
Acesta a fost genericul Conferinţei organizate în cadrul Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova în 17 noiembrie curent. Conferinţa a avut loc la Sediul Central al BM “B.P. Hasdeu” şi a fost dedicată împlinirii a 20 ani de activitate a Asociaţiei. La lucrările conferinţei au participat şi colegii noştri de la “Alba Iulia”. În paralel cu Conferinţa dată, au mai avut loc şi ateliere profesionale pe diferite secţiuni, o sesiune de comunicări. La unul dinre atelierele profesionale, şi anume “Biblioteca şcolară: provocări şi exigenţe moderne, care a avut loc în incinta Liceului “Gh. Asachi”, a participat colega noastră, Eugenia Plămădeală cu comunicarea “Biblioteca vine la tine, program extramuros cu exigenţe de parteneriat”. La întrunire au participat doar bibliotecari şcolari, iar colega noastra a reprezentat bibliotecarul public.

Scopul comunicarii a fost, de fapt, o invitaţie adresată colegilor noştril de la bibliotecile şcolare şi licee la o colaborare, conlucrare şi parteneriat mai îndrăznet, dat fiind şi faptul că programul nostru extramuros nu poate exista în afara unei relaţii de conlucrare dintre biblioteca noastră şi cea şcolară, liceala sau a unei alte instituţii de cultură şi educaţie. Şi pentru că nu numai în cadrul activităţii desfăşurate extramuros avem nevoie de sprijinul şi implicarea bibliotecarilor şcolari, dar şi atunci cînd ne facem serviciul în cadrul bibliotecii şi ne dorim să-i avem în preajmă pe liceeni ne bazăm, în special pe relaţia cu administraţia instituţiei sau cu profesori concreţi, în cele mai dese cazuri – cu relaţiile personale obţinute în urma unor întalniri şi interese comune faţă de carte, cunoaştere, dezvoltarea personalităţii elevului. Excepţie, la moment, sunt doar bibliotecarii de la liceele “O. Ghibu”, “Hyperion”, Liceului Municipal cu Profil Sportiv.
Impactul activităţii bibliotecii în parteneriat este unul major şi contribuie la:
• Sporirea accesului elevilor la colecţiile şi serviciile bibliotecii;
• Sporirea interesului pentru studiu al elevilor;
• Crearea unor facilitati de a participa la întâlniri cu scriitori, lansări şi prezentari de carte, dezbateri-discutii asupra lecturii;
• Dezvoltarea interesului pentru lecturi individuale;
• Dezvoltarea personalitatii elevului;
• Facilitarea pregatirii calitative a temelor pentru acasă;
• Sporirea publicului cititor;
• Comunicarea interactivă în baza lecturilor, a cărţilor prezentate, a întalnirilor cu autorii cărţilor, precum şi promovarea serviciilor de lectură şi informare în mediul elevilor consolidează relaţia bibliotecă, bibliotecar – factor uman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu