ÎN VĂZDUH MIROASE A PRIMĂVARĂ
După o iarnă rece şi cu multă zapadă, iată că mireasma primăverii se simte din ce în ce mai puternic, mai aproape. Dragobetele, Ziua îndrăgostiţilor, consemnată în a doua jumătate a lunii februarie este încă un argument, că primăvara bate la uşă. În acest context, atragem atenţia publicului cititor on-line asupra expoziţiei de pictură, inaugurată în incinta bibliotecii noastre, intitulată „O viaţă în culori”, autor pictoriţa Iulia Lozoveanu. Prin lucrările expuse, autoarea şi-a dorit să transmită tuturor împătimiţilor de fiorul iubirii, în special, domnişoarelor, femeilor şi mamelor un buchet de flori alese şi gingaşe, plăpânde şi firave.
Aici întâlnim: “Orhideele în vază”, “Mimoze şi Ghiocei”, “Oacheşele viorele”, “Frumoase lalele”, “Garofiţe”, “Crinii în câmpie”, “Floarea soarelui”, “Trandafiirii plini de rouă”, care împletesc o cunună de lauri din florile de acasă.
Prezentarea expoziţiei a avut loc, luni, după ce tinerii au sărbătorit Dragobetele, pentru ca autoarea să poată participa şi la un dialog cu tinerii liceeni din clasa a IX-a de la Liceul Teoretic „Petru Rareş” despre dragoste, despre femeie, primăvară, să le destăinuiască din secretele tinereţii sale, despre imboldul de a picta natura, oameni, caractere. După un frumos dialog dintre tineri şi pictoriţă, majoritatea constituind-o partea masculină, fapt care a favorizat discuţii sincere şi interesante,
pictoriţa a prezentat lucrările, oprindu-se în dreptul fiecăreia şi povestind istoria apariţiei. Tinerii au avut prilejul unor clipe de destindere sufletească, împletită armonios cu sfaturi şi îndemnuri creative, morale şi spirituale. Şi pentru ca această întâlnire să devină şi mai plăcută, pictoriţa a servit tinerii cu prăjituri din propria bucătărie şi ceai, iar discuţiile au continuat cu fetele, care au venit un pic mai târziu.
Noi vă invităm să admiraţi lucrările din cadrul acestui vernisaj, care vă vor crea o dispoziţie feerică de primăvară, ve-ţi savura creaţia dăruită cu mult har de pictoriţa Iulia Lozoveanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu