În aceste zile de miez de iarnă toată suflarea românească sărbătoreşte ziua de naştere a „celui mai mare poet pe care l-a ivit şi îl va ivi vreodată, poate, pământul românesc” (Gh. Călinescu), marele geniu al literaturii româneşti, Mihai Eminescu. Anul acesta se împlinesc 164 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei noastre.
Cu acest prilej echipa de la „Alba Iulia” organizează pe parculsul unei săptămâni diverse manifestări culturale cu participarea copiilor de la grădiniţele din vecinătate şi a elevilor de la liceele din zonă, dintre care - prezentări de cărţi, discuţii/dezbateri asupra lecturii baladelor eminesciene, recitaluri de poezie, spectacole literar-muzicale, ore de lectură cu basme de M. Eminescu, un concurs de erudiţie asupra poeziei de dragoste a poetului.
În deschiderea săptămânii am organizat, în incinta bibliotecii, un spectacol literar-muzical, inspirat din creaţia eminesciană, cu participarea mai multor copii de la grădiniţa 183 din cartier.
La început s-au făcut referinţe la aniversarea marelui poet: scurte date biografice, locul de naştere, membrii familiei, părinţii, prietenii poetului, jocurile preferate ale copilăriei sale. Au urmat recitaluri de poezie eminesciană pentru copii, intercalată cu versuri cântate din: „Ce te legeni”..., „Revedere”, „Luceafărul”, „Somnoroase păsărele”, „La steaua”, „Copii eram noi amândoi”... ş. a. În ziua următoare a avut loc prezentarea cărţii „Eminescu, istoric naţional” de George Coandă (Târgovişte, 2012) cu participarea elevilor claselor a VI-a de la Liceul Municipal Sportiv din cartier. Am avut o discuţie interesantă cu liceenii asupra valorilor şi calităţilor spirituale şi social-morale ale lui Mihai Eminescu, poet de faimă internaţională şi un mare patriot al neamului.
La dispoziţia vizitatorilor bibliotecii am expus peste 30 volume din opera eminesciană în trei expoziţii de carte pentru copii, elevi şi adulţi, titlurile În zilele următoare vom organiza ore de lectură, concursuri de erudiţie, prezentări de carte dedicate operei Marelui Poet, la care vor participa liceeni de la liceele din cartier, studenţi, alţi tineri. Aşteptăm mai mulţi doritori de a lectura din splendida lirică eminesciană şi nu numai...
Un comentariu:
Felicitari bibliotecarilor de aici pentru cea ce promoveaza - cultura nationala. Cei care vin dupa noi trebuie sa stie cine le sunt inaintasii, mai ales cei mici
Trimiteți un comentariu