Dragi prieteni, vă atragem atenţia asupra unor
titluri de carte pe care le ve-ţi găsi, deocamdată, doar în biblioteca noastră.
1. Lupşa, Lucia.
„Al cincilea anotimp”, o antologie literară
pentru elevi…, cuprinsă în 84 pagini, elaborată şi coordonată de
Lucia Lupşa, învaţătoare la Gimnaziul “Avram Iancu” din localitatea Târnăveni.
Cartea apare la Editura Nico din
Târgu-Mureş în 2010. Doamna Lucia Lupşă, pornind de la principiul că
toţi copiii sunt talentaţi, provoacă
discipolii săi să-şi aştearnă gândurile, meditaţiile, imaginaţiile în scris, astfel,
aceştea descoperă lumea din jur prin intermediul metaforei cu o spontanietate
cuceritoare…
2. Halaţi, Maria Carolina. „Tehnologia informaţiei” pentru elevi din clasele V-VI, Târgu-Mureş, Ed. Nico, 2011, 60 p. Această carte este un răspuns la
necesitatea informaţională a elevilor pentru a influenţa motivaţia lor şi
pentru a pune în practică cunoştinţele însuşite în vederea formării şi
consolidării unor deprinderi şi abilităţi de lucru.
3. Dumitrache,
Vasile. „Mănăstirile
şi schiturile României” pas cu pas, Cluj, Ed. Nemira, 2002, 367 p. Volumul apare cu
sprijinul Mitropoliei Ardealului, Crişanei şi Maramureşului. Avem în faţă un autor, Vasile Dumitrache, care a „bătut”
cu pasul toate locaşurile de cult, descrise în această carte la vârsta dintre
70 şi 80 de ani, având instinctul duhovnicesc mai puternic decât acel de
conservare. Este un fenomen deosebit, vă invităm să deschideţi această carte şi
să admiraţi nu numai efortul fizic, dar şi cel intelectual al autorului de
origine basarabeană
4. Băciuţ,
Nicolae. „Dicţinoar de Monumente: biserici de
lemn din judeţul Mureş, Târgu-Mureş, Ed. Nico, 2010, 136 p. Informaţiile
din acest dicţionar sunt foarte succinte: conţin doar numele şi hramul
bisericii, anul construcţiei, dimensiuni, structură etc. Fiecare monument este
reprezentat prin câteva fotografii din interior şi exterior. Lucrarea
reprezintă un prim pas în realizarea unui Dicţionar amplu care să cuprindă
toate bisericile de lemn, vechi şi noi, din judeţul Mureş, ca pe un tezaur de
care trebuie să fim mândri, dar şi responsabili.
5. Ciul, Gheorghe. „Prima Pagină: in căutarea adevărului şi a sufletului
românesc“, Alba Iulia, Ed. Unirea, 2012, 250 p. Răsfoind această carte ve-ţi cunoaşte un om
deosebit, Gheorghe Ciul, cel care şi-a dedicat 40 de ani din viaţa sa muncii
intelectuale şi profesionale în cadrul ziarului albaiulian “Unirea”. „Prima pagină” este cea mai importantă în „construcţia” unui ziar, iar titlul acestei publicaţii
este ales deloc întâmplător. În paginile cărţii au fost inserate mai multe
articole din prima pagina a ziarului, semnate de Gheorghe Ciul.
Vă invităm să luaţi cunoştinţă cu aceste
cărţi, cu siguranţă, nu ve-ţi regreta.
Un comentariu:
Vai. ce ma bucur, chiar cautam o carte despre monumente de cult din Romania, voi veni azi la biblioteca
Trimiteți un comentariu