În seara zilei de 26 noiembrie curent, în sala de la etaj a bibliotecii
noastre, s-au adunat mai mulţi prieteni, susţinători, funcţionari, cititori, în
special, tineri, pentru a consemna, împreună, Ziua Naţională a României.
Biblioteca consemnează în fiecare an acest eveniment, ca o sfântă datorie, şi
din motivul că biblioteca poartă numele oraşului Alba Iulia, România, care a contribuit
la fondarea acesteia şi contribuie, în continuare, cu donaţii consistente de
publicaţii, cu vizite şi consfătuiri reciproce, manifestări culturale de comun
acord etc. Iar oraşul Alba Iulia este numit Oraşul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, este un mare centru istoric, deosebit de bogat
în obiective istorice, este oraşul cu rădăcini adânc înfipte în istorie. De aici şi datoria
noastră, a celor de la bibliotecă, este de a promova accentuat istoria,
tradiţia şi cultura românească, punând în valoare consistenţa evenimentelor
istorice întâmplate la Alba Iulia. De această dată am pus la cale, în
parteneriat cu Pretura sectorului Buiucani, Fundaţia „Vasiliada”, ASCOR,
filiala Chişinău şi Şcoala profesională nr. 2 din cartier,
o masă rotundă dedicată Zilei Naţionale a
României. Am anticipat evenimemtul propriu-zis, pentru ca cei care gândesc
româneşte să poată participa şi la alte evenimemte care vor avea loc, sperăm, în
Chişinău şi nu numai... La evenimentul nostru au participat, cu mesaje şi
discursuri, Viorel Cojocaru, preot,
preşedintele Fundaţiei
“Vasiliada”, filiala Chişinău; Elena Tamazlâcaru,
jurnalistă; Vasile Şoimaru, scriitor, economist, profesor universitar; Ştefan
Sofronovici, etnograf, poet; Veaceslav Inculeţ, profesor de istorie, Şcoala profesională nr. 2; Adriana Derevici, Secţia Cultură, Pretura Sectorului Buiucani. Iar vechiul nostru prieten, Ştefan Diaconu, profesor
de muzică la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu”
a venit cu discipolii săi – 20 şi elevi de la cei mai mici – la cei mai mari
pentru a susţine un recital literar-muzical patriotic. În calitate de oaspete
drag, ne-a interpretat un cântec deosebit despre unirea românilor, venind şi cu
un mesaj căte tinerii adunaţi în sală interpreta Angela Ciochină. Profesorul de istorie, Veaceslav Inculeţ, a venit împreună cu peste 20 de elevi din anul I de la Şcoala profesională nr. 2. În sală au mai fost prezenţi cititori ai bibliotecii, membri ai Fundaţiei „Vasiliada”, studenţi de la diverse instituţii, facultatea de istorie, un grup de tineri, membri ASCOR, Chişinău care au interpretat câteva melodii la tema evenimentului. De această dată sala de la etaj s-a dovedit neîncăpătoare pentru toţi participanţii, astfel, parte din tineri au ascultat, găsindu-şi loc pe culoar. Cred, că cu toţii am avut parte de o sărbătoare pentru suflet.
Tuturor celor care gândesc româneşte le adresăm FELICITĂRI cu prilejul ZILEI de 1 DECEMBRIE!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu