29.12.2014

CETE DE COLINDĂTORI VIN SĂ NE UREZE SĂRBĂTORI LUMINATE

În ajunul Crăciunului cete de colindători au trecut pragul bibliotecii noastre pentru a ne ura de voie bună, a ne dori sărbători frumoase, cu multă zăpadă, care iată a şi sosit, cu lumină, dragoste şi zile senine. Printre aceştia şi un grup de tineri, membri ASCOR, filiala Chişinău şi membri ai Fundaţiei „Vasiliada”, cu toţii parteneri fideli ai bibliotecii, iniţiatori de proiecte comunitare.


23.12.2014

O NOUĂ ÎNTÂLNIRE CU TITUS ŞTIRBU

La sfârşit de 2014, în ajunul Crăciunului, astăzi, 23 decembrie elevii din clasa a I-a „b” au  avut fericita ocazie să se întâlnească cu scriitorul Titus Ştirbu şi cu noile sale cărţi „Puiul mamei puişor”; „Vreau să fiu pasăre”. Titus Ştirbu a citit copiilor versuri satirice din cărţile sale, a discutat despre lecţii, despre carte, despre bibliotecă, despre lectură, despre apropiata vacanţă, despre obiceiuri şi tradiţii de iarnă. 
Copiii au procurat cărţi, au primit autografe şi au promis scriitorului că vor veni la bibliotecă şi vor citi şi alte cărţi semnate de Titus Ştirbu.

20.12.2014

CRĂCIUN FERICIT! LA MULȚI ANI!


Au mai rămas zile nenumărate până la Crăciun. Stil nou / stil vechi, tot e aproape Crăciunul. În așteptarea acestei miraculoase Sărbători și a Anului Nou toate localitățile din țară, casele oamenilor s-au îmbrăcat în frumoase haine de sărbătoare. 
Noi vă dorim tuturor sărbătoare în suflet și multă lumină în 2015!

Echipa Bibliotecii

"ZIUA RECRUTULUI" ÎN SECTORUL BUIUCANI

Dacă în prima jumătate a zilei de joi am participat la o lecţie deschisă la Liceul Teoretic “Petru Rareş”, în după amiaza zilei la orele 14:00, am fost invitaţi să participăm la  o activitate organizată de Pretura sectorului Buiucani în parteneriat cu Centrul Militar municipal – “Ziua Recrutului”. Activitatea a avut loc în incinta şcolii profesionale nr. 1 din Chişinău, str. Nicolae Costin, 55. La acest eveniment au fost prezenţi în calitate de oaspeţi de onoare domnul vicepretor Vasile Mistreanu al Preturii sectorului Buiucani, din partea Centrului Militar - domnul maior Octavian Druță, adjunctul comandantului CMMC, iar din partea bibliotecii au participat bibliotecarii Aurelia Tincu și Corneliu Plop, care le-au înmânat din partea bibliotecii noastre un set de cărţi şi reviste pentu biblioteca şcolii şi câte o carte pentru fiecare tânăt-recrut. Sperăm ca gestul nostru modest să-i provoace pe viitorii soldați să deschidă cărţile şi, filă cu filă, să parcurgă textele în timpul liber, texte care ar putea să le fie de folos în cazul în care vor dori să-şi dezvolte, poate, modul de gândire, comportamentul. Cu toții am fost invitați în scenă pentru a le adresa tinerilor mesaje de “drum bun” şi “armată uşoară”. Au ţinut cuvântare vicepretorul, Vasile Mistreanu, maiorul, Octavian Druță și bibliotecarul, Corneliu Plop.
Instituţia care a găzduit această manifestare este o școală profesională de fete, iar principala lor vocaţie este croitoria, graţie cărui fapt fetele au prezentat şi câteva modele de haine executate de elevele școlii. Băieţii au fost “petrecuţi” în armată şi de către un grup de artişti autohtoni, care au prezentat un spectacol muzical. Printre aceştia menţionăm pe Adriana Ochișanu, Ricky Ardezianu, Arsenie Botnaru şi alţii. Sala devenise, într-un moment, neîncăpătoare…
Corneliu PLOP, bibliotecar

CU DRAG, RĂSPUNDEM PARTENERILOR NOŞTRI…

Joi, 18 decembrie, am onorat două solicitări ale partenerilor noştri. La primele ore ale dimineţii la Liceul Teoretic “Petru Rareş” a avut loc o lecţie deschisă în clasa învăţătoarei clasei a II-a “B”,  Aurelia Călăraş, care ne-a solicitat prezenţa şi implicarea în cadrul lecţiei, prilejuită de atestarea  pedagogică, dorind să facă cunoscut şi altor colegi din liceu dar şi reprezentanţilor Direcţiei Generale de Învăţământ relaţia de colaborare cu bibliotecă. Bibliotecarul a atras atenţia copiilor şi celor prezenţi în sală asupra Bibliotecii "Alba Iulia": localizare, mod de înregistrare, colecţii pentru copii – cărţi cu poveşti, poezii, proverbe, zicători, ghicitori dar şi enciclopedii, dicţionare, reviste, precum: “Alunelul”, “a”- Mic”, “Puişorul Curios”, Barbi”, ”Tom şi Jerry”. Am explicat copiilor diferenţa dintre o bibliotecă publică  şi o bibliotecă şcolară. Le-am prezentat elevilor şi câteva titluri de cărţi noi: “Păcală şi Tândală“, “Ce înseamnă a fi om bun?” de Titus Ştirbu, „Coca Cola pentru...’’ de Ianoş Ţurcanu. În acest fel am încercat să intrigăm copiii să vină la bibliotecă şi să citească, făcându-le şi invitaţia de rigoare, la despărţire. 
Aurelia TINCU

09.12.2014

ARTIFICII TRICOLORE LA ALBA IULIA DE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

La manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale din acest an, după cum susţin  autorităţile publice locale, au participat peste 25.000 de persoane. Printre acestea şi un grup de basarabeni, veniţi pentru a participa la lucrările Congresului Spiritualității Românești. Biblioteca “Alba Iulia” din Chişinău a fost reprezentată de către managerul Elena Caldare, care a avut parte de bucuria reîntâlnirii cu colegii de breaslă de la BJ “Lucian Blaga”, cu prieteni şi susţinători mai vechi şi mai noi ai bibliotecii: consilierul CJ Alba, Ioan Bâscă, poetul Ion Mărgineanu, economistul, istoricul Ioan Străjan, sculptorul Romi Adam, jurnalistul Ioan Hănţulescu, scriitorul Cornel Nistea etc. Aceste întâlniri au fost şi productive: în bibliotecă au intrat 5 titluri noi de carte cu dedicaţii, un medalion cu chipul poetului Adrian Păunescu - premiu din partea sculptorului Romi Adam, reviste, ziare, pliante…Dar să revenim la manifestările de la Alba Iulia. În prima parte a zilei au avut loc: depunere de coroane de flori la statuile personalităţilor care sunt legate de Marea Unire, primirea simbolică a soliilor la Sala Unirii, un Te Deum oficiat pe un podium în curtea Catedralei Reîntregirii, paradă militară la care au participat  860 de militari şi peste 40 de echipamente de tehnică de luptă. Avioanele MIG 21 Lancer care urmau să survoleze zona nu au mai zburat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. La o parte dintre aceste manifestări a participat şi preşedintele nou ales a romanilor, Klaus Iohannis. În a doua jumătate a zilei au avut  loc concerte de muzică populară şi uşoară organizate în aer liber în Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina în pofida ploii care a durat în toată după-ameaza. Organizatorii, ca de obicei, au distribuit gratuit peste 6.000 de porţii de friptură şi cârnaţi, dar şi câte un pahar cu vin.Şirul manifestărilor s-a încheiat luni seară cu un spectacol pirotehnic - artificii în culorile drapelului României: roşu, galben şi albastru. A doua zi au continuat lucrările Congresului Spiritualității Românești, ajuns la  cea de-a XVI-e ediție. 
Tema dezbaterilor - "Românii de pretutindeni și strategia apropierii de țară". La Congres au participăt aproximativ 200 de invitaţi, oameni de cultură, reprezentanți ai românilor din mai multe ţări, academicieni, preoţi, istorici, scriitori, traducători, cercetători, bibliotecari, cadre didactice etc., reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din diasporă. La deschiderea lucrărilor în plen, Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a prezentat bincuvântarea Preafericitului Daniel, Patriarhul României, adresată participanților la acest Congres, pentru comuniune statornică și roditoare. Lucrările s-au desfăşurat în trei secţiuni în cadrul cărora s-au dezbătut următoarele teme: “Descoperiri arheologice recente pe teritoriul Daciei și ecoul lor în lume”, “Evocarea lui Nicolae Bălcescu (160 de ani de la moarte) și Avram Iancu (140 de ani de la moarte) – promotori ai unității de neam”, “Împlinirea a 200 de ani de rezistență a Basarabiei (1812-2012), în contextul relațiilor România - Republica Moldova. În cadrul Congresului Spiritualităţii Româneşti, la Alba Iulia, pe Aleea Scriitorilor, a avut loc dezvelirea bustului poetului Ioan Alexandru (1941-2000), evocat de participanţi, precum poetul Ion Mărgineanu, scriitorul Vasile Tărâţeanu, sculptorul, realizatorul bustului, Romi Adam, cel care a mai realizat şi alte busturi amplasate pe Aleea Scriitorilor: Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Aron Cotruş. Printre cei prezenţi - şi viceprimarul oraşului Alba Iulia – Dorin Şerdean, Vasile Tărâţeanu (Ucraina), Ion Brad, Ioan Străjan, Victor Crăciun, Marian Munteanu, delegaţia de la Chişinău. În finalul lucrărilor a fost adoptată Rezoluția Congresului al XVIII-lea de la Alba Iulia din 3 decembrie 2014.
Elena CALDARE, manager

BRĂŢARA PRIETENIEI

Prietenia este una dintre cele mai valoroase calităţi ale omului. Duminica, 30 noiembrie curent, membrii Clubului „Mâini dibace” şi anume, preadolescenţii din grupa „Amicii Ingenioşi” au avut o discuţie serioasă la tema: ”Prietenia. Ce înseamnă asta? Cum putem deveni un prieten bun?”. În rezultatul discuţiei participanţii au ajuns la concluzia că, prietenia înseamnă ceva foarte valoros şi, respectiv, include diverse calităţi omeneşti, precum: sinceritatea, onestitatea, bunatatea, amabilitatea şi altele. Melisa, de exemplu,  a afirmat că, pentru a deveni un prieten bun, trebuie să ştii şi să poţi asculta conlocuitorul, dar şi să-i vorbeşti acestuia  sincer, din inimă. Oamenii cu calităţi deosebite nu trebuie să depună un efort deosebit pentru acest caz, căci, abilitatea de a deveni un prieten bun vine de la sine. Fiecare calitate are o culoare specifică şi, dacă, de obicei, membrii clubului  sunt  numai idei şi dornici de acţiune, de această dată, în urma discuţiilor, au purces la lucrul manual – au creat aşa numitele „Brăţări ale Prieteniei”. Tehnica de lucru este simplă când faci totul din inimă şi cu mult interes. Deoarece suntem în perioada Sfintelor Sărbători de Iarnă, preadolescenţii au decis, pentru data viitoare, să confecţioneze fulgi din hârtie şi accesorii pentru pomul de Crăciun. Tot în cadrul următorului atelier vom încerca să învăţăm o colindă românească. Vă aşteptăm pe toţi cu drag duminică, 14 decembrie, în jurul orelor 12.00, la Biblioteca „Alba Iulia”.

Ecaterina NEMERENCO, bibliotecar

02.12.2014

CELE MAI FRUMOASE ŞI INTERESANTE “POVEŞTI” LE GĂSIM LA BIBLIOTECA „ALBA IULIA”

De această părere au fost copii din grupa nr. 6 de la grădiniţa 183 din cartier, pe care i-am vizitat în primele zile ale lunii decembrie. Aici, ca de obicei, copiii nr întâmpină cu zâmbete, cu braţele deschise adresându-ne cele mai alese cuvinte. Pentru această întâlnire am selectat „Povestea Ursului cafeniu” şi am început discuţia despre cum arată un urs, ce fel de animal este (sălbatic), unde locuieşte ursul, cu ce se hrăneşte, cum hibernează. Copii au participat foarte activ la discuţii, iar un baieţel pe nume Marius, ne-a completat, spunându-ne că ursul este un animal deosebit de puternic care poate cântări aproape 600 kg şi are o înălţime de 6 ori mai mare ca el. După întroducerea în temă am purces la lectura poveştii. Copii s-au dovedit a fi surprinşi de curajul ursului, care, atunci când a nimerit în situaţii dificile, nu s-a lăsat batut. Astfel, am cunoscut, împreună cu copiii, noi informaţii despre urs şi delectările lui. La finalul întâlnirii am dat citire unui şir de ghicitori, în care eroul principal a fost acelaş animal - ursul. Iar la despărţire copii ne-au promis să vină la bibliotecă, împreună cu părinţii, pentru a căuta şi ale informaţie interesante despre animale sălbatice, dar şi domestice.

Ecaterina NEMERENCO, bibliotecar

28.11.2014

CHIŞINĂUL CITEŞTE… O CARTE


Programul de lectură “Chişinăul citeşte o carte” s-a încheiat în luna noiembrie curent cu trei conferinţe de totalizare. Adică, fiecărui titlu de carte şi autorului respectiv i-a fost dedicată o conferinţă – întâlnire cu mesaje, opinii, înscenări, recitaluri, sugestii şi… multe mulţumiri scriitorilor Iulian Filip pentru cartea “Urmele mele frumoase”, Vladimir Beşleagă pentru cartea “Zbor frânt” şi Mihai Ştefan Poiată pentru cartea  „Voiaj de nuntă în trei”. Cu Iulian Filip cititorii s-au întâlnit la Teatru Municipal “Guguţă”, cu Vladimir Beşleagă la Biblioteca Municipală “B.P. Hasdeu”, cu Mihai Ştefan Poiată – la Biblioteca de arte “Tudor Arghezi”. Fiecare dintre aceste conferinţe au fost organizate de către iniţiatorii programului, Biblioteca Municipală “B.P. Hasdeu”, sub diverse forme interesante, şi prin faptul  deosebirii uneia de cealaltă. La aceste conferinţe au fost prezenţi şi reprezentanţi ai bibliotecii noastre.
La conferinţa lui Iulian Filip a participat active un grup de liceeni de la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu” cu diriginta lor, la conferinţa cu Vladimir Beşleagă – trei liceeni de la Liceul Internat Municipal cu profil Sportiv, iar la conferinţa cu Mihai Ştefan Poiată – doi cititori individuali şi o profesoară de limba şi literatura română de la Liceul Internat Municipal cu profil Sportiv. Toţi participanţii la conferinţe s-au învrednicit de diplome de participare la program din partea Bibliotecii Municipale “B.P. Hasdeu”, promiţând să citească şi cărţile scriitorilor care vor fi propuşi pentru anul viitor, pentru că, astfel cunosc lucrări şi nume noi de autori autohtoni.



96 DE ANI DE LA MAREA UNIRE DIN 1 DECEMBRIE 1918 DE LA ALBA IULIA

Prima provincie românească care s-a unit cu România a fost Basarabia. În faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, Basarabia îşi proclamă independenţa (24 ianuarie), iar la 27 martie 1918, Sfatul Ţării, a adoptat hotărârea Basarabiei de a se uni cu Ţara.
Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 este considerată Ziua Unirii tuturor românilor. Biblioteca “Alba Iulia”, grăuntele albaiulienilor la Chişinău, în fiecare an adună chişinăuieni de toate vârstele în sala de la etaj pentru a consemna, într-un fel sau altul, această zi – Ziua Naţională a tuturor românilor, consemnată de toţi basarabenii de bună credinţă. 
Şi în acest an, la 27 noiembrie curent grupuri de elevi, liceeni, studenți și alte persoane au venit la bibliotecă pentru a consemna, împreună, evenimentul. Mesaje de felicitare au adresat publicului prezent în sală Maria Gabor, Ambasada României la Chişinău, Diana Sireteanu, membră ASCOR, filiala Chişinău, Maria Brânză, membră a Fundaţiei” Vasiliada”, filiala Chişinău, Tamara Suniţa, cititoare, Ştefan Diaconu, profesor de arte plastice la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu” şi alţii. Mesajele au fost urmate şi de scurte comunicări, teze în care au subliniat importanţa Zilei de 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.
Cei care au dorit să se documenteze mai detaliat la temă au luat cunoştinţă cu cărţile de la expoziţia „Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 în documente”. Domnul Ştefan Diaconu, profesor de muzică la Liceul „L. Deleanu”, împreună cu un grup de elevi-discipol au prezentat un recital de cântece patriotice româneşti. O parte dintre participanţii la conferinţă, care i-au văzut pentru prima dată au rămas plăcut surprinşi, rugându-I să continuie recitalul cu colinde!
fost, pentru mulţi dintre noi, o surpiză plăcută, o seară deosebită. Sperăm ca aceste întâlniri să continuie!




Felicitări tuturor românilor care simt româneşte!

26.11.2014

26 NOIEMBRIE – ZIUA MONDIALĂ A INFORMAŢIEI

În această zi Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” şi filialele ei organizează, tradiţional, „Ziua Bibliografiei”. O zi în care diverse grupuri de vizitatori, de la cei mai mici pînă la cei mai mari sunt invitaţi la bibliotecă pentru a se informa. De fapt, oricine păşeşte pragul unei biblioteci în oricare zi se informează. 
Dar, în această zi vizitatorii bibliotecii noastre, de exemplu au aflat mai multe detalii despre calea devenirii unei cărţi, despre cărţi în care pot găsi toată opera unui scriitor, care se numesc bibliografiii, dar şi modalităţi de a utiliza o bibliografie la selectarea literaturii pentru temele de acasă.
Tot în această zi bibliotecarii au pus accentul pe activitatea Bibliotecii Municipale privind elaborarea şi editarea unor publicaţii în calitate de surse de informare a publicului: manuale de specialitate, ghiduri, cataloage, bibliografii ale unor personalităţi notorii, pliante, semne de carte etc. Elevii clasei a III-a au aflat cum pot alege independent o carte într-o bibliotecă cu acces liber la raft, au exersat singuri şi s-au descurcat de minune.
Liceenii, studenţii, dar şi alte categorii de vizitatori, în grup sau separat, au aflat şi despre cum site-ul Bibliotecii Municipale “B.P. Hasdeu“ poate fi utilizat ca instrument de informare, ce personalităţi chişinăuiene sunt oglindite în bibliografiile Bibliotecii Municipale etc. Unii dintre ei au fost implicaţi în diverse jocuri în scopul facilitării asimilării informaţiei despre ce, cum, unde căutăm şi găsim informaţia sau cartea în bibliotecă. 

Astăzi am utilizat două dintre aceste jocuri: „Cuvinte înaripate” şi „Milionarul”, jocuri care au plăcut atât celor mici, cât şi celor mai mari mobilizându-i să-şi pună mintea la „bătaie”. Cele două expoziţii „Personalităţi chişinăuiene în bibliografiile editate de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”” şi ”Publicaţii elaborate şi editate de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” şi filialele ei”, organizate şi prezentate vizitatorilor ne-au ajutat să
argumentăm informaţia prezentată, iar o parte dintre cei prezenţi în această zi în bibliotecă s-au dovedit a fi uşor surprinşi de unele publicaţii editate de Biblioteca Municipală, care le-ar putea fi de mare folos în elaborarea unor liste bibliografice la teze de an, la referate, comunicări, dar şi de mulţimea cărţilor cu dedicaţii deţinute de biblioteci. În această zi de miercuri am avut ca invitaţi şi paticipanţi la activităţile preconizate copii din grupa
pregătitoare de la grădiniţa nr.183 din cartier, elevi din clasa a III-a şi a VI-a de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu”, câţiva liceeni din clasa a XI-a de la Liceul Internat Municipal cu profil Sportiv, un grup de studenţi de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. 

Pe parcursul zilei am distribuit şi diverse materiale promoţionale elaborate de BM „B.P. Hasdeu”, precum Ghidul utilizatorului, Codul serviciilor, 90+ motive pentru a utiliza Biblioteca Municipală “B.P. Hasdeu”, CID Chişinău şi semne de carte -  Întreabă bibliotecarul, Conectează-te la BM, Blogul „Chişinău, oraşul meu”, Chişinău în documente etc.

QUILLINGUL – ARTA DE A RULA HÂRTIA

În fiecare Duminică uşile BiblioteciI „Alba Iulia” sunt deschide larg pentru toţi vizitatorii - cititorii. Şi tot în această zi găzduieşte copiii de toate vârstele şi adolescenţii care doresc să înveţe a crea, a modela diferite obiecte... De fiecare dată îi aşteaptă ceva nou şi drag inimii lor deoarece ei aleg ce să meşteşugărească şi cu ce să-şi preocupe ochii şi cu mâniile. Ne aflăm în perioada cînd povestirile lui Spiridon Vangheli ne încălzesc de frigul de afară şi, ca de obicei, autorul ştie cum să ne surprindă. 
Copii îşi încep activitatea în ateliere prin a citi câteva poveşti, de exemplu, duminica recentă au citiut: „Cireşele”, „Omul cu două cuşme”, ”Colindători” din cartea lui Spiridon Vangheli „Ştrengaria” şi au rămas plăcut surprinşi de imaginaţia şi „vârsta copilăriei” la care a rămas, în suflet, scriitorul. Mihaela a afirmat că i-ar plăcea foarte mult să trăiasca o zi de-a lui Titirică sau Ciuboţel – Copii lui Vangheli. 
Se spune că ochii primesc plăcere de la lectura unei cărţi bune, dar şi o deosebită plăcere de la munca mânilor. Deci, în continuare, trecem procesul de creaţie. De această data, împreună, am încercat Quilling-ul, care reprezintă arta de a rula hârtia şi este folosit de oameni din întreaga lume ca hobby. Tehnică este una mai veche şi vine din Egiptul Antic. Aceasta constă în rularea unor mici fâșii de hârtie pe un bețișor sau pe un instrument special, creând astfel diferite forme. Această nouă tehnică de utilizare a hârtiei am învăţat-o în cadrul atelierului de creaţie din ziua de duminică, 23 noiembrie. 
Rezultatele finale au bucurat ochii şi sufletul tuturor celor care au participat în această zi la atelier, şi vor mai bucura ochii celor care vor păşit pragul bibliotecii în continuare, pentru că lucrările au fost  expuse într-o expoziţie în bibliotecă. 
Dragii noştri, mari şi mici, vă invităm duminica la bibliotecă, nu ve-ţi regreta.

Ecaterina NEMERENCO, bibliotecar



13.11.2014

„PRINŢESA FLUTURE” DE IULIA HASDEU, UN MODEL DE PRINŢESĂ PENTRU FETIŢE...

“A fost odată un rege şi o regină, care stăpâneau două ţări, cele mai mari şi mai frumoase de pe pamânt; acest rege şi această regină erau atât de buni şi atât de iubiţi de poporul lor, încât trăiau cu toţii în fericire şi belşug...” Aşa începe călătoria în miezul poveştii Iuliei Hasdeu „Prinţesa Fluture”. Orele de lectură cu prinţi şi prinţese, organizate curent cu copiii din grupele pregătitoare de la grădiniţele nr. 183 şi 186 au trezit interesul mai multor fetiţe şi băieţei de vârstă preşcolară de a se vedea în postura acestor eroi graţioşi şi curajoşi.
Pentru comoditatea copiilor am organizat aceste întâlniri cu „Prinţesa Fluture” în incinta grădiniţelor. Citind povestea şi „dezghiocând-o” pe fragmente explicând-o, bibliotecarul a observat că micuţii, alături de educatoarele lor, deveniseră numai ochi şi urechi... De ce? Curiozitatea pentru comportarea prinţeşei Fluture era foarte importantă, în special pentru fetiţe, care îşi doresc să devină, mai devreme sau mai târziu prinţese! Talentata şi tânăra scriitoare a
surprins copilaşii cu fantezia şi cu aventura pe care orişice copil îşi doreşte să o trăiască... Personajul principal este atât de încântător, încât fiecare ascultător visează să posede asemenea calităţi: hărnicie, curaj, respect, bunăvoinţă etcŞtim bine şi i-am sfătuit şi pe copii că pentru a dobândi asemenea calităţi şi aptitudini trebuie să muncim după puteri, să depunem efort şi să ne luptăm cu Măria sa, s-o lasăm la o parte.

Ecaterina NEMERENCO, bibliotecar

10.11.2014

ŞANSA FAMILIEI ASTĂZI



Miercuri, 12 noiembrie, la orele 18:00 vă aşteptăm la o nouă întâlnire cu un oaspete deosebit, care ne va oferi noi ştiri, informaţii, surse de lectură despre „încotro merge Familia astăzi”. Este vorba de părintele Amfilohie Brânză, duhovnicul Mănăstirii Diaconeşti, com. Agăş, jud. Bacău, România. Este ucenic şi urmaş duhovnicesc al Părintelui Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă - Neamţ. Părintele Amfilohie a învăţat de la bătrânul duhovnic răbdarea ascultării, dar şi darul sfatului de suflet şi este cunoscut în spaţiul românesc ca un promotor al credinţei Ortodoxe şi al familiei creştine. Pe toţi cei care-i interesează tema propusă vă aşteptăm cu drag!

06.11.2014

UN STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS, CUNOSCUT DIN CĂRŢILE BIBLIOTECII, DAR ŞI VĂZUT LA IARMARECO !

Duminică, 2 noiembrie, un grup de preadolescenți-cititori ai Bibliotecii "Alba Iulia" au participat la un eveniment ecologic IarmarEco organizat de EcoVisio în incinta Centrului Republican pentru Copii şi Tineret ARTICO. Misiunea IarmarEco este de a informa publicul asupra diverselor iniţiative, întreprinderi și oportunități ecologice și sociale. La eveniment au participat cu diverse expoziţii
de produse și servicii precum, fructe și legume organice, alimente sănătoase, produse cosmetice naturiste, surse alternative de energie regenerabilă, ONG-uri, întreprinderi specializate în dezvoltarea sustenabilă şi practici alternative în educație și sănătate holistică, inițiative și întreprinderi ecologice şi sociale, care activează în domeniul educației, implementării proiectelor sociale, organizării unor acțiuni de promovare a stilului de viață eco, sănătos și sustenabil. Prin diversitatea de work-shop-uri și
master-class-uri la care au participat activ şi grupul nostru de copii, organizatorii şi-au propus să educe publicul asupra acțiunilor pe care le poate întreprinde fiecare, zi de zi pentru a avea un stil de viață mai ecologic și mai sănătos. Acţiunea organizată de IarmarEco a urmărit, în primul rând atât informarea, cât şi implicarea chişinăuienilor în procese și inițiative sănătoase care ne pot face viața și comunitatea mai bună!
Ecaterina NEMERENCO, bibliotecar



BIOFIZICIANUL, DOCTORUL ÎN BIOETICĂ, VIRGILIU GHEORGHE, LA CHIŞINĂU

Conferinţele cu participarea unor personalităţi din Ţară continuă. Fundaţia Explorărilor Tradiţiilor Spiritual-Morale „Vasiliada”, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Republica Moldova, Biblioteca „Alba Iulia” din Chişinău şi Pretura sectorului Buiucani şi-au propus să continuie şirul de conferinţe tematico-duhovniceşti, anunţate la început de an. Iată-ne în 5 noiembrie curent în Sala de Festivităţi a Preturii sectorului Buiucani. La ora fixată, ora 18.00 sala devenise neîncăpătoare - lumea era în aşteptare: tineri, adulţi, mai puţin  copii. De această dată chişinăuienii care mai participaseră şi altădată la asemenea conferinţe au avut ocazia unei deosebite întâlniri cu Virgiliu Gheorghe, biofizician de profesie, doctor în bioetică.  
Întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă plăcută, de fapt a fost un eveniment la care au participat peste 250 de persoane: chişinăuieni dar şi alţi tineri din afara Chişinăului. Tema conferinţei “Efectele internetului şi a televiziunii asupra minţii umane”, o temă destul de actuală şi care te pune pe gânduri... Noi ne-am obişnuit cu televizorul care este deschis aproape tot timpul atunci când suntem acasă, iar copiii noştri şi mari şi cei mai mici sunt atenţi la ecran. Ne bucurăm când un bebeluş reacţionează la publicitatea televizată. Auzim în mod frecvent mai multe mămici bucurându-se că micuţul reacţionează la un fel sau altul de publicitate, vedem adeseori copiii-preşcolari bunghiţi cu ochii pe ecranul televizorului şi ne bucurăm că câtva timp în casă o să avem linişte. Dar preţul acestei linişti temporare îl cunoaştem oare?
Invitatul nostru, omul de ştiinţă care se preocupă de mai mult timp de studierea impactului ecranului (televizor, calculator, smartphone etc.) asupra omului, în special al generaţiei care vine după noi, ne-a vorbit mai bine de trei ore despre acest fenomen şi despre impactul lui asupra sănătăţii noastre, asupra gândirii, memoriei, dezvoltării intelectului uman. Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, studiază efectul ecranului „magic” asupra umanităţii timp de peste 12 ani. Acest fapt ni-l confirmă şi cărțile sale de autor: “Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor”, “Știinta și războiul sfârșitului lumii. Fața nevăzută a televiziunii”, “Efectele televiziunii asupra minții umane” și “Pornografia, maladia secolului XXI”, apărute în rezultatul cercetărilor şi experienţelor în domeniu. Cei prezenţi în sală au adresat multe, multe şi diverse întrebări care îi macină şi la care nu pot găsi soluţii. Răspunsurile au fost directe şi la obiect, fără echivocuri. Conferinţa a durat mai mult de 4 ore, unii din cei prezenţi au rămas suprinşi plăcut, entuziasmaţi, poate  că unii s-au dezamăgit, ţinând cont de depedenţa la zi faţă de tehnologiile moderne. Important este faptul că, în sală au venit mulţi părinţi şi, poate că vor urma şi concluziile de rigoare.

Corneliu PLOP, bibliotecar 

31.10.2014

SCRIITORUL VLADIMIR BEŞLEAGĂ LA O ÎNTÂLNIRE CU LICEENII DE LA LICEUL INTERNAT MUNICIPAL CU PROFIL SPORTIV

Liceenii din acest capăt de oraș, de la Buiucani, nu prea sunt alintați cu dialoguri interactive cu scriitorii și nici cu prea multe lansări și prezentări de carte cu prezența autorilor, majoritatea au loc în centrul capitalei. De aceea, ne-am sfătuit cu profesorii de limba şi literatura română de la Liceul Internat Municipal cu Profil Sportiv şi, la propunerea doamnei bibliotecare a liceului, Elena Furdui, am decis ca întâlnirea cititorilor cărţii “Zbor frânt”, cuprinsă în acest an în Programul de lectură “Chişinăul citeşte o carte” să aibă loc în incinta liceului. Şi iată că, la sfârşit de octombrie curent, în 30 a lunii brumărel, am poposit la liceu în clasa doamnei profesor de limbă şi literatură română, Valentina Tudos. O încăpere bine amenajată cu portrete ale scriitorilor români, citate, flori şi peste 50 de elevi şi liceeni din clasele a IX-a – a XI-a, însoţiţi de alte trei profesoare de limbă şi literatură română. Întâlnirea a început la 12:40 cu întrerupere la recreaţie, timp în care o parte dintre cei prezenţi în sală au plecat la alte ore, iar alte grupuri de elevi şi liceeni din clasele paralele le-au acupat locurile. Întâlnirea a durat pănă 14:20, timp în care dialogul cu scriitorul a fost unul interactiv, interesant şi, continuat cu unii dintre cei mai interesaţi de carte şi scriitor, în următoarea recreaţie. Concluzia noastră este că, atât scriitorul, cât şi viitorii sportivi şi profesoarele lor au rămas pe deplin surprinşi şi mulţumiţi de dialog şi de lectura cărţii.

Vom menţiona că scriitorul Vladimir Beşleagă este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ai literaturii  române din Republica Moldova. Academicianul  Mihai Cimpoi consideră că: “…Vladimir Beşleagă conjugă formula tradiţională de frescă şi cronică cu cea modernă, ce valorifică fluxul memoriei, elementul eseistic şi interogaţia polemică…”. Romanul „Zbor frânt”, selectat de BM “B.P. Hasdeu” pentru acest program de lectură apare în 1966 (reeditat apoi în mai multe ediţii) şi este apreciat de critica literară chiar de la bun început la justa-i valoare. Matur fiind, personajul principal Isai, îşi face examenul de conştiinţă din perioada războiului în faţa fiului. Ororile războiului sunt redate prin prisma viziunii unui copil. Un alt critic literar, Ion Simuţ, menționează că „...Vladimir Beşleagă este cel mai important prozator basarabean al secolului XX, mai important pentru că e modern, mai tehnic şi mai complex decât Ion Druţă şi decât oricare alt scriitor al provinciei noastre de est”. Vladimir Beşleagă este scriitorul care se impune în conştiinţa cititorului prin lumea artistică, prin personajele sale, care au ceva comun, sunt înrudite genetic și trăiesc în subteranele timpului istoric. Fără cunoaşterea istoriei societăţii şi a regimului totalitar în care a trăit și creat scriitorul, este imposibilă înţelegerea operei lui.
Romanul “Zbor frânt” este unul sensibil, cu anumite neadevăruri, pe care scriitorul încearcă să le scoată la lumină… De aceea, uneori este considerat ca o operă despre război, iar protagonistul – ca un cercetaş. Dar adâncindu-se în lectură, cititorul desoperă nevinovatele „păţanii” ale lui Isai, mai profunde, intime şi interesante. Dialogul cu ascultătorii săi scriitorul l-a început cu semnificaţia, importanţa și încărcătura “cuvântului”. Şi aici scriitorul, în continuare, explică de ce. „Când aşterneam pe hîrtie textul, primul lucru pe care l-am neglijat a fost deprinderea de a ciocăni, de a cizela fiecare frază, fiecare cuvânt. Am optat pentru spontanietate, pentru firesc. Simţeam că pot mai mult, dar nu îndrăzneam. Şi iată că, intervenind anumite împrejurări de ordin biografic, pomenindu-mă într-o stare psihică de mare tensiune, am pornit la scrierea romanului “Zbor frânt”. Subiectul romanului a fost anticipat într-o proză scurtă, o idee schiţată într-o povestire de vreo câteva pagini, pe care am pierdut-o. Iar când m-am trezit în acel moment de mare durere sufletească, am început să scriu ca să scap de ea. Ieşea sau nu ieşea, asta nu avea nici o importanţă. Era un moment de descărcare a sufletului”. Şi tot scriitorul se destăinueşte aici că romanul „a fost o carte, pe care nici eu însumi nu-mi dau seama cum am scris-o, a fost ca o revelaţie, poate că aşa ceva i se întâmplă unui autor o singură dată în viaţă. Cu toate că, mai târziu, am descoperit unele locuri mai puţin realizate…”.

Scriitorul continuă: „...în romanul meu eroul caută, umblă, se zbuciumă în căutarea şi găsirea fratelui său. Sigur că, aici s-au răsfrânt şi propriile mele căutări din adolescenţă de a găsi frumuseţea limbii, de a descoperi literatura înaintaşilor, de a-i căuta pe fraţii mei, pe colegii, pe prietenii mei, cu care să mă adun şi să fac ceva pe lumea asta... De unul singur nu poţi să faci nimic pe lume, trebuie să cauţi pe ai tăi, cu care să mergi umăr la umăr. Vreau să vă mărturisesc că cei din satul meu care au citit romanul m-au găsit imediat, în eroii mei Isai şi Ilie, pe mine şi pe tatăl meu cu fratele lui, aşa au interpretat ei scrierea, dar nu asta a fost ideea. Eu, am pus, de fapt, în acest roman accentul pe mărturisirea tatălui în faţa fiului, care abia creşte şi căruia tatăl e dator să-i transmită experienţa sa de viaţă, trăirea acelor vremi de foc, să i-o toarne în suflet, ca fiul, crescând mare, să-l înţeleagă”…
Cred că vă daţi seama că în cele peste 2 ore de dialog scriitorul a mărturisit multe adevăruri, iar cei prezenţi în sală au venit şi cu întrebări, idei, expuneri şi propuneri. Au fost şi autografe şi flori pentru scriitor şi o agendă în care să-şi facă însemnări atunci când va plănui alte întâlniri cu cititorii săi.

Elena CALDARE, director bibliotecă