07.09.2011

Lecturile Verii 2011

În cadrul Programului Lecturile Verii 2011 am organizat 124 activităţi la care au participat 2574 persoane. Dintre acestea 13 activităţi au avut loc în afara bibliotecii - la grădiniţele Nr 164, 183, 185, 186 şi la Taberele de vară ale liceelor “P. Rares", "L. Deleanu", "O. Ghibu". Cele mai multe activităţi au fost organizate pentru copii. Vom aminti aici Orele de lectură cu Dănilă Prepeleac de I.Creangă, Foarea iubirii de C. Partole, Buzduganul fermecat de L. Deleanu, Colţ Alb de J. London, Cine a fost Burebista, Gradinile suspendate din Babilon, Che Guevara (din 100 de personalitati ale lumii), W. Scott, scriitor scoţian — 240 ani de la naştere, Învierea de Grigore Vieru, Punguţa cu doi bani de I.Creangă.Mărgeluşe calde de G. Furdui (65 ani de la naştere), Zece fraţi neastîmpăraţi de I.Ţurcanu (60 ani de la naştere), Ştefan cel Mare stă de strajă la hotare, Chişinău, file de istorie, Limba noastră cea română, Străzi din Sectorul Buiucani cu nume de personalităţi chişinăuiene, Chişinăul muzical şi altele. Dezbaterile literare asupra lecturii cărţilor Floarea iubiri de C. Partole, Poveşti populare moldoveneşti, Mărgeluşe calde de G. Furdui, Legende strămoşeşti, Lui-lui-lui de A. Manole, revistelor Natura, Bioplanet etc. Prezentările de carte: Piţigoiul în ciubote, Cugetări de astăzi şi de ieri, Bravo Mieunachi, Zece fraţi neastîmpăraţi de I. Ţurcanu, Grăbeşte-te încet şi Floarea iubirii de C. Partole, Sub o geană de pădure de T. Ştirbu, Enciclopedia generala pentru copii, Ghiduşiile lui Vlăstarel şi Mi-i dor de bunicuţa de A. Zaporojan, Iarba şi îngerii de I. Vatamanu, Povestea Limbii române, Legende strămoşeşti şi altele, prezentarea revistelor Natura, Bioplanet, Colecţia In jurul lumii, Barbie, Bravo etc. Programul Ora poveştilor a cuprins mai multe audieri şi teatralizări de poveşti, lecturi şi discuţii asupra poveştilor: Atingerea de aur, Povestea porumbului, Legenda Prepeliţei, Povestea cucului, Povestea peştelui, Gâştele de pe Capitoliu, Legenda calului, Dănilă Prepeleac de I. Creangă, Legenda rîndunicii, Povestea gâştelor de G. Cojbuc, Povestea trandafirului ţepos, Legenda bujorului, Frumoasa adormită de F. Grimm, Prîslea cel voinic şi merele de aur de P. Ispirescu, Porcarul de H.C. Andersen, Povestea vasului nălucă de Hauff şi altele. Concursurile au constituit o filă plăcută din Program.Vom menţiona câteva din ele: Scriitori din sectorul Buiucani, Animale domestice - animale salbatice, Păsări de curte, Miss Ecologie, Sa recunoaştem personajul, File din istoria Chişinăului, Ghiceşte ghicitoarea mea, Ghiceşte eroul din povestea mea, Cea mai reuţită înscenare a povestirii Floarea iubirii de C. Partole şi altele. Copiii au participat cu mare plăcere şi la concursurile de desen la tema Frumoasă-i limba noastră - asupra creaţiei lui Grigore Vieru şi Pacientul vine la farmacie, organizat de grupul farmaceutic Hippocrates.În cadrul Taberei de lectură au avut loc cele mai multe înscenări, spectacole cu păpuşi. Printre cele mai preferate menţionez din nou Floarea iubirii de C. Partole, Plăcinţele cu mărar de I.Filip; La cireşe, Soacra cu trei nurori de I. Creangă, Moş Spăluş de C. Ciucovschi, Bobocelul cel urât de H.C. Andersen.Zilnic, păpuşile prindeau viaţă în miinile copiilor mai mari şi mai mici. Dacă cele din colecţia bibliotecii nu erau deajuns păpuşi, aduceau de acasă, veneau şi cu spectacolul pregătit.Copiii inventau şi singuri scenarii, modificau conţinutul unor povestioare şi prezentau spectacole atât în sala copii cât şi în curtea bibliotecii. Întâlnirile copiilor şi adolescenţilor din cartier cu scriitorii Ianoş Ţurcanu şi Galina Furdui i-au determinat să cunoască mai multe lucruri din viaţa personală şi creaţia acestora.

Niciun comentariu: