Lectura cărţilor a devenit, aproape un fenomen în ultimii 2-4 ani. De ce? Pentru că, o mare parte din potenţialii cititori ai bibliotecilor utilizează computerul, telefonul mobil, televizorul pentru a se informa, documenta, a studia, a-şi pregăti temele pentru acasa etc. Este mai uşor, susţin unii. Dar nu e chiar aşa. O carte tradiţională este mult mai consistentă, mai competentă, mai atrăgătoare şi chiar mai intimă. Greşesc acei părinţi, care se bucură cînd copiii lor de la cea mai fragedă vîrstă manipulează această tehnică moderna: nu e nici sanatos, nici de folos, din contra le lezeaza gindirea si le stimuleaza un fel de lene spirituală. Aici rolul educatorilor din grădiniţe, aliat cu cel al bibliotecarilor este enorm. Să nu ne fie lene să mergem la grădiniţe, să batem la uşile educatorilor, să insistăm să le permitem copiilor de la cea mai mica vîrstă să pipăie, să răsfoiască şi chiar să deseneze pe o carte. Contactul copilului cu cartea face minuni.
Şi, indifferent, vin copiii în grupuri la biblioteca sau merge bibliotecarul la ei în gruppă, cu cît mai des se întamplă aceasta cu atît mai trainică devine relaţia preşcolar, elev, adolescent – carte. Avem o experienţă de peste 8 ani în aceasta postură – bibliotecar ambulant şi biblioteca care pune accentul pe contactul prim al micuţului cu cartea şi biblioteca. Cînd copilul admira o carte viu colorata, asculta o poveste si priveste imaginile cu eroii ghiduşii, se mai şi întreabă dar unde locuieşte această multime de cărţi. Chiar dacă au acasă o bibliotecă personală vizitarea unei biblioteci publice lasă o amprentă puternică asupra micuţilor, uneori hotărîtoare. Adevarat, nu toţi aceşti micuţi vor deveni cititori ai bibliotecilor sau chiar cititori de cărţi, dar o mare parte dintre ei se lasă prinşi în mrejele cărţii şi a bibliotecii. Este plăcut cînd, seara, dupa o excursie de dimineaţă a micuţilor în bibliotecă, vin cu părinţii la bibliotecă să mai stea cu o carte în mîini sau chiar să ceară cartea acasă. Uneori părinţii ne întreabă “Ce le faceţi aici că nu vrea să meargă acasă, vrea la bibliotecă”. Şi nu numai atît. Intrînd în bibliotecă îi auzi explicîndu-le adulţilor regulile de comportament: nu se mănîncă seminţe, gumă în bibliotecă, se lasă lucrurile la vestiar, cărţile se lasă pe masa bibliotecarului etc.
Semănăturile dau roade excelente şi chiar dacă nu 100% fie şi 20% este un impact al muncii bibliotecarului, a implicării bibliotecii în viaţa micuţului şi este cu atît mai mare acest impact cu cît se implică şi grădiniţa. Noi, cei de la “Alba Iulia” suntem norocoşi, nu doar ne acceptă o mare parte de grădiniţe din cartier, dar ne roagă sa-i primim la bibliotecă pe micuţi, să mergem la ei dacă timpul de afară nu le permite să ajungă la noi sau e ceva distanţă de la grădiniţă la bibliotecă, cum este cazul Grădiniţei nr 164, la care mergem şi suntem acceptaţi cu plăcere. În imagini avem secvenţe de la o recentă oră de poveste cu micuţii de la această grădiniţă, care din start ne-au spus ca la bibliotecă sunt foarte multe “hîrtii”. A trebuit să-i aducem la bibliotecă şi să le arătăm ca aceste “hîrţii” adunate grămăjoară fac o carte, iar biblioteca este o casă mare a cărţilor. Şi pentru a da viaţă cărţii trebuie s-o punem în mîina a cîtor mai mulţi copii şi nu numai, indiferent cu ce preţ sau prin ce acţiune.
Lectura cărţilor a devenit, aproape un fenomen în ultimii 2-4 ani. De ce? Pentru că, o mare parte din potenţialii cititori ai bibliotecilor utilizează computerul, telefonul mobil, televizorul pentru a se informa, documenta, a studia, a-şi pregăti temele pentru acasa etc. Este mai uşor, susţin unii. Dar nu e chiar aşa. O carte tradiţională este mult mai consistentă, mai competentă, mai atrăgătoare şi chiar mai intimă. Greşesc acei părinţi, care se bucură cînd copiii lor de la cea mai fragedă vîrstă manipulează această tehnică moderna: nu e nici sanatos, nici de folos, din contra le lezeaza gindirea si le stimuleaza un fel de lene spirituală. Aici rolul educatorilor din grădiniţe, aliat cu cel al bibliotecarilor este enorm. Să nu ne fie lene să mergem la grădiniţe, să batem la uşile educatorilor, să insistăm să le permitem copiilor de la cea mai mica vîrstă să pipăie, să răsfoiască şi chiar să deseneze pe o carte. Contactul copilului cu cartea face minuni.
Şi, indifferent, vin copiii în grupuri la biblioteca sau merge bibliotecarul la ei în gruppă, cu cît mai des se întamplă aceasta cu atît mai trainică devine relaţia preşcolar, elev, adolescent – carte. Avem o experienţă de peste 8 ani în aceasta postură – bibliotecar ambulant şi biblioteca care pune accentul pe contactul prim al micuţului cu cartea şi biblioteca. Cînd copilul admira o carte viu colorata, asculta o poveste si priveste imaginile cu eroii ghiduşii, se mai şi întreabă dar unde locuieşte această multime de cărţi. Chiar dacă au acasă o bibliotecă personală vizitarea unei biblioteci publice lasă o amprentă puternică asupra micuţilor, uneori hotărîtoare. Adevarat, nu toţi aceşti micuţi vor deveni cititori ai bibliotecilor sau chiar cititori de cărţi, dar o mare parte dintre ei se lasă prinşi în mrejele cărţii şi a bibliotecii. Este plăcut cînd, seara, dupa o excursie de dimineaţă a micuţilor în bibliotecă, vin cu părinţii la bibliotecă să mai stea cu o carte în mîini sau chiar să ceară cartea acasă. Uneori părinţii ne întreabă “Ce le faceţi aici că nu vrea să meargă acasă, vrea la bibliotecă”. Şi nu numai atît. Intrînd în bibliotecă îi auzi explicîndu-le adulţilor regulile de comportament: nu se mănîncă seminţe, gumă în bibliotecă, se lasă lucrurile la vestiar, cărţile se lasă pe masa bibliotecarului etc.
Semănăturile dau roade excelente şi chiar dacă nu 100% fie şi 20% este un impact al muncii bibliotecarului, a implicării bibliotecii în viaţa micuţului şi este cu atît mai mare acest impact cu cît se implică şi grădiniţa. Noi, cei de la “Alba Iulia” suntem norocoşi, nu doar ne acceptă o mare parte de grădiniţe din cartier, dar ne roagă sa-i primim la bibliotecă pe micuţi, să mergem la ei dacă timpul de afară nu le permite să ajungă la noi sau e ceva distanţă de la grădiniţă la bibliotecă, cum este cazul Grădiniţei nr 164, la care mergem şi suntem acceptaţi cu plăcere. În imagini avem secvenţe de la o recentă oră de poveste cu micuţii de la această grădiniţă, care din start ne-au spus ca la bibliotecă sunt foarte multe “hîrtii”. A trebuit să-i aducem la bibliotecă şi să le arătăm ca aceste “hîrţii” adunate grămăjoară fac o carte, iar biblioteca este o casă mare a cărţilor. Şi pentru a da viaţă cărţii trebuie s-o punem în mîina a cîtor mai mulţi copii şi nu numai, indiferent cu ce preţ sau prin ce acţiune.
Un comentariu:
Felicitari in primul rand pentru blog,este o munca depusa eficient,in al doilea rand pentru minunatele postari...mi se pare foarte interesant. succes si sa munciti cu cel putin acelasi simt de raspundere pe viitor
Trimiteți un comentariu