23 APRILIE - ZIUA BIBLIOTECARULUI
Mai devreme bibliotecarii îşi consemnau ziua profesională la 5 octombrie, în aceeaşi zi cu pedagogii. Era un semnal, de fapt, că bibliotecarii au alcelaşi rol în comunitate ca şi pedagogii, uneori, chiar mai mult…
Dar ceva nu se îmbina. Colegii noştri de pe mapamond consemnau această zi în altă perioadă a anului. Şi s-a făcut dreptate… Prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.189 din 8 februarie 2010 în data de 23 aprilie bibliotecarii îşi sărbătoresc Ziua profesională - Ziua Bibliotecarului, care coincide, de altfel, cu Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de autor. Este o Zi care, în care, încă odată în plus se accentuează importanţa cărţii, lecturii, artei, culturii şi a bibliotecii în societate.
Astăzi Biblioteca şi-a asumat rolul de agent al învăţării şi socializării membrilor comunităţii. “O bibliotecă fără bibliotecari este ca o casă nelocuită”, spunea Nicolae Iorga. Bibliotecarul este cel care dă viaţă cărţilor – le face cunoscut cititorilor cu conţinutul acestora, le recomandă pentru lectură. Dar, astăzi bibliotecarul nu se preocupă doar de împrumutul cărţilor, este şi un bun educator al copiilor care frecventează biblioteca nu doar pentru a citi ci şi pentru a se juca, chiar. Bibliotecarul te învaţă şi cum să utilizezi resursele informaţionale ale bibliotecii, Bazele de Date tot mai sofisticate şi altele. Bibliotecarii se află, astăzi, într-un dinamism fără precedent, în poziţia de agent de schimb şi lider în gestionarea informaţiei. Pentru a afla mai multe despre viaţa şi preocupările zilnice ale bibliotecarilor accesaţi on-linne site-ul Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova, dar, mai faceţi-vă prieteni cu biblioteca şi bibliotecarii, şi, ve-ţi fi surprinşi de ceea ce ve-ţi afla, cu siguranţă…
Pentru cei care încă nu au aflat, aducem la cunoştinţă că, poetul Ion Găină şi compozitorul Valeriu Mereuţă au onorat bibliotecarii, oferindu-le un IMN al bibliotecarilor - un omajiu cărţii şi bibliotecii. Vă propunem atenţiei DVS un fragment din acesta:
“Liniştea străbate din coperta veche, Oastea de cuvinte stă aici de veghe,
Toate dăltui-te curgerea istoriei, Ne zidesc altarul de aleasă glorie...”
Bibliotecarii, de fapt, îşi sărbătoresc Ziua profesională muncind. De această dată, printre alte activităţi cu publicul cititor dedicate cărţii şi bibliotecii, la
iniţiativa Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova, şi echipa bibliotecii “Alba Iulia” va participa la campania „O vedetă în bibliotecă”. În acest context, invităm toţi vizitatorii noştri la o întâlnire cu vedeta, pe care o va reprezenta Protoiereul, parohul Bisericii Ortodoxe Române „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, preotul, magistru în teologie, PETRU BUBURUZ, care va avea loc joi, 25 aprilie la ora 17.00
Pentru colegii de breaslă, adresăm felicitările noastre, cu ocazia Zilei profesionale a Bibliotecarului, dorindu-le sănătate, bucurii şi realizări în ierarhia profesată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu