţia liceului să mergem noi, împreună cu Iulian Filip, în vizită la elevii claselor I-a a V-a. La ora 10.15 în sala festivă a liceului s-au adunat 122 elevi şi patru profesoare în aşteptarea întâlnirii.
 O parte dintre elevi – viitori sportivi – au învăţat poezii pe de rost, printre care “Au vrut melcii să se bată” a fost cea mai frecventă, au prezentat înscenări fragmentare din diverse poezii incluse în cartea ”Urmele mele frumoase“, dar şi în altele. Dialogul dintre scriitor a durat 45 minute, exact o lecţie academică, sperăm să fie şi o lecţie interesantă şi utilă pentru elevi, în special, dar şi pentru scriitor. Pentru că şi scriitorul acumulează o experienţă nouă de la fiecare întâlnire cu cititorii săi, după cum a menţionat şi Iulian Filip.
 Admirându-i pe aceşti copii – viitori soprtivi de performanţă, poate, Iulian Fillip le-a mulţumit pentru lectura poeziilor şi teatralizare, continuând să le vorbească despre cum a scris cartea ”Urmele mele frumoase”, şi de ce a numit-o astfel, ce înseamnă o urmă frumoasă lăsată celor ce vin după noi etc. Poetul le-a atras atenţia asupra cântecelor incluse în carte pe versurile sale, cântece apărute în rezultatul colaborării cu compozitorii Gheorghe Mustea, Anatol Roşcovan, Tudor Chiriac, Daria Radu, Ion Dascăl, cu pictoriţa Olga Cazacu şi alţii, care l-au ajutat să-şi vadă versurile şi cărţile mai frumoase, mai atractive. Întâlnirea-dialog cu Iulian Filip le-a dat prilejul elevilor să-l cunoască mai îndeaproape, să-i redescopere creaţia literar-artistică.
Şi poetul, la rândul său, a avut satisfacţia întâlnirii cu cititorii săi, îndemnându-i să fie ascultători, sârguincioşi la învăţătură, să-şi dezvolte interesul pentru carte, lectură, bibliotecă, să lase după sine numai urme frumoase. Elevii au adresat şi diverse întrebări: “De ce Urmele mele frumoase este titlul cărţii?”; “Ce flori preferă?”; “Care a fost prima poezie scrisă pentru copii?” şi altele. Întâlnirea ar mai fi durat dacă timpul preconizat pentru întâlnire nu ar expitratatât de repede...
Noi sperăm că întâlnirea de astăzi îi va determina pe mulţi dintre elevii prezenţi în sală să vină la bibliotecă şi să caute această carte, s-o citească, cei care încă nu au reuşit, s-o recomande şi colegilor, prietenilor, vecinilor…

 Dorindu-le tuturor elevilor vacanţă frumoasă şi lecturi plăcute în această vară care bate la uşă cu paşi grăbiţi, îi aşteptăm şi la bibliotecă!

19.05.2014

Scriitorul IULIAN FILIP în dialog cu elevii claselor primare de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu”

          La opt mai curent scriitorul Iulian Filip a poposit, împreună cu reprezentanţii bibliotecii noastre, la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu”. În sala festivă a liceului aşteptau nerăbdători peste o sută de elevi din clasele a I-a a IV-a. Motivaţia specială a întâlnirii a fost prezentarea cărţii lui Iulian Filip ”Urmele mele frumoase“, inclusă în programul de lectură “Copii Chişinăului citesc o carte”. Iulian Filip este un bun poet, folclorist, dramaturg, grafician şi publicist, fapt cunoscut sau mai puţin cunoscut de către micii săi cititori.
Startul întâlnirii l-au dat reprezentanţii administraţiei liceului, care l-au prezentat pe Iulian Filip ca pe o adevărată “comoară literară”, deoarece lor le-a dedicat, pe parcursul anilor, o mare parte din lucrările sale literar-artistice. La rândul lor, elevii de aici nu-şi dădeau rând să-l uimească cu surprizele pregătite din timp pentru întâlnirea cu Măria Sa, poetul: au recitat poezii, au interpretat cântece pe versurile lui iulian Filip, au înscenat fragmente din “Plăcinţele cu mărar” cu ajutorul profesoarei Svetlana Dodrovicean. Copiii au aflat mai multe noutăţi, pentru ei, despre cărţile scriitorului, admirând şi expoziţia tematică de carte “Iulian Filip, cu drag de copii”, organizată în sală de către bibliotecara liceului, Viorica Ţurcan, expoziţie completată cu cărţi din colecţia Bibliotecii “Alba Iulia”.
După ce i-a admirat pe copii, Iulian Fillip s-a ridicat din sală, le-a mulţumit pentru acest splendid spectacol şi, a purces la prezentarea cărţii recent apărute: ”Urmele mele frumoase”. O carte cu poezii, povestioare hazlii, poveşti, glume, scenete, ghicitori, cântece - un abecedar de tip nou, care îi învaţă, mai în glumă, mai în serios, cum să se descurce în diferite situaţii din viaţă. Poetul le-a povestit copiilor şi despe colaborarea cu compozitorii Gheorghe Mustea, Anatol Roşcovan, Tudor Chiriac, Daria Radu, Ion Dascăl, cu pictoriţa Olga Cazacu şi alţii, care l-au ajutat să-şi facă versurile şi cărţile mai frumoase, mai atractive.
Această întâlnirea le-a dat prilejul elevilor de a-l cunoaşte mai îndeaproape pe Iulian Filip şi de a-i redescoperi creaţia literar-artistică. Poetul, la rândul său, a avut satisfacţia dialogului cu micii cititori, îndemnându-i să fie ascultători, sârguincioşi la învăţătură, să-şi dezvolte interesul şi gustul pentru carte, lectură, bibliotecă, să nu uite de unde îşi trag rădăcinile, să lase după sine numai urme frumoase. Curioşi din fire, copiii au adresat şi un şir de întrebări: “Care este cea mai iubită carte a autorului?”; “La ce vîrstă a început să scrie?”; “Care a fost prima carte scrisă pentru copii?” şi altele. Elevii, prezenţi în sală, au avut fericirea unui dialog viu, interactiv, interesant şi activ cu Iulian Filip, au avut parte de clipe de neuitat în cadrul discuţiei cu poetul. Discuţia, cu siguranţă, ar fi putut dura mai mult, dar timpul preconizat pentru întâlnire a “zburat” pe neprins de veste, şi elevii aveau de îndeplinit alte sarcini. Noi, împreună, cu scriitorul, ne-am bucurat pentru interesul elevilor faţă de carte, de scriitor. Cu siguranţă, elevii vor veni la bibliotecă să caute această minunată carte, s-o citească, cei care încă nu au pipăit-o şi s-o recomande colegilor, prietenilor.

 Le dorim, tuturor elevilor de la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu”, lecturi plăcute în vacanţa mare care se apropie cu paşi grăbiţi!