
Revista “Bioplanet”, destinată elevilor, este una utilă, de fapt, şi părinţilor, bunicilor, profesorilor. Asta pentru că unele articole sunt cu adevărat lecţii scrise pe înţelesul oricui, fie că este vorba de celule, de felul în care vorbesc peştii, cum zboară păsările, cum trăiesc animalele, care-i viaţa plantelor etc. Informaţiile sunt însoţite de imagini excepţionale, fascinante şi reale. Şi nu numai - imaginile sunt şi sonore, deoarece le putem vedea şi în formatul 3 D. Vizualizarea imaginilor, pătrunsă în adâncul esenţei, devine o realitate care-ţi este în preajmă şi care te absoarbe cu toată mireasma ei. În urma lecturii informaţiilor prezentate în aceste reviste rămâi fascinat, impresionat şi bine dispus. Revista “Bioplanet” se distribuie împreună cu DVD-ul care completează informaţiile utile cu acele imagini nemaipomenite. “Bioplanet” ne dezvăluie multitudinea tainelor naturii, iar raportul dintre om şi mediul ambiant este unul important. Apărut odată cu cele dintâi colectivităţi omeneşti, acest raport s-a dezvoltat şi a progresat, uneori nu în favoarea naturii, spre regret. Omul nostru nu s-a mulţumit cu natura şi darurile ei aşa cum le-a găsit, ci a pornit cu curaj şi tenacitate la “opera” de transformare a ei, potrivit necesităţilor zilnice.

Reeşind din cele menţionate mai sus putem afirma că relaţia om - natură este, a fost, şi va fi mereu în vizorul vieţii cotidiene. Dacă noi vom contribui la ocrotirea ei, atunci ea ne va feri de toate calamităţile şi procesele negative, sau chiar fatale pentru noi. În colecţia revistei “Bioplanet” găseşti informaţie şi despre “Ursul Panda”, care nu este deosebit doar pentru că este unul dintre cele mai cunoscute şi carismatice animale ci chiar este o specie aparte cu multe caracteristici unice şi extrem de interesante, avănd o lumgime de 150 cm, coada masurînd 10-15 cm. Un adult poate cântări 150 kg. Masculii fiind cu 10 % mai mari şi cu 20 % mai grei decât femelile. Durata de viaţă ajungând la 14-20 ani sau chiar 30 ani în captivitate. Se hrănesc cu frunze de tulpini sau vlăstari de bambus. Răsfoind în continuare colecţia găsim un material foarte interesant despre un alt animal numit „Varanul” sau „Dragonul de Komoda” - o şopîrlă gigantică descoperită de oameni în anul 1912. Poate ajunge la o lungime de 3 m şi greutatea 250 kg. Un dragon adult de talie mică cântăreşte aproximativ 40 kg şi poate ucide o pradă mult mai mare de 90 kg. Dacă animalele atacate de un dragon nu sunt ucise, ci doar muşcate, ele au şanse mici de a supraveţui fiindcă saliva dragonului este deosebit de periculoasă.

Pelicanii sunt, cu siguranţă, printre cele mai emblematice păsări, fiind cunoscute în toată lumea datorită formei lor inconfundabile, cu cioc lung şi sac gutural, evident, şi datorită dimensiunilor considerabil mai mari decât a altor specii de păsări acvatice. Sunt de altfel, printre cele mai mari păsări, cu o anvergură a aripilor de aproximativ 3 m. Colonia de pelicani comuni din Delta Dunării este la momentul actual cea mai mare din Europa, fiind aproximativ de 3500 de perechi cuibăritoare. Dacă ai simţit necesitatea de a fi la curent cu toate acestea, şi multe alte informaţii din viaţa animalelor, păsărilor şi altor minuni ale naturii vină la Biblioteca “Alba Iulia” şi citeşte această minunată revistă. Tot aici poţi privi aceste minunăţii pe DVD-ul însoţitor. Te aşteptăm cu mult drag!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu