Dragi
vizitatori ai blogului nostru vă propunem spre atenţia domniilor voastre câteva
titluri noi de carte intrate recent în colecţie în cadrul manifestărilor
prilejuite de aniversarea de 15 ani.
1. „Judeţul Alba. Istorie, cultură, civilizaţie”. Albumul apare la Alba
Iulia în 2013 graţie efortului depus de albaiulienii Vasile Moga şi
Gabriel-Tiberiu Rustoiu. Lucrarea, prima după 1989, este o sinteză a locului şi
rolului pe care aceste meleaguri ale judeţului Alba l-au jucat în devenirea
istorică a României.
2. Alba Iulia
- Aleea scriitorilor, număr de casă al limbii române. Avem un dicţionar apărut la editura Altip din Alba
Iulia în 2011, la alcătuirea căruia au trudit poetul Ioan Mărginean şi economistul Ion
Străjan. Lucrarea cuprinde 142 pagini în care autorii ne reprezintă “o alee a scriitorilor”
oriunde s-ar afla. Şi nu este doar o sinteză bibliografică a unor condeeri,
este, de fapt, o stare de spirit a înţelepciunii şi demnităţii româneşti, care
va rămâne în eternitate.
3. Mărgineanu, Ion. Versuri alese, vol. I. Pravalite flori,
Târgu-Mureș, Ed. Ardealul, 2013, 268 p. şi 3.1.
Oglinzi sparte, vol. II, 281 p.
Avem în faţă două volume
de versuri despre care prefaţatorul şi alcătuitorul, Mircea Tomuş, crede şi speră
că reprezintă opera unui poet albaiulian, Ion Mărgineanu, după patru decenii de
activitate poetică.
4. Ursache, Silvia. “Traista lui Moş Crăciun“, Ch., Ed.
Silvius Libris, s. a., 48 p. Cartea este o
culegere de poezii, ghicitori, basme, colinde şi urături pentru copii dedicată
Sărbătorilor de iarnă. Autoarea face o selecţie din opera unor scriitori
basarabeni, precum: Ion Hadârcă, Anatol
Ciocanu, Valentin Roşca, Liviu Deleanu, Iurie Colesnic, Dumitru Matcovschi ş.a. Este binevenită pentru copii, părinţi şi educatori de la
grădiniţe, căci iarna, în curând, ne va bate la geam.
5. “Comoara străbunilor”: folclor românesc, Ch., Ed. Silvius
Libris, 2009, 128 p. Aceasta carte reprezintă o antologie de snoave,
ghicitori, cântece de leagăn, frământări de limbă, culese din arta folclorică.
6. Opriţă, Mircea. ”Călătoriile din balansoar”: versuri,
Bucureşti, Ed. Limes, 2012, 68 p. Volumul cuprinde diverse poezii, basme şi fabule
cu morală, scrise intr-o formă distractivă, dar cu predilecţie educativă
accesibilă tuturor copiilor.
7. Ducan,
Răzvan. ”Epistole către Adrian Păunescu”: carte de
iubire, Bucureşti, Ed. Nico, 2010, 224 p. Avem în faţă o a doua ediţie revăzută şi adăugită. Cartea se doreşte a
fi, din perspectiva autorului, developarea unei şanse unice, aceea de a
cunoaşte şi de a fi în preajma unui poet, precum Adrian Păunescu.
8. Mărginean,
Maria. “Mireasa anotimpului incert”: antologie de poezii, Alba
Iulia, Ed. Altip, 2012.
În această antologie autoarea reuneşte poeme cuprinse în trei volume, apărute
anterior şi intitulate “Suflet desculţ”, ”Drumuri paralele” şi “Nopţi
franjurate”, precum şi o serie de poeme inedite, rodul activităţii neobosite a
poetei pe tărâm cultural, desfăşurat de-a lungul timpului
9. Moldovan, Liliana. „Punerea pe gânduri”: interviuri, Bucureşti,
Ed. Nico, 2012, 220 p. De această dată vă
prezentăm un volum de interviuri, care, ca o poartă imensă, deschide mai multe
universuri în care se mişcă oameni intervievaţi de reporter, care, concomitent,
conduce discuţia şi provoacâ participarea la dezbateri.
2 comentarii:
Va multumesc, chiar cautam aceasta carte despre Adrian Paunescu, pentru ca citisem anterior despre aparitia ei, dar in librarii nu am gasit-o
Felicitari pentru blog
Trimiteți un comentariu