31.05.2013

ÎNȚELEPCIUNEA CONSTANTĂ A POEZIEI LUI VICTOR PÂNZARU

      Poetul Victor Pânzaru, propune publicului cititor o nouă carte, fiind și dânsul, într-o nouă ipostază – monah. Şi totuşi, versul din noul volum, pe care, toata lumea il aştepta unul de poezie religioasă, precum şi titlul „Te rog, nu intra în biserică la fel ca în muzeu”, este o poezie trăită, înţeleaptă, despre dragoste, viaţă, părinţi, natură, casa părintească etc. Poetul încă a rămas acel mag al poeziei frumoase, cuteşti, printre rânduri candoarea rurală specifică versurilor sale din volumele anterioare. Îl cunoaştem cu toţii, pe Victor Pânzaru, şi ca traducător din limba letonă şi în limba letonă, ca autor de versuri pentru copii, precum „Prietenul meu, soarele” (1989), „Cine ascultă de bunici” (1992), „Căpşuna” (2003).

 Cu un cuvânt-înainte semnat de Arhimandritul Siluan, stareţul Sfintei Mănăstiri Curchi, volumul de poezie cuprinde 475 pagini îmbrăcate într-o copertă groasă, apare cu sprijinul Editurii „Cu drag”, iar lansarea este organizată, de comun acord, cu editura şi grupul de tineri ASCOR şi găzduită de Biblioteca „Alba Iulia”, în 30 mai curent.  
      Moderatorul, acad. Mihai Cimpoi, dar şi alţi invitaţi de onoare, foşti colegi de serviciu, la începuturile carierei laice, precum Ion Anton, Victor Prohin, Alexandru Frişcu, Lica Movilă şi alţii au fost plăcut surprinşi de reîntâlnirea cu cel care a fost poetul Victor Pânzaru, actualul părintele Schimonah Irineu Pânzaru, apreciind la justa-i valoare personalitatea protagonistului, harul poetic, competenţa literară şi, de ce nu, gestul de a-şi găsi locul în lumea monahală. 
Cei care au ţinut volumul în mâini şi l-au mai şi răsfoit, cred că au fost şi un pic invidioşi, au regăsit în versuri acel poet pe care l-au cunoscut în tinereţe, cu puţine nuanţe specifice vieţii de monah... A fost o lansare pe cinste, cu surprize şi oameni frumoşi. Vă invităm că citiţi aceste versuri şi să vă amintiţi de... Victor Pânzaru. Carte o găsiţi la noi în bibliotecă. 
                  La mulţi ani Părinte IRINEU!!!

Niciun comentariu: