În 1939 - 1942 pe acest
teritoriu a fost construit un spital militar. Cincisprezece ani mai târziu
clădirea a fost scoasă la licitaţie. Apoi, clădirea s-a reconstruit, fiind
adaptată pentru instituţie de învăţământ. Ulterior din gimnaziu se transformă
în liceu şi primeşte numele lui B.P. Hasdeu, cel care a fost, de fapt, unul din
absolvenţii de cîndva a şcolii. Acest liceu a avut o reputaţie extraordinară în
tot Imperiul Rus. Aici au studiat viitorii profesori, jurişti, medici, savanţi,
precum: Vasile Alecsandri, Constantin Stere,
Serghei Lazo, Toma Ciorbă. În curtea liceului a fost ridicată şi Biserica „Sf. Andrei”.
Perla arhitecturală a suferit mult în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În această perioadă a fost desfiinţat liceul şi instalat Detaşamentul de Grăniceri
„Nistru”. După cel de-al Doilea Război Mondial clădirea şi-a schimbat menirea
în repetate rânduri. La începutul anilor 60 a devenit blocul Institutultui Politehnic,
unde era Facultatea de Tehnologie şi Catedra Militară, apoi Facultatea de Istorie. Decisiv în soarta
liceului a fost cutremurul din 4 marie 1977, care a provocat degradări clădirii
ajunsă în pragul prăbuşirii. S-au încercat să se facă unele lucrări de reparaţie,
dar datorită gradului avansat de deteriorare a structurii, clădirea a fost
demolată și în acel loc s-a construit clădirea Muzeului Național de Istorie. Copiii
au aflat o informaţie utilă despre evoluţia clădirii muzeului şi, ne-au promis
să viziteze şi Muzeul respectiv din Chişinău.
Se afișează postările cu eticheta Muzeul National de istorie al Moldovei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muzeul National de istorie al Moldovei. Afișați toate postările
18.07.2016
DIN ISTORIA CLĂDIRII MUZEULUI NAŢIONAL DE ISTORIE A MOLDOVEI
Abonați-vă la:
Postări (Atom)