Se afișează postările cu eticheta poveşti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poveşti. Afișați toate postările

17.02.2015

DESAGA CU POVEŞTI

Pe raftul Bibliotecii „Alba Iulia” se ascund o mulţime dintre cele mai frumoase şi interesante poveşti. Poveşti, pe care mai mulţi copii le citesc şi le recitesc cu mare plăcere. Dar avem o mulţime dintre cei mai mici, care nu pot veni singuri la bibliotecă, copii care frecventează grădiniţele din preajma bibliotecii noastre. Iată, la aceştea, mergem, în fiecare săptămână în vizită. Recent, am recitit „Povestea ursului cafeniu” împreună cu un grup de copii din grupa nr. 6 de la gradiniţa nr.183. Ca de obicei, copiii  ne-au întâmpinat cu zâmbete şi cu „ura, a venit biblioteca la noi!”. Copii au rămas surprinşi de curajului ursului care nu s-a „dat batut” nici atunci, când s-a ciocnit cu situaţii dificile. Marius, un băiat mai ager din această grupă, ne-a povestit că, ursul este un animal deosebit de puternic şi poate cântari aproape 600 kg şi, are o înălţime de 6 ori mai mare decât Marius. Prezent în folclor din cele mai vechi timpuri şi, amintit de Mircea Eliade ca „prieten” al unora dintre călugării luptători daci, ursul a devenit o figură legendară, privită cu teamă și admirație chiar și de către orășeni. Pe copii i-a amuzat şi faptul că, toate ghicitorile pregatite şi citite de bibliotecar au avut unul şi acelaşi raspuns: ursul. La Bibliotecă micuţii vor găsi mai multe cărţi despre urs şi despre alte animale.  Îi aşteptăm cu drag.


Ecaterina NEMERENCO


02.12.2014

CELE MAI FRUMOASE ŞI INTERESANTE “POVEŞTI” LE GĂSIM LA BIBLIOTECA „ALBA IULIA”

De această părere au fost copii din grupa nr. 6 de la grădiniţa 183 din cartier, pe care i-am vizitat în primele zile ale lunii decembrie. Aici, ca de obicei, copiii nr întâmpină cu zâmbete, cu braţele deschise adresându-ne cele mai alese cuvinte. Pentru această întâlnire am selectat „Povestea Ursului cafeniu” şi am început discuţia despre cum arată un urs, ce fel de animal este (sălbatic), unde locuieşte ursul, cu ce se hrăneşte, cum hibernează. Copii au participat foarte activ la discuţii, iar un baieţel pe nume Marius, ne-a completat, spunându-ne că ursul este un animal deosebit de puternic care poate cântări aproape 600 kg şi are o înălţime de 6 ori mai mare ca el. După întroducerea în temă am purces la lectura poveştii. Copii s-au dovedit a fi surprinşi de curajul ursului, care, atunci când a nimerit în situaţii dificile, nu s-a lăsat batut. Astfel, am cunoscut, împreună cu copiii, noi informaţii despre urs şi delectările lui. La finalul întâlnirii am dat citire unui şir de ghicitori, în care eroul principal a fost acelaş animal - ursul. Iar la despărţire copii ne-au promis să vină la bibliotecă, împreună cu părinţii, pentru a căuta şi ale informaţie interesante despre animale sălbatice, dar şi domestice.

Ecaterina NEMERENCO, bibliotecar

10.10.2014

ORĂ DE LECTURĂ CU PERSONALITĂŢI CHIŞINĂUIENE

În cadrul decadei „Chişinău, oraşul meu” Biblioteca „Alba Iulia” a  petrecut o oră de lectură la grădiniţa nr. 183 din vecinătate, prezentând şi lecturând cărţile scriitorului şi poetului Leo Butnaru, dedicate copiilor, care, dealtfel, anul acesta împlineşte şi frumoasa vârstă de 65 ani. Întâlnirea noastră a demarat cu lecturarea povestirii pentru copii „Vrăbiuţa uitucă”, de unde copiii au aflat ce tocmai uitase vrăbiuţa: uitase câte picioare are ariciul şi din acest motiv i-a dăruit  de ziua lui numai o pereche de ciupici, pe când ar fi fost necesare două. În continuare a răsunat un şir de poezioare cum ar fi „Iată cum a concertat circul ambulant”, „Spre atenţia plângăcioşilor”, „Gama Do-major”, „Papagalul Ara”, „Morsa la frizerie” ş.a., după care au  răspuns cu mare ingeniozitate la ghicitorile din cărţulia bilingvă „O umbrelă cu dantelă”. 
Copiii au rămas foarte mulţumiţi de lucrările citite, bucuroşi că l-au cunoscut pe scriitorul Leo Butnaru şi au plecat cu promisiunea de a reveni la biblioteca noastră împreună cu părinţii lor.

