
Astăzi copiii manifestă mai puţin
interes pentru carte, de obicei, telefonul mobil sau tableta, înlocuiesc …
cărţile. Mai mulţi părinţi şi educatori de grădiniţe aprobă acest fenomen, cu
care nu sunt de acord bibliotecarii. Şi nu pentru că ar rămânea fără serviciu,
odată ce tableta devine o jucărie mai atractivă pentru copii, vorbim despre
preşcolari. Ce face bibliotecarul atunci când copiii nu au în preajmă cărţi?
Încearcă să ajungă cartea la micuți... De aceea, adeseori, cărţile şi bibliotecarii
îşi părăsesc locul stabil din spațiul bibliotecii și merg la grădiniţe, şcoli, oferindu-le
copiilor şi pedagogilor, periodic, servicii extramuros sub genericul „Biblioteca
vine la tine.” Deci, biblioteca nu doar aşteaptă venirea
utilizatorilor în incinta ei, dar îşi promovează oferta în alte spaţii sau în
aer liber. Iar atunci cand invităm grupuri de copii/elevi în vizită la
bibliotecă şi ploaia
ne zădărniceşte planul, tot bibliotecarul merge în vizită la aceştia. De
exemplu, zilele acestea am programat o excursie
în bibliotecă pentru picii de la grădiniţa nr. 183 din cartier. Dar în ajun a
venit o ploaie şi timpul s-a posomorât,

iar copiii s-au întristat când li s-a
spus că se anulează vizita la bibliotecă. Deoarece asemenea situaţii s-au mai
întâmplat, am anunţat educatoarele că venim noi la ei cu cărţi. Când am intrat
în sala de festivităţi a grădiniţei copiii ne aşteptau, aşezaţi cuminciori pe
scăunele. Am fost recunoscute din prima clipă, ca „doamnele bibliotecare de la
Biblioteca „Alba Iulia”. Am dat startul întâlnirii... Ne-am amintit, împreună
cu micuţii, despre prima lor vizită la bibliotecă, care a avut loc iarna
trecută, am ascultat impresiile lor despre o bibliotecă adevărată, cu multe cărţi
şi diverse ca dimensiune, copertă, imagini, tematici... De această dată, am adus două cărţulii mai speciale, mai
captivante pentru picii de vârsta 5-6ani. Le-am prezentat cartea „Sofia întîi”,
o deosebită, înzestrată cu o tăbliţă magnetică şi un pix. Răsfoind această
carte, copiii îşi pot exersa şi talentul la scris, la desen, pot şterge desenele
de pe tăbliţa magnetică, astfel încât să o folosească ori de câte ori au poftă
de joacă. O altă carte iteresantă, este vorba despre cartea – tabletă „Animalele”,
cuprinde 45 de imagini

sonore. În această carte imaginile vorbesc! Copilul
trebuie doar să atingă desenul şi cartea îi va spune ce animale locuiesc la
fermă, în pădure sau în savană. Avînd la îndemână aceste imagini sonore, copiii
pot explora adâncurile mării sau admira animale de companie foarte drăguţe.
Sunetele nostime şi imaginile curioase îl amuză pe orice copil! La despărţire de aceşti micuţi drăgălaşi le-am citit
preferatele lor ghicitori, unde încă odată ne-am convins de isteţimea gîndirii
puştilor. Ne-am despărţit cu promisiunea de a ne revedea...
Aurelia Tincu, şef oficiu