Două inimi gemene – Doina şi Ion Aldea – Teodorovici. Două inimi care au bătut în acelaşi ritm şi au cîntat dragostea şi idealul naţional. Ei au sfinţit tot ce este frumos şi sfânt – casa părintească, demnitatea neamului, limba română, Doina şi Ion Aldea – Teodorovici şi-au dedicat viaţa lor unui ideal înălţător-păstrarea identităţii româneşti. Erau doi oameni sinceri, sufletişti şi glumeţi, şi culţi, înainte de toate. În octombrie 2012 se împlinesc 20 de ani de la trecerea în nefiinţă a marilor artişti Doina şi Ion Aldea -Teodorovici. Consemnarea acestui an ca anul dedicat interpreţilor Doina şi Ion este un omagiu civic din partea comunitaţii pe care au servit-o. Se întorc acasă din străinătăţi primele păsări, iar păsările cântecului nostru – Doina şi Ion – nu mai vin de unde-au plecat.
E dureroasă lipsa lor, ochiul plîns al unui mare gol ne priveşte din orice manifestare culturală de la noi. Însă să nu uităm faptul că ceea ce ne-au lăsat ei este o mare comoară pe care trebuie să o protejăm şi să o transmitem urmaşilor, nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Anume aceasta dorim să facem în acest context, informându-vă că biblioteca noastra deţine şi informaţii utile despre viaţa şi activitatea marilor artişti ai neamului. Dacă deschideţi volumele: “Ion şi Doina, Doina şi Ion" album, Ch., 1994” sau Buzilă, Serafim. "Interpreţi din Moldova", Ch., 1996”, “Cîntece pentru suflet", Ch. 2006”, Caciuc, Anatol. "Dimensiunea clipei", Ch., 2006” ve-ţi găsi, cu siguranţă, informaţie interesantă şi utilă despre cei care au fost Doina şi Ion Aldea – Teodorovici, mari perle româneşti.
Doina şi Ion, devenite legendare, s-au topit în suferinţele acestui pământ, iar noi, la rîndul nostru, ne vedem şi mai clar propria fiinţă rănită în oglinda neasămuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului său. Asta au înţeles-o Doina şi Ion. Ei nu au inventat nimic, ei, pur şi simplu,"au ars în cîntecul lor” – spune poetul Grigore Vieru, care le-a urmat drumul…, cu regret… Astăzi Ei nu mai sunt, dar a rămas cîntecul lor care face o sală întreagă să se ridice în picioare – sală cu mii de oameni. E greu de exprimat în cuvinte suferinţa şi pierderea noastră. Au fost fericiţi? Da, au fost fericiţi pentru că au ştuit să-i facă fericiţi şi pe alţii... Ei au plecat, dar le-a rămas Cîntecul.[…]” – spune indurerata, Eugenia Marin, mama Doinei Aldea – Teodorovici.