 Natalia DUMITRAŞCU, bibliotecar 

11.04.2014

Prima întâlnire la bibliotecă în cadrul proiectului „Vreau sa-mi citeşti”

      Duminică, 6 aprilie, în sala de lectură a bibliotecii a avut loc prima întâlnire cu potenţialii cititori din cadrul proiectului „Vreau sa-mi citeşti”. Întâlnirea s-a desfăşurat sub forma unui atelier de lectură intergeneraţional la care au participat copii împreună cu părinţi şi bunici. Scopul atelierului de lectură a urmărit stimularea interesului copiilor faţă de lectură, atragerea, în acelaşi timp la această activitate părinţii şi chiar buneii copiilor, care, eventual, ar putea continua lectura cărţilor acasă, în familie, evocând frumoase amintiri din viaţa lor de copii.La şedinţa atelierului de duminică s-a menţionat importanţa cărţii şi a lecturii în viaţa fiecărui om. Adulţilor li s-au explicat condiţiile şi regulile activităţii, utilizând termeni precum „copacul lecturii”, „ banca de cuvinte”, „coşul cu poveşti” ş.a. Atelierul a început cu intercunoaşterea, apoi a urmat crearea ecusoanelor, alipind la modelul pregătit din timp alături de nume şi un cuvânt care caracterizează persoana respectivă. Ex.: Marina – isteaţă, Ştefan – curios....  „Banca de cuvinte” va include cuvintele necunoscute întâlnite pe parcursul lecturii, care  vor fi explicate mai întâi de părinţi şi bunei, fiind aprofundat textul de către bibliotecar, dacă este necesar. La sfărşitul atelierului se va putea vedea evoluţia fiecărui copil, lucrurile noi învăţate.
În cadrul atelierului a fost citit şi discutat textul cărţii „Prima vânătoare”, autor Vitalie Bianchi. După lectura cărţii, bibliotecarul a explicat cuvintele neînţelese, precum: a zări, bâtlanul, maroniu, scorbură, a încremeni ş. a., apelând şi la ajutorul copiilor, dar şi a părinţilor, a bunicilor. Când se întâlneau repetarea unor bucăţi de texte, bibliotecarul se adresa copiiilor din sală, citindu-le aceste bucăţi pe parcurs. La finalul lecturii povestirii s-a încins un dialog activ între bibliotecar şi public, care, de fapt, era constituit din întrebări şi răspunsuri asupra textului dat. Participanţii, de la mic la mare, şi-au amintit diferite momente din viaţa lor asemănătoare cu ale eroilor povestirii. Adulţi s-au adresat copiilor cu sfaturi, extrase din învăţăturile expuse în povestire, rugându-i să ia aminte la cele ascultate aici.
Toţi participanţii copii au fost foarte activi şi în procesul de desen a momentelor ce i-au impresionat, punând în evedenţă stăruinţa şi interesul.
În final, bibliotecarul a vorbit despre „coşul cu poveşti”, unde se vor depozita toate titlurile de carte pe care copiii vor reuşi să le citească pe parcursul demarării proiectului. Câştigătorul va fi copilul, care va citi cele mai multe cărţi, fapt pentru care va avea un premiu. Părinţii şi bunicii vor urmări, între timp, cum decurge procesul lecturii. Adulţii au solicitat alegerea liberă, după plăcere, a cărţilor ce urmează a fi citite în cadrul atelierului, dar şi sprijinul bibliotecarului în selectarea lecturilor.
 Participanţii la întâlnirea-atelier au rămas satisfăcuţi de noul model de lectură intergeneraţional, subliniind importanţa şi impactul lui asupra celor mici, precum şi importanţa exemplului pozitiv ce vine din partea părinţilor şi bunicilor. Următoarea întâlnire va avea loc în 13 aprilie curent. Aşteptăm şi acceptăm toţi doritorii.

11.02.2014

CĂRŢI NOI PENTRU COPII CUMINŢI

Recent, în colecţia bibliotecii, au intrat mai multe titluri de carte pentru copii şi adolescenţi, deosebit de interesante. Vă prezentăm câteva dintre aceste titluri, în speranţa că ve-ţi veni la bibliotecă şi ve-ţi găsi şi altele pe care nu le-am nominalizat aici.
 „160 ghicitori în imagini”: sel., notă explicativă de Claudia Garbu. – Chişinău, 2012, 48 pagini. Ghicitoarea este un excelent exerciţiu pentru dezvoltarea logicii şi a creativităţii, trezând copiilor curiozitatea de a descoperi universul, formându-le totodată spiritul de învingător. Aceste 160 ghicitori în imagini sunt o atracţie deosebită pentru ce care se joacă de-a ghicitul.
 Plăcintă, Alexandru. „Poveşti”. – Chişinău, 2013, 71 pagini. Cartea cuprinde zece poveşti frumoase scrise intr-un limbaj accesibil, bogat în epitete, metafore, care pot fi pe placul copiilor de vârstă şcolară medie.
Plăcintă, Alexandru. „Povestea focului”. – Chişinău, 2012, 20 pagini. O altă poveste de aceslaşi autor. Este o poveste despre foc, apă, vânt, nori, ploi şi legătura dintre aceste fenomene, precum şi despre menirea omului pe pământ.
Baum L. Frank. „Poveşti americane”. – Chişinău, 2012, 112 pagini. Autorul acestor poveşti este un scriitor american pentru copii, care a scris şi cartea „Vrăjitorul din Oz”. Prozele adunate în acest volum sunt cele mai ciudate poveşti pe care le-ai citit vreodată, deoarece fiecare dintre ele cumulează farmecul basmului cu magia fermecătoare a prozei fantastice. Scurte, haioase, captivante ca lectură, poveştile lui L.F. Baum nu lasă pe nimeni indiferent.
„Poveşti irlandeze”. Trad.: de Irina Chirica, – Chişinău, 2012, 95 pagini. Cartea cuprinde cele mai reprezentative basme irlandeze cu zâne şi spiriduşi. Cine sunt zânele şi spiriduşii, unde locuiesc ei, cum îşi duc viaţa, ce relaţie este între oameni şi aceste făpturi miraculoase?
„Poveştile irlandeze” îţi oferă răspunsuri la multe întrebări despre „omuleţii buni” şi „omuleţii răi”.
„Cele mai frumoase poveşti româneşti”. – Chişinău, 2013, 255 pagini. Volumul include basme fundamentale din creaţia clasicilor Petre Ispirescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale şi Barbu Delavrancea, oferind cititorului acces la cele mai populare, mai solicitate şi mai expresive naraţiuni fantastice din literatura română.

Afanasiu, Sergiu. „Unde cresc cuvintele?” – Chişinău, 2012, 24 pagini. O cărţulie cu nouă poezii frumoase, scrise într-un limbaj viu, accesibil copiilor de vârstă preşcolară şi celor din clasele începătoare, îmbrăcată într-o frumoasă grafică multicoloră.
“Desenez şi … învăţ”. – Chişinău, 2013, este titlul următoarei cărţi, destinată copiilor de le grădiniţe, familiarizându-i cu diverse obiecte pe care trebuie să le deseneze. Această carte ajută copilul să-şi antreneze mâna pentru scris şi să înveţe să deosebească cele mai răspândite figuri geometrice, însuşind, concomitent, şi tehnici elementare de desen. Glib, Natalia. 
“Hai să ne jucăm”: carte pentru cei mai mici, de la 1 la 3 ani. – Chişinău, 2012, 110 pagini. Cartea apare ca un prim manual destinat părinţilor celor mai mici copii, care vor găsi aici diverse exerciţii-jocuri, selectate pe teme variate, pentru a le uşura metodica de învăţare şi deosebire a formelor şi culorilor, contribuind la dezvoltarea vorbirii, antrenând, în acelaşi timp, degeţelele, memoria, atenţia, imaginaţia. O altă carte pentru cei mai mici se numeşte
“Magic ABC”. – Chişinău, 2012, 55 pagini. Este un fel de abecedar, foarte asemănător “Albinuţa” lui Grigore Vieru, doar că e în limba engleză. Cartea este destinată preşcolarilor şi elevilor claselor începătoare, care cunosc sau învaţă limba engleză. Cartea este viu colorată şi-i îmbrăcată într-o grafică deosebită.
Lagerlof, Selma. “Minunata călătorie a lui Nils cu gâştele sălbatice”. – Chişinău, 2012, 45 pagini. Autoarea, o învăţătoare din Suedia, ne pune în faţă, de astă dată, o carte scrisă la începutul secolului trecut, preconizată ca material didactic la geografie. Dar subiectul lucrării s-a dovedit a fi atât de captivant, încât în scurt timp proza a devenit bestseller. Astăzi, frumoasa poveste a Selmei Lagerlof întră în tezaurul mondial al literaturii pentru copii. Să facem cunoştinţă şi cu această poveste.