17.04.2013

„CARTEA ESTE PRIETENUL CARE NU SE SUPĂRĂ CĂ NU ÎL ÎNŢELEGI” (Girel Barbu)


 Astăzi, 16 aprilie, un grup de copiii de la grădiniţa nr. 185 din cartierul nostru au venit, pentru prima dată la bibliotecă, pentru a „sta la sfat cu cartea”, după cum ne-au mărturisit educatoarele care i-au însoţit. La grădiniţă li s-a vorbit despre bibliotecă, despre cărţi dar nu vizitaseră încă o bibliotecă adevărată. Cei care au grijă de educaţia micuţilor au horărât să le organizeze o excursie la biblioteca noastră, fapt care ne-a bucurat mult, şi din motivul că, aceşti copii frecventează o grădiniţă la care accesul bibliotecarilor noştri este, din păcate, limitat. Copii au învăţat la grădiniţă cum se face o carte, din ce este compusă, ce înseamnă o carte şi altele, după care au primit o sarcină: să confecţioneze cartea lor preferată.
În acest context, noi, bibliotecarii de aici, le-am vorbit copiilor despre bibliotecă, despre funcţia ei, despre cum poţi deveni cititor al bibliotecii. Şi dacă tema principală a fost cartea, ne-am axat pe discuţii asupra cărţii: cum, când şi unde e bine să citeşti o carte, cum se foloseşte semnul de carte, ce cărţi pot şi trebuie să citească copiii, cum să-i atragă pe părinţi la citirea, împreună, a unei cărţi, cum se păstrează cărţile, cîţi copii citesc o carte din bibliotecă şi altele. Apoi le-am prezentat mai multe cărţi noi şi mai puţin noi, de la expoziţiile din sală. Dat fiind faptul că, în curînd vor pleca de la grădiniţă la şcoală, am încercat să le explicăm copiilor cum pot găsi singuri o carte la raft, cum pot căuta în carte o poezie, o poveste de care vor avea nevoie. Fiind foarte entuziasmaţi de mulţimea de cărţi din bibliotecă, copii au răsfoit mai multe cărţi frumos ilustrate dar şi cu un design deosebit, cărţi care te învaţă cum să închei un nasture, un şiret la ghetuţă, cărţi în formă de pasăre, animăluţe şi altele. Foarte atent analizau desenele, unii chiar citeau cu voce tare. Şi pentru că se apropia ora mesei au fost nevoiţi să abandoneze această ocupaţie, le-am promis micuţilor că după prânz vom merge noi la ei în ospeţie să citim împreună din cărţi. S-au bucurat nespus de mult copilaşii, iar noi ne-am respectat promisiunea – la sediul grădiniţei le-am prezentat cîteva cărţi ilustrate frumos, scrise de Vasile Alecsandri, am citit împreună poezii din acestea, atrăgîndu-le atenţia asupra poeziilor din compartimentul „Doine şi Lăcrimioare”, care au fost publicate cu 140 ani în urmă. Copiilor le-au plăcut cel mai mult poeziile intitulate “Baba-Cloanţa” şi „Lăcrimioare”, din care i-am învăţat citeva versuri. Sperăm ca acestă vizită la bibliotecă şi întâlnirea cu cartea să le treazească dragostea de carte, de lectură şi de bibliotecă. Anume aici vor descoperi lumea din jur, vor putea învăţa cum să se comporte în diferite situaţii, vor putea găsi informaţii utile pentru temele de acasă, când vor merge la şcoală. Deocamdată le spunem, bun venit în lumea cărţilor!!!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Vă invit să citiţi blogul meu: http://izvorulvieţii.wordpress.com