Domnia Sa este miracolul proaspat al florilor. Miracolul ce l-am gasit adineaori pe cînd eram copilă. Grigore Vieru - văzduhul stelei de sus şi al maicii din suflet. Trecerea timpului mi se face pustie, atunci cînd nu citesc din splendidele-i poezii. Alături de el dăinuie simtirea liberei speranţe, amîndoi – cititorul şi autorul - plutim în acelaşi spaţiu. Amintirea nu contează - gîndeşti uneori, însă contează mult atunci cînd eşti singur. Raza e tot mai plină şi versurile sunt tot mai strălucitoare, dar citim împreuna o carte cu poezii. Este momentul în care simţim amîndoi, dragă scriitorul, fiecare cuvînt al rasuflării tale, simţim rostirea cuvîntului şi-l auzim. Cu pipăitul degetelor atingem paginile aspre ale cărţii tale, rasfoite pentru prima data.
Şi atunci, cînd mă gîndesc asupra eternităţii, nu-mi pot imagina fericirea de a mai putea simţi din nou miracolul vieţii. Nu rosteşti simplu şi fara nici un simţ, dar rostesti amplu cu viata dinadins. Oare ar mai fi rostite din plin acele cuvinte de iubire despre mamă, dacă nu am cunoaşte poeziile frumoase scrise de poetul nemuririi..
Grigore Vieru rămîne în amintirea noastră ca o astră nemuritoare, care de fiecare dată citită şi rasfoită va străluci şi mai tare şi va umple golul pustietăţii din sufletele noastre, a celoral care-i ducem dorul.
Ma gîndeam şi eu să zbor spre cer, să mai văd ce face poetul, dar aripile nu mi-au crescut ca să pot ajunge acolo.
De ce oare Dumnezeu a luat la el aşa minune de om? Peniţa cu cerneală a lui Grigore Vieru nu va mai putea scrie singură minunatele poezii. Măria Sa a fost şi un luptător pentru dreptate, onestitate, omenie, un poet care spera în Unirea celor doua maluri ale Prutului, fapt ce ne demonstreaza patriotismul neînduplecat pentru neamul său.
Ne-au rămas ca zestre spirituală de la poet zîmbetul mamei plin de fericire, casa
părintească şi desigur, limba română care ne va slăvi în veacuri omenia şi onoarea.
Vă mulţumim, Domnule Grigore Vieru, că aţi existat şi că ne iubiţi şi ne ocrotiţi din cerul albastru cu soare plin ca pe proprii copii.
Aidoma florii ale cărei petale cad şi simţi un gol în suflet, aidoma soarelui care nu străbate cu raza sa un nor albastru-ntunecat şi-ncepe ploaia să se adune pe plapuma verde din grădina, aidoma copacului cu roade care nu mai e, şi frunza-i cade fără nici un semn, aşa simţim noi, o lume întreagă, şi-n suflet ne este trist, ne pare ca-i sfîrşitul unui fenomen şi soarele apune. Doar dorul de casă cu lacrimi pure pe obrazul meu curat şi mirosul florilor de vară, culoarea verde amărue îmi mai sunt prieteni, cînd poetul nu mai e aici să mă susţină prin frumuseţea viselor devreme. Deseori boabe mari şi pure îmi cad şiroaie din ochii verzi, căci noaptea cea din vis mi-a furat cuprinsul stelelor de sus şi mereu sunt în căutarea firelor de undă pentru a face legatura cu Grigore Vieru de acolo, de sus.
Şi eu am simţit fericire atunci cînd eram copil! Căci versurile sale îmi jucau în suflet ca un foc de artificii şi gîndul iarăşi mă doboară. Desteaptă-te dimineată, mai dă-mi o şansa... L-am rugat să mă aştepte şi pe mine, sa fac aripi şi să zbor, să pot privi din ceruri iubirea sufletului cu dor. Sa-mi aduc aminte cînd citeam în glas şi-n gînd, să meditez asupra vieţii, să-mi dea un sfat şi să-l ascult, să simt din nou culoarea vieţii, să zbor ca prin pustiu sau poate sa pot fugi departe. Aşa cum a mai fugit odată de lumea unei inimi frînte, de doruri şi lacrimi triste, de o viata trăită. Demult gîndesc ca prin ceaţă asupra faptelor făcute, de ce oare în acestă viaţă există doar un singur destin. Aş vrea şi eu sa pot schimba ceva, să mut copacii si munţii din loc, să pot crea destine noi şi pe Grigore Vieru să-l aduc înapoi, printre noi. Să pot visa şi eu ca atunci cînd eram un curcubeu şi imaginaţia îmi juca prin gînduri valsuri mii cu omuleţi care deseori doreau să plece dar frînghia o tineam doar eu. Acum, cînd poetul nu mai e cu noi dragostea de mumă, de natură, de neam moştenită prin versurile dragului poet îmi alina dorul.
Acum, în visele mele, î-l cuprind şi-i sărut mina, rostind cuvinte magice. Sunteti o Vesnicie! Mulţumim pentru tezaurul literar, sentimental, pentru tot ce ne-aţi lăsat ca moştenire, nepreţuitule poet!
Constanţa Cuban
Elevă în clasa a XI-a ,,A”,
Profil Real,
Liceul Teoretic de Economie ,,Petru Rareş”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu