
1.
Iubirea până la capăt. Omagiu lui Ion Vatamanu. Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2012, 268 p.,
Coordonatori: Călina Trifan, Valeriu Nazar
- Prezenta carte este dedicată poetului, savantului şi omului politic
Ion Vatamanu, cel care a fost nu doar un innovator al versului, ci şi un
luptător aprig pentru democratizarea societăţii şi recunoaşterea valorilor
naţionale şi afirmarea limbii române în Basarabia. În ,,Iubirea până la capăt”
veţi găsi calităţile superioare ale poeziei lui Ion Vatamanu, despre
nemurirea poetului prin gura Mariei
Vatamanu, mama poetului şi, desigur despre
chimistul notoriu – Ion Vatamanu.
2 Copii ai neamului nostru de Vlad Ciubucciu din colecţia ,,Singur în
faţa strămoşilor”, Editura ,,Pavel”, Chişinău, 2010, 52 p., desenează arborele
genealogic al Copilului cel Mare al neamului
- Grigore Vieru şi al copilei din
Cimoşir – Raisa Nacul Boţul. Cărţulia, cu 52 de pagini, mică la prima vedere
cuprinde un pic de istorie din Cartea neamului Vieru din Pererita, Cartea
neamului Didâc - linia maternă a lui
Grigore Vieru din Pererîta, Cartea neamului Nacul din Cimoşir, Cartea neamului Buşulean
din Taşlâc şi Cartea neamului Boţu din Cimoşir, explicând etimologia unor
cuvinte dragi cu probe istorice fiind însoţite de imagini de epocă din arhiva
familiei. Din această carte aflăm multe lucruri necunoscute despre cei vechi
din care se trag bunicii şi străbunicii.
3. Drumuri cu şi fără Hieroglife Jurnale (Jurnale (Yes-eu) de călătorie,
1989-2011) de Leo Butnaru, Editura Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi , 2011, 501
p., reactivează aspectul istoric, etnic şi cultural al călătoriilor prin
propria curiozitate şi sensibilitate. Mongolii au botezat ziua : odor. Despre
aceasta şi Jurnalul diez, Carnetul polonez şi Oraşul Luminilor (Paris), aici studiind activitatea
unor protagonişti ai avangardei franceze. Călătoriţi prin jurnalul lui Leo
Butnaru , căci anume călătoria ne readuce în noi înşine.
4. Gala costumului popular de Niculina Tcacenco şi Ana Bogdan, Carte
aprobată de Comisia de experţi ,,Arte Plastice” a Ministerului Educaţiei,
Tineretului şi sportului al republicii Moldova, Chişinău, 2006, 51p.,
Cartea deschide poarta ce duce spre mesajul de pricepere şi gândire a
neamului, reflectând istoria îndelungată cu perindări de evenimente sociale şi
culturale. Costumul popular reprezintă caracteristica întregii tradiţii
naţionale a unui popor. Despre ornamentica costumului naţional şi decorul
ornamental, coloritul, cromatica broderiilor de pe costumele naţionale şi
tehnica executării ornamentului la costumul femeiesc şi bărbătesc cu scheme de
tipar veţi avea ocazia să citiţi şi să
admiraţi în această carte. Hainele pentru sezonul rece, cingătorile,
accesoriile, gătelile capului, podoabele şi bijuteriile tradiţionale completează costumul popular. Despre acestea
şi multe altele vă invităm să aflaţi din minunata carte ,,Gala costumului
popular”.
5. Theodor Codreanu, Bibliografie critică de Lina Codreanu, Chişinău,
2012, 585 p., cuprinde ediţii de autor, colaborări în alte volume
(beletristică, studii critice şi de istorie literară, eseuri, cronici,
referinţe critice, prefeţe, postfeţe, note, argumente, aprecieri critice),
dialoguri, interviuri, anchete literare, colocvii, dezbateri, corespondenţă
literară, autografe, referinţe critice despre
Theodor Codreanu. Un capitol este
dedicat publicisticii în periodice şi în publicaţii. Bibliografia lui Theodor
Codreanu este o ştiinţă a informării exactă, la obiect, un sprijin pentru o
eventuală cercetare ştiinţifică şi cuprinde creaţia scriitorului între anii
1968 şi 2011. Vă îndemnăm să cercetaţi munca de durată adunată cu perseverenţă.
6. Basarabie! Libertatea şi progresul vin de peste Prut de Sergiu Ion
Chircă, ediţia a doua, Editura ,,Arc”, Chişinău, 228 p., vă relatează
argumentări documentare despre cei care şi-au sacrificat viaţa pentru Basarabia
în ultimele două secole de dominaţie, mutilaţie şi asuprire imperială. Aflaţi
de cine depinde soarta Basarabiei, a cui durere şi lacrimă este frumoasa
Basarabie, de unde are rădăcini adânci în seva istorică a omenirii
conştiinţa de unitate a neamului românesc. Citiţi şi meditaţi, meditaţi şi
citiţi cuvintele autorului: ,,Două secole de agresiune, confruntare şi
dominaţie, poate-ţi ajunge, Rusie?”. Basarabie! Libertatea şi progresul vin de
peste Prut este o carte pentru toate vârstele unde simţim pulsaţia românismului
adevărat, documentat şi, desigur adevărat.
7. Făclii de cântec şi de dor de Raisa Plăieşu, Editura ,,Iulian”, Chişinău,
2012, 28 p., vine cu o meditaţie asupra condiţiei noastre
umane, cinstind eroii martiri Doina şi Ion Aldea Teodorovici. E o plachetă de
versuri unde simţim vibraţia credinţei şi a luminii peste Moldova, inima
părinţilor ce sunt în căutare de frumos pentru copilul lor, adierea cântecului
Teodorovici ce ,,bate ca un clopot peste ţară” (Cântecul Teodorovici, p.20)