25.02.2015

CONFERINŢĂ LA TEMA “CUM, CINE ŞI CÂND POATE ÎNFIA UN COPIL”

La 19 februarie curent în sala de la etaj a bibliotecii a avut loc o conferinţă la tema adopţiei în cadrul Clubului de dezbateri “Bartolomeu Anania”. Tema a rezultat din multiplele întrebări, ale părinţii care vor să înfieze un copil şi impedimentele întâlnite, adresate şi slujitorilor bisericii ortodoxe. Din start, ne-am propus o lecţie publică şi am invitat şi un specialist. Mai întâi am discutat cu şefa Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului din sectorul Biuicani, Tamara Lesnic, care ne-a pus un şir de întrebări, a discutat şi cu părintele Viorel Cojocaru, ca până la urmă să ne spună că nu are specialişti în domeniu, refuzându-ne. Ne-am adresat la şefa Direcţiei municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Svetlana Chifa, căreia i-am explicat că ne dorim o lecţie publică la tema respectivă, solicitată de publicul nostru cititor. Am aşteptat până târziu dar nu a venit nimeni… Probabil tema este una problematică şi pentru domniile lor…
În sală au venit, preponderent, tineri – părinţi, viitori părinţi, persoane înfiate, care au povestit mai multe istorioare din propria viaţă – mai plăcute şi, mai puţin plăcute. În cadrul discuţiilor interactive am descoperit, unii dintre noi, că această temă este una chiar vulnerabilă, dat fiind faptul că există, de facto, problema adopţiei. Astăzi, numărul celor care doresc să înfieze un copil sporeşte, iar cel al copiilor adoptaţi scade. Din cei 5500 de copii abandonaţi de părinţi şi lăsaţi în casele de copii, numai 160 au statut adoptabil. De ce acest paradox şi cum îl explică autorităţile? Autorităţile s-au cam încurcat şi ele în legislaţie… De obicei, adopţia în Republica Moldova este un proces îndelungat şi anevoios. Prin legislația din 2011 privind adopţia s-a dorit simplificarea procesului, care, de fapt, a creat şi mai multă confuzie şi paradoxuri. Foarte multe familii aşteaptă să înfieze un copii, unele din ele îşi
aşteaptă rândul din 2007. Potrivit Legii adopției din 2011, cei care vor să adopte un copil trebuie să depună cerere şi să anunţe autorităţile. Între timp, este pregătit dosarul care conține mai mult de zece certificate, unele dintre acestea expiră înainte de adopţia copilului. La această etapă, de multe ori părinții sunt nevoiți să o ia de la capăt. Apoi, urmează evaluarea părinților de un psiholog și dacă dispun de surse financiare pentru creşterea unui copil. Ultima etapă a procesului adoptiv, înainte de a vedea copilul, este obținerea statutului de familie adoptivă. Dacă aceste etape trec rapid, după ele procesul este anevoios. O familie poate aștepta cel puțin un an-doi până obține copilul. Totuşi, cele trei ore, timp în care a durat activitatea, am ascultat mai multe opinii, sugestii, puncte de vedere, exemple fericite şi mai puţin fericite, din viaţa unora dintre cei prezenţi în sală. Şi, totuşi, unii reuşesc, să rezolve problemele, găsind diverse soluţii individuale şi acceptând copiii cu probleme de sănătate, pentru care procedura este mai simplă…


ÎN LUNA FEBRUARIE TOATA LUMEA VORBEŞTE PE LIMBA LUI GRIGORE VIERU

Povestile sunt cele care ne ajută mereu să cultivăm micuților de vârstă preșcolară pasiunea pentru carte, lectură. Poveștile auzite de la mama, de la bunica, de la doamna educatoare rămân a fi pentru micuţi amintiri de neuitat. “…În cărţile cu poveşti întâlnim aventuri şi descoperi noi...” – ne spun şi copii de la gradiniţa nr.186 din sectorul Buiucani. Din acest considerent, noi, bibliotecarii, îi vizităm săptămânal şi nu doar să-i vedem cum au mai crescut, dar ne adunăm cu toţii în jurul unei cărţi cu poveşti. Deoarece în luna februarie „toată lumea vorbeşte pre limba lui Grigore Vieru”, poetul martir care ar fi împlinit în acest an 80 ani de la naştere, am venit în vizită la copii cu câteva cărţi semnate de Grigore Vieru: Curcubeul; Ghicitoare fară sfârşit şi Soare, Soare, Domn Frumos. Sunt cărţile preferate ale micuţilor din care ne-au şi recitat cu multă dragoste o mulţime de poezii. Am citit împreună şi alte poezii, am vorbit despre copilăria lui Grigore Vieru, despre mama lui, casa părintească, natura în mijlocul căreia a

crescut şi care i-a inspirat creaţia, despre întâlnirile poetului cu copii de vârsta micuţilor de astăzi. Înainte de a ne despărţi am citit copiilor o povestire din cartea lui Grigore Vieru „Pâine cu rouă”. Copiilor le-au plăcut această „întâlnire cu poetul” şi ne-au amintit că ne aşteaptă cu nerăbdare lunea viitoare. Nu-i vom dezamăgi, vom merge cu alte cărţi noi şi vom vorbi despre primăvară, despre mărţişoare...

17.02.2015

AMICI INTELIGENȚI

Duminică de duminică în sala pentru copii a bibliotecii noastre se adună un grup de preadolescenti cărora le-am zis “Amici Inteligenți”. De ce?  Pentru că este un grup de adolescenţi inteligenţi care vor să citească dar şi să creieze lucruri de artă manual, să combine utilul cu plăcutul. Această activitate este parte componentă a unui proiect iniţiat de Centrul de Dezvoltare Educațională din Republica Moldova, susținut de Comunitatea Bahai şi urmăreşte un scop nobil: dezvoltarea intelectuală, fizică și spirituală a tinerilor. Programul de acţiuni pentru acest grup este preconizat pentru 4 ani, perioadă în care membrii grupului
vor citi/discuta mai multe cărţi, printre care şi „Brizele Confirmări”, „Mergând pe calea dreptăți”, „Licărilile Speranței” și alte titluri, care implică gândirea, experimentarea și comunicarea tinerilor preadolescenți. Atelierele de creație, organizate în cadrul unor şedinţe, constituie un mijloac prin care preadolescenți își dezvoltă imaginația meșterînd şi obținând abilități de creaţie. Şi sportul este unul dintre elementele importante utilizate în cadrul atelierelor, oferind momente de recreiere şi dezvoltare fizică. Dezvoltarea spirituală și intelectuală este obținută prin studierea cărților și prin discuți în grup.
Aceste ateliere de creaţie, lectură şi discuţii sunt binevenite, deoarece astfel, preadolescenți învață și experimentează, optează pentru un mediu spiritual sănătos și o înțelegere reciprocă deosebită.
Ecaterina NEMERENCO

a

DESAGA CU POVEŞTI

Pe raftul Bibliotecii „Alba Iulia” se ascund o mulţime dintre cele mai frumoase şi interesante poveşti. Poveşti, pe care mai mulţi copii le citesc şi le recitesc cu mare plăcere. Dar avem o mulţime dintre cei mai mici, care nu pot veni singuri la bibliotecă, copii care frecventează grădiniţele din preajma bibliotecii noastre. Iată, la aceştea, mergem, în fiecare săptămână în vizită. Recent, am recitit „Povestea ursului cafeniu” împreună cu un grup de copii din grupa nr. 6 de la gradiniţa nr.183. Ca de obicei, copiii  ne-au întâmpinat cu zâmbete şi cu „ura, a venit biblioteca la noi!”. Copii au rămas surprinşi de curajului ursului care nu s-a „dat batut” nici atunci, când s-a ciocnit cu situaţii dificile. Marius, un băiat mai ager din această grupă, ne-a povestit că, ursul este un animal deosebit de puternic şi poate cântari aproape 600 kg şi, are o înălţime de 6 ori mai mare decât Marius. Prezent în folclor din cele mai vechi timpuri şi, amintit de Mircea Eliade ca „prieten” al unora dintre călugării luptători daci, ursul a devenit o figură legendară, privită cu teamă și admirație chiar și de către orășeni. Pe copii i-a amuzat şi faptul că, toate ghicitorile pregatite şi citite de bibliotecar au avut unul şi acelaşi raspuns: ursul. La Bibliotecă micuţii vor găsi mai multe cărţi despre urs şi despre alte animale.  Îi aşteptăm cu drag.


Ecaterina NEMERENCO


09.02.2015

CÂȘTIGĂ O SESIUNE-FOTO PROFESIONALĂ PENTRU BIBLIOTECA TA!

Concursul anunţat de Novateca a oferit posibilitatea mai multor biblioteci să câștige o sesiune foto profesională, realizată de un fotograf-specialist din Moldova. Pintre primele biblioteci care s-au înscris la concurs pană la 31 octombrie 2014 şi au fost acceptate s-a dovedit a fi şi biblioteca noastră. La etapa selectării celor 12 biblioteci finaliste, reprezentanţii Novateca ne-au anunţat că am câştigat şi, în scurt timp, vor organiza o sesiune fotoşi în biblioteca noastră. La momentul vizitei grupului de la Novateca în sala pentru copii avea loc o ora de lectură cu participarea elevilor din clasa I-a de la Liceul Teoretic “Liviu Deleanu”. Desigur, printre pozele realizate în bibliotecă, dar, principalul, printer cele selectate pentru a fi publicate în calendarul Novateca pentru anul 2015 a fost una cu aceşti copii. 
Şi Calendarul Novateca 2015 se deschide cu luna ianuarie şi poza realizată cu aceşti elevi în biblioteca noastră. Bucuria noastră am decis s-o împărţim cu aceşti micuţi, şi în 6 februarie curent, am invitat “vinovaţii” în bibliotecă, am discutat despre bibliotecă, carte, lectură, le-am prezentat Calendarul, i-am felicitat cu această ocazie şi, la despărţire le-am oferit un calendar pentru clasa. Bucuria şi satisfacţia elevilor şi a doamnei profesoare a fost deosebită.

Elena CALDARE