Se afișează postările cu eticheta Unirea Basarabiei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Unirea Basarabiei. Afișați toate postările

01.04.2015

STRIGAT-AM CĂTRE TINE, DOAMNE

În 27 martie curent, de Ziua Bibliotecii, un grup de adolescenţi şi tineri-membri ai ansamblului etnofolcloric "Iedera" au venit la biblioteca noastră cu un recital  de colinde pascale, căci, iată, ne bat la uşă şi Sarbătorile de Paşti. Elevii clasei a II-a de la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu”, prezenţi în sală după un master class de desen în creion, au fost spectatorii, care, mai târziu, pentru că în 27 martie e şi Ziua Unirii Basarabiei cu România, s-au încins în HORA
UNIRII. Recitalul de colinde pascale a fost o surpriză pentru elevii prezenţi în sală şi dascălul lor, o surpriză plăcută. Printre colindele cântate de artişti, spectatorii au descoperit şi unele pe care le învăţaseră la şcoală şi le-au cântat împreună. Apoi, după mesajul jurnalistei Elena Tamazlâcaru, dedicat Zilei Unirii Basarabiei cu Patria-mamă, elevii de la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu” şi membrii ansamblului etnofolcloric "Iedera" au susţinut un recital de cântece patriotice, consemnând, astfel evenimentul istoric, amintirea care trebuie să dăinuie în inimile generaţiilor care ne urmează.
Elena Caldare

08.04.2014

Comemorarea membrilor Sfatului Ţării, care au votat integritatea României la 27 martie 1918

     Deja, al patrulea an la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din sectorul Buiucani se face un parastas în memoria membrilor Sfatului Ţării, cei care, la 27 martie 1918, au votat Unirea Basarabiei cu Patria-mamă, România. În acest an parastasul a avut loc în 25 martie, cu implicarea Fundaţiei „Vasiliada”, filiala Chişinău, ASCOR, Chişinău şi a Bibliotecii „Alba Iulia”. ”. În această zi, începând cu orele dimineţii a fost oficiată Sfânta Liturgie cu participarea PC Părinte Profesor Vasile MIHOC de la Sibiu,
venit, în ajun, la Chişinău pentru a participa la consemnarea memoriei membrilor Sfatului Ţării, dar şi pentru a conferenţia, în 26 martie curent, în Sala de festivităţi a Preturii Buiucani cu tema „Învierea Domnului şi arătările după Inviere". 
     La Sfânta Liturgie au participat nu mai mult de 30-40 persoane, pentru că în această zi, pe stil nou, credincioşii au sărbătorit Buna Vestire, iar aceştea la noi sunt încă în minoritate, după cum bine se ştie. Cu toate acestea Părintele Vasile Mihoc a ţinut o predică destul de consistentă, care a durat aproape o oră, dar foarte interesantă, cu un mesaj binedeterminat, coerent, pe înţelesul tuturor. Spre seară, începând cu orele 17.00, în biserica de la subsol a parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, se finisau pregătirile pentru parastas, se adunau invitaţii. Un sobor de preoţi, în frunte cu protoiereul Petru Buburuz, preoţii Viorel Cojocaru, Gheorghe Ioniţă, asistaţi de invitaţii de onoare preoţii Vasile Mihoc, Anatolie Goncear, Alexei Semionov, Vasile Petrov şi Ioan Banari au oficiat această deosebită slujbă de pomenire a înaintaşilor noştri.
La eveniment au participat mai mulţi invitaţii de onoare, printre care istoricul și politicianul Alexandru Moşanu, actorul, ex-ministrul culturii Ion Ungureanu, criticul literar Larisa Ungureanu, scriitorul Vladimir Beşleagă cu soţia, academicianul Sergiu Chircă, istoricul Ion Negrei, ex-parlamentarul Vasile Grozavu, Iurie Guţu, membru al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretudindeni, filiala Chişinău, Nadejda Brânzan, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, academicianul Mihai Cimpoi, Veaceslav Incluleţ, profesor de istorie, strănepotul lui Ion Inculeţ, Diana Zlatan, jurnalistă, strănepoată unui dintre promotorii Unirii Basarabiei cu România, Daniel Ciugureanu, Boris Găină, descendent din familia lui Andrei Găină, deputat în Sfatul Ţării, care a votat actul Unirii din martie 1918 şi alţii.
După slujba de pomenire, părintele Viorel Cojocaru a prezentat publicului adunat oaspeţii de onoare, a vorbit succint despre necesitatea şi valoarea acestei acţiuni, apoi, pe rând, a anunţat vorbitorii, Ion Negrei, Diana Zlatan, Boris Găină şi alţii, care s-au referit la rolul Sfatului Ţării pentru Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) de atunci, populaţia căreia era constrânsă de lipsuri materiale şi financiare, aşteptând cu nerăbdare zile mai bune... S-a menţionat rolul unor personalităţi aparte care au contribuit esenţial şi au votat actul Unirii, la consecinţele la recunoaşterea internaţională a faptului împlinit, la devotamentul şi riscul personal al unora dintre membrii Sfatului Ţării, la aspiraţiile şi perspectiva populaţiei dintre Prut şi Nistru, dar şi despre sentimentul de bucurie pe care îl trăiesc, împreună cu cei de faţă, în momentul comemorării înaintaţilor noştri, pomenirii numelor celor care au contribuit la unificarea ţării, în vederea transmiterii mesajului-testament al membrilor Sfatului Ţării generaţiilor viitoare.