20.09.2010
18.09.2010
Să ne cunoaştem istoria!
Împreună cu profesorul A. C. Cuza, fondează, în 1923, Liga Apararii National Crestine...
Astăzi Cornelui Zelea Codreanu este reabilitat şi prezentat ca un model de curaj şi verticalitate pentru tineri. Din aceste considerente, filiala "Alba Iulia" a găzduit în 13 septembrie curent o conferinţă dedicată împlinirii a 111 ani de la naşterea acestei personalităţi, conferinţă organizată de un grup de tineri angajaţi în câmpul muncii, studenţi, liceeni întruniţi în Asociaţia obştească Noua Dreaptă.
La conferinţă au participat şi ziariştii Vlad Pohilă, Elena Tamazlâcaru, Nina Parfentie, profesoarele de la Liceul "V. Alecsandri" Silvia Strătilă şi Marta Friptu. O mare parte din invitaţii prezenţi în sală au avut ocazia să afle o informaţie mai amplă despre Cornelui Zelea Codreanu şi camarazii săi. Au fost prezentate şi publicaţii apărute recent.
Informaţia care circulă în presa scrisă sau în publicaţiile rătăcite în colecţiile bibliotecilor noastre despre această personalitate şi mişcările tinerilor români din anii 1918 – 1940 este contraversată. De aceea, comunicările tinerilor vorbitori au trezit un deosebit interes şi discuţii aprinse care au durat circa 3 ore.
În rezultatul acestor dezbateri, noi, bibliotecarii de aici, am constatat lipsa publicaţiilor cu această tematică în colecţiile noastre şi, totodată interesul sporit al utilizatorilor pentru astfel de informaţie. Menţionând, în cadrul conferinţei acest fapt, am avut marea surpriză ca tinerii din Asociaţia Noua Dreaptă să se angajeze în completarea colecţiei noastre cu publicaţii din compartimentul Istorie, perioada deportărilor, martirii închisorilor, personalităţi uitate...
08.09.2010
Donaţii recente de la Alba Iulia.
Toate aceste daruri, adunate într-o expoziţie, sunt prezentate şi recomandate pentru lecturi cititorilor noştri.
Şi în această ediţie găsim articole semnate de Academicianul Mihai Cimpoi, istoricul Ion Negrei, scriitorul Iulian Filip, versuri semnate de Grigore Vieru şi altele.
sa complectat din 2009
cu numerele 40-42 şi
din 2010 cu 50-54
iar pentru cei care citesc sistematic revista Discobolul avem numărul din aprilie-iunie 2010 .Tot aici menţionăm revista Alba Iulia din 14 februarie curent, număr dedicat memoriei lui Grigore Vieru şi în care găsim articole semnate de mai multe personalităţi basarabene: N. Dabija, I. Hadârcă, A. Suceveanu, A. Strâmbeanu etc. Ziarul cu acelaşi titlu, Alba Iulia, din 27 martie 2010 este o ediţie specială dedicată Unirii Basarabiei cu România.Vă invităm să răsfoiţi aceste reviste şi ziare şi să găsiţi lucruri interesante şi utile pentru gustul fiecărei persoane... Lecturi plăcute!
Bun venit şcoală!
Deja a doua săptămână şcolile, liceele, instituţiile învăţământ superior au prins viaţă. Ziua de 1 septembrie a demarat în toate instituţiile de învăţământ cu Ziua cunoştinţelor dedicată memoriei lui Grigore Vieru. Pe parcursul acestei zile mai mulţi elevi şi liceeni au venit la bibliotecă în căutarea şi lectura poeziilor lui Grigore Vieru. Au venit îndemnaţi de profesorii de limba română printre care preponderează numele Elenei Usatîi de la Liceul „P. Rareş”, Silviei Strătilă, Liceul „V. Alecsandri”, Svetlanei Jomiru, şcoala medie nr 52.
Este lăudabil acest fapt, pentru că aceste profesoare recomandă discipolilor săi şi lectura cărţii Tema pentru acasă de N. Dabija, Grăunciore de lumină de I. Hadârcă, anume versuri de N. Dabija, fapt ce ne sugerează efectul activităţilor literare, întâlnirilor cu scriitorii organizate de filiala noastră pe parcursul anului pentru elevi şi profesorii de liceu.
În 2 septembrie, bibliotecarii de la filiala noastră, au organizat împreună cu cadrele didactice din liceele din cartier, ore de lectură cu genericul „Cum mi-am petrecut vacanţa”. Am rămas surprinşi plăcut, întâlnindu-ne cu o parte din foştii participanţi la Tabăra de lectură a bibliotecii sau la Taberele de vară şcolare care au participat la mai multe discuţii, dezbateri, ore de lectură organizate de bibliotecarii noştri.
Aceştia, foarte entuziasmaţi, se întreceau la povestit despre cele citite, auzite, văzute, întâlnite la Biblioteca „Alba Iulia”. Iar o parte din profesori se întrebau miraţi: cum şi vara tot asupra cărţii? doar printre cei mai activi la această oră erau şi copii, care în timpul anului şcolar găsesc cea mai mare plictiseală… în carte… Acum, imediat, după lecţii, foarte mulţi elevi din clasele primare vin cu colegii lor, cu fraţi şi surori mai mici să citească poveşti, poezii, chiar să se joace, uneori. Cei mai mari au mai multe griji: lecţii mai multe, mai „grele”, caută titluri din literatura universală sau română la sugestia profesorilor, dar tot la sprijinul, la sfatul nostru apelează… - La voi e mai simplu, - spun o parte din liceeni şi studenţi…
Noi aşteptăm cât mai mulţi vizitri. Baftă la carte!
26.08.2010
31 august 1998,ora 14.00
Acum 12 ani la data şi ora respectivă în sectorul Buiucanii Noi s-a deschis filiala Bibliotecii Municipale “B.P. Hasdeu”, “Alba Iulia”, de comun acord cu autorităţile publice locale din Chişinău şi Alba Iulia, România, sub auspiciile Bibliotecii Municipale “B.P. Hasdeu” şi Bibliotecii Judeţene “Lucian Blaga”, Alba.Biblioteca multaşteptată de locuitorii cartierului Alba Iulia. Au îndreptăţit bibliotecarii de aici aşteptările utilizatorilor săi sau nu, rămâne să ne spuneţi dumneavoastră, cei care utilizaţi serviciile ei,
Noi, echipa de la “Alba Iulia”, felicităm cu această ocazie utilizatorii, voluntarii, prietenii, partenerii, patronii noştri şi pe toţi acei care au contribuit mai mult sau mai puţin la deschiderea şi la întreţinerea acestul Centru de excelenţă – Biblioteca “Alba Iulia”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)