Se afișează postările cu eticheta versuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta versuri. Afișați toate postările

15.02.2016

DACĂ AR FI CU NOI…, POETUL, GRIGORE VIERU, AR FI ÎMPLINIT 81 DE ANI…

Grigore Vieru a fost poetul neamului românesc, a fost poetul copiilor şi al tinerilor, al părinţilor şi bunicilor de astăzi, a fost poetul naţional şi universal, poetul care şi-a dorit întregirea Ţării şi a neamului. În versurile sale a cântat copilăria, dragostea şi dorul, natura, mama, ţara, neamul şi credinţa… Mare parte din versurile lui Grigore Vieru, puse pe note de către compozitori, au devenit astăzi șlagăre româneşti. În aceste zile de mijloc de februarie, revenim încă odată în plus, la poezia grigoriană, deschidem cărţile, şi cei mici şi cei mai mari, şi citim. Dacă nu avem acasă o carte potrivită mergm la bibliotecă, pe rafturile căreia găsim mai multe cărţi pentru toţi. În duminica aceasta, 14 februarie, fiecare vizitator, cu puţine excepţii, care a păşit pragul bibliotecii noastre, s-a
apropiat de expoziţia de carte, a privit şi a deschis pagini şi a citit. Tineri, copii, copii şi părinţi, fraţi şi surori – toţi au citit cu voce tare versuri de Grigore Vieru, apoi, adunaţi în jurul bibliotecarului au comentat şi discutat asupra mesajului poeziilor lui Grigore Vieru. Să-i păstrăm vie memoria poetului, sorbindu-i versul…

Oglinda clipelor
Ne uitam ca doi copii / In oglinda stelei vii. / Unde-i oare clipa cea / De-o sorbeam si ne sorbea?!
Ne uitam nebuni si goi / In oglinda stelei noi. / Unde-i oare clipa cea / De-o sorbeam si ne sorbea?!
Ne uitam ca doi batrani / In oglinda unei paini. / Unde-i clipa de candva / De-o sorbeam si ne sorbea?!

Biblioteca de roua
Frate, / am vazut tari bogate in care-as fi ramas la fel de sarac
Frate, / e plina lumea de punti pe care trebuie sa le treci infratindu-te cu dracul.
Frate, / eu pot muri oricand, dar nu si oriunde / Eu nu pot muri decat cu chipul rasfrant /
„in acest geniu al ierbii care e roua“. 

04.09.2014

PREZENTAREA CĂRȚII "ANTOLOGIE DE VERSURI DIN LIRICA FEMININĂ A BASARABIEI"

Azi la orele 13:00 în incinta Bibliotecii Municipale Bogdan Petriceicu Hașdeu a avut loc prezentarea cărții "Antologie de versuri din lirica feminină a Basarabiei". Gazda și organizatorul principal al evenimentului a fost biblioteca centrală reprezentată fiind de doamna Victoria Fonari și susținută în parteneriat de filiala Alba Iulia din Chișinău. Ca de obicei atmosfera întrunirii a fost predominată de o doză încărcată de cuvinte călduroase țâșnite din izvorul sufletului femeiesc. Uneori aveai impresia că spațiul în care se desfășurase activitatea era prea îngust în raport cu grandoarea slovelor, ce-ți  deschideau universuri  cu adevărat încă necălcate de săraca minte umană. Ne-am bucurat iarăși nespus de mult de prezența domnului Virgil Șerbu Cisteianu, cel care prin aportul său tenace,  prin muncă intelectuală titaniană, ne-a dovedit  că se poate, făcând ceea ce pentru majoritatea ar părea imposibil. Dumnealui  a editat cu mărinimia propriilor forțe o carte în III volume, care la sigur va deveni  o podoabă de diamante roșii, ce deja și-a făcut loc în inconmensurabilul safeu al limbii române. Am observat că dânsul niciodată nu se lasă de intențiile bune pe care le are și duce lucrurile începute până
la capăt, făcându-le pe toate în numele Neamului Românesc, pe care-l prețuiește și-l iubește nemăsurat de mult. La prezentarea cărții am rămas plăcut surprinși de prezența unui grup de studente din cadrul Universității de Stat din Moldova, domnițele sunt în anul III și fac filologie. Spre final am împărțit cărți celor cuminți, am făcut o poză de grup și ne-am luat unii de la alții rămas bun, rămânând cu încrederea că Iubirea e unica care ne poate schimba și că femeia e singura fiinţă de pe pământ care a fost învățată de Dumnezeu cum să sădească Iubirea.

 Corneliu PLOP, bibliotecar